”În stejărişul cel sălbatic Călugărul s-a afundat, Trăind tot trist şi singuratic, În posturi, rugă şi oftat. Cu o lopată preasmerită El şi-a săpat al său mormânt Şi pentru moartea-i multdorită Se tot ruga la orice sfânt. Dar, într-o vară, când în pragul Colibei sale se ruga, Văzu aiurea cum dubravul* (*dubrav = stejăriș) Încet-încet se-nnegura; Văzu cum ceaţa peste lacuri Se aşternea, iar luna-n nori Aluneca încet pe lacuri, Parcă-nroşită de fiori. Privi la apă plin de groază, Înfiorat până-n rărunchi… Valuri pe lac se înspumează Şi se opresc pe-ai săi genunchi… Deodată… ca a nopţii umbră, Din ape iese o femeie, Ce lin pe maluri se adumbră, Albă, ca neaua ce scânteie. Ea pe călugăr îl priveşte Şi-şi piaptănă umedul păr, Monahu-atunci se-ngălbeneşte: Era frumoasă-ntr-adevăr. Din cap făcând semn de-aprobare, Cu mâna îl cheamă duios… Dar, ca şi steaua căzătoare, Piere sub valul somnoros. El noaptea n-a putut […]
P
”Ce faci la ora când mi-e dor de tine şi nici un fel de răni nu te opresc să-mi reconstitui trupul în ruine şi să-mi refaci tot viciul omenesc? Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe şi te implor, ca într-un turn complex, să-mi regăsesc plăceri din tinereţe, să-ţi pun cu moartea focul meu în sex. Mi-e teamă de o vârstă fără milă când am să cad la pragul tău, înfrânt, şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă să mă mai scol nebun de la pământ. Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura, cu nebunia de soldat bătrân, ce-şi vindecă în cer harababura şi-mi dai motiv în viaţă să rămân. Ce faci, adolescentă numai noapte? Din jaful care n-are nici un rost, te recompun cu gust de mere coapte şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost. Eu te iubesc cu lipsa de ruşine a unei făr’delegi cu chipul tău […]
”E în noi un animal care ne muşcă mortal, cumplit, cu atât mai tare cu cât iubim mai mult şi eu n-am ştiut să mă păzesc, sau mai bine zis n-am ştiut să răspund la întrebarea: ce e cu acest animal, ce caută în noi şi ce legătură are el cu dragostea?” Marin Preda
”Voi fi întotdeauna cel care a așteptat să i se deschidă ușa, în fața unui perete fără ușă.” Fernando Pessoa
”Unii vor iubire, alţii vor putere, Unii doar un umăr pentru-o mângâiere, Unii casă mare şi maşină nouă, Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă, Unii să audă, alţii să vorbească, Unii doar o clipă cerul să privească, Unii o moşie mare şi bogată, Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată, Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi, Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi, Unii vor un munte, alţii vor o mare, Unii doar să aibă cele necesare, Unii vor avere, faimă, bogăţii, Alţii sănătate pentru-ai lor copii, Unii vor să aibă propriul răsărit, Alţii doar să uite ceea ce-au iubit… Pelerini prin lume între nu şi da, Fiecare suflet are rana sa ! Nu tot cel ce râde este fericit, Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit ! Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul, Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul; Fii cu gânduri bune şi […]
”Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu, simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv, Ca neamul omenesc de-a pururi Să fie interogativ.” Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”
”Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor, M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior, M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal Şi să pot să ajung acest fel de final. Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig, Peste-un râu îngheţat, către lume să strig Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc Şi nemernicul ger să ma ardă pe loc. Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci, Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi, Am nevoie să pot potoli cu ceva, Un incendiu pornit dinspre inima mea. Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid Şi călduri vor veni să ne pună la zid, Dar eu nu mai suport nici femele fierbinţi, Nici pavaje ce duc la ieşirea din minţi. Am văzut despărţiri, decorate urât, Cu satanice ploi ce plângeau şi atât Şi-am văzut şi căderi pe o pantă de schi, Unde totu-i frumos şi se […]
“Socrate însă privise doar în el însuși și s-a simțit intangibil chiar și atunci când a fost silit să bea cucuta… Ce îi trebuia lui să privească marea? Noi însă ne temem de ceea ce am putea descoperi dacă am privi insistent în noi înșine… Golim paharul, nu de cucută, ci de vin, ne ferim privirea și începem să urlăm, încredințați că asta e viața, și nu urlete scoatem, ci cântece de triumf… Iar pentru divertisment năvălim și prin păduri…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Noi zicem de un câine care latră că nu te mușcă niciodată, dar zicala asta umană nu e sigur că o știu chiar toți câinii.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire.” Octavian Paler, ”Viața pe un peron”
”Cum treci acum şi apa e-n ruine, Şi-ţi este bine şi îmi este bine, Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine E vie vrerea ambelor destine. Te voi iubi cu milă şi mirare Cu întrebare şi cu disperare, Cu gelozie şi cu larmă mare, C-un fel de fărdelege care doare. Şi jur pe tine şi pe apa toată Care ne ţine barca înclinată Că vei rămâne – dincolo de număr Şi dincolo de forme, măşti şi vorbe – A mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.” Adrian Păunescu, ”A mea”
”Știu unde Nu știu de unde, Nu știu de ce Și nu știu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.” Adrian Păunescu, ”Detalii”
“Fiindcă tocmai ascultam astăzi la radio un fel de prelegere, pe care individul o ținea cu aerul cel mai firesc din lume că spune ceva util și rațional: cum să ne organizăm timpul liber! Fără să-și dea seama că farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu-l organizezi, fiindcă din clipa aceea a încetat să mai fie liber. Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentații, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta îl pierzi, acel timp. Sigur că în timpul tău liber poți organiza, să zicem, o excursie, dar numai dacă ai chef. Ai zice că nici nu merită să iei în seamă asemenea prostie, dar sunt și oameni care după orele de muncă nu simt bucuria disponibilității, ci un fel de vid, cu atracție spre ceea ce „organizează” alții, aranjamente, întâlniri undeva, și tocmai lor li se adresa individul […]
“Da, zisei, a spus adineauri ceva foarte adevărat, că omul nu mai e același după ce descoperă ceva. Asta într-adevăr ne poate neliniști: dacă nu mai e același, e în bine sau în rău? Înainte omul era mai mult un aventurier în căutarea fericirii, astăzi a devenit un aventurier în spirit, vrea neapărat să afle, cu mijloacele științei și nu prin pură speculație filozofică, cine e, ca să poată ști ce-o să devină. Dar deja această aventură ne costă, – o insecuritate mai mare, pe care nimic n-o compensează, fiindcă marile puteri au pus mâna pe acele descoperiri ale savanților, cu ajutorul cărora își pot nimici adversarul în câteva minute. Cu această perspectivă, e clar că nu mai putem contempla, fermecați, Orionul. Dar nu mai putem da înapoi, e prea târziu! Unii spun asta cu exaltare: nimeni nu mai poate da înapoi roata istoriei, incluzând în asta și progresul științelor, […]
“E lesne să stai la tine acasă și să pretinzi altora să facă și să dreagă.” Marin Preda, ”Moromeții”