”- Da, aşa e, zise Sam. Şi dacă ştiam ce ne-aşteaptă când am plecat, nu puneam piciorul în locurile astea. Dar aşa se-ntâmplă adesea; vorbesc de isprăvile din poveştile şi din cântările străvechi, domnu’ Frodo; de păţanii, cum le ziceam eu mai demult. Credeam că sunt lucruri pe care seminţiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că şi le doreau ca pe-o înveselire, cum s-ar zice, căci viaţa era cam plicticoasă. Dar treburile nu stau tocmai aşa în poveştile vrednice de luat în seamă şi de ţinut minte. Se pare că se pomeneau cu toţii în belea de la bun început, aşa le era aşternut drumul, cum ziceţi dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut şi ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o. Iar de s-ar fi întors, noi n-am mai fi ştiut, pentru că ar fi fost uitaţi. Auzim de isprăvile lor care n-au avut totdeauna un sfârşit fericit; cel puţin, aşa socoteau cei din poveste. Mă gândesc la clipa când se întorceau acasă şi-şi găseau acareturile în bună ordine, deşi nu tocmai cum le lăsaseră la plecare; aşa, ca domnu’ Bilbo, bătrânu’. Da’ acelea nu-s totdeauna cele mai frumoase poveşti de ascultat, deşi e bine să le afli. Mă-ntreb noi în ce poveste-om fi nimerit.
– Da, şi eu mă-ntreb, rosti Frodo. Dar nu găsesc răspuns. Aşa se înfăţişează o poveste adevărată. Să luăm, bunăoară, una care-ţi place. S-ar putea să ştii sau să bănuieşti ce fel de poveste este, cu sfârşit fericit sau trist; dar cei din ea nu ştiu. Şi nici ţie nu ţi-ar plăcea ca ei să ştie.”

J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, Vol. II, ”Cele două turnuri”