”Citesc, pentru că viaţa mea nu îmi ajunge…” Fernando Pessoa
aug. 072023
P
aug. 042023
”Ne lăsăm fascinați de ispita de a juca un rol excepțional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemână, la colțul străzii sau chiar în camera noastră. Alergăm după vanități ieșite din comun.” Octavian Paler
iul. 182023
”Într-o zi fără nici un eveniment Am să vin brusc înaintea ta Şi am să-ţi spun că totul e în regulă Putem pleca Am luat bilete de tren, Am luat bilete de avion, Am luat bilete de vapor, Putem pleca în prima localitate De dincolo de capătul lumii. Nu ştiu precis cum se numeşte Am să mă interesez şi am să-ţi comunic, Oricum, trebuie haine pentru toate anotimpurile, Putem pleca. E o localitate modestă, E prima localitate de dincolo de capătul lumii, În neant, undeva, Unde toţi avem loc, Şi nu întreabă nimeni pe nimeni de acte Şi nu bârfeşte nimeni pe nimeni, Ci numai materia şi antimateria Stau la o cafea sau la o anticafea în prima localitate De dincolo de capătul lumii, Undeva. Şi de fapt, ce mai faci tu, În camera de dincolo, În casa de dincolo, În lumea de dincolo? Draga mea, Orgolioasa mea, Pierduta mea, […]
iul. 162023
”Acest roman de dragoste, În care te-am descris Ca personaj principal, Tremură din toate literele, Ca să te cuprindă. Astâmpără-te, Nu mai sări din mers, Nu deveni imprevizibilă, Respectă regula jocului: Eu te scriu pe tine, Nu tu pe mine. Şi, pe de altă parte, Nu se iese dintr-un roman După cum îţi vine, Pregăteşte-te, nu întârzia, Te-aşteaptă, oricum, Madame Bovary şi Anna Karenina. Trage coperta ultimă, după tine, Fă curat printre litere, Deschide titlul, Să intru şi eu la noapte, Că mor aici Pe coperta din faţă De dorul tău.” Adrian Păunescu, ”Personajul principal” (”Liber să sufăr”, 2003) /
iul. 132023
”Te iubesc cu toată toamna, te iubesc cu toată moartea, Te iubesc cu toată viaţa, te iubesc cu tot ce eşti, Pentru tine luminează toate stinsele fereşti, Pentru tine se coboară din biblioteci şi cartea, Dar auzi că e mai mare toamna asta decât noi, Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l răstoarnă, Te iubesc cu-ntreaga toamnă, te iubesc cu-ntreaga iarnă, Tot ce văd în lumea mare iau în ochi şi-mpart la doi, Te iubesc când nu mai este nici o umbră împotrivă-ţi, Te iubesc din depărtare, te iubesc din trupul tău, Te iubesc sub jugul dulce al părerilor de rău, Sunt actorul care joacă rolul ultimului crivăţ, Te iubesc din tine însăţi, te iubesc din mine însumi, Râsul tău ce bine şade blând proteguit de plânsu-mi.” Adrian Păunescu, ”Te iubesc” (Rezervaţia de zimbri, 1982)
iul. 132023
”Te aştept în fiecare gară, Dacă se va întâmpla să urci? Dintr-un buchet întristat de recruţi, Dintr-o sală de aşteptare Luminată ieftin, Dintr-o cutie de chibrituri Uitată pe peron, Dintr-o amintire carnală a mea, Te-aştept să mă ajungi Din urmă. În fiecare gară, În fiecare trecere pe la uşa cuşetei În care nu dorm, În fiecare tresărire a osiei vagonului, Te-aştept să mă ajungi din urmă. Ca un adolescent Prima oară-mbătat de-o femeie, Te-aştept melancolic Şi cu urechile arzând fratern Spre toate semafoarele.” Adrian Păunescu, ”Te aștept” (Rezervaţia de zimbri, 1982)
iul. 072023
”Scrisoarea mea e de ulei femeie, Ulei din candele, ulei din căni, Ţi-o scriu ca să-ți mai treacă întristarea Ţi-o pun pe amintire și pe răni. Sunt preotul care oficiază Întemeierea unui nou balsam, Scrisoarea mea să-ţi risipească noaptea Și să-ţi arate astăzi cum eram. Vei asfinţi și tu că prea te mistui Ţi-o spun uşor dar mă topesc întreg, Ulei scrisoarea mea pe rani să-ţi fie Și să citeşti în ea că înţeleg. Cu tine printre candele să iei Scrisoarea mea de rană și ulei.” Adrian Păunescu, ”Scrisoare pentru răni”
iul. 042023
”Despre blândeţea de a fi de vină Şi despre nebunia de-a fi trist, Am să vă povestesc, cât mai exist, Şi ochii mei atârnă de lumină. Dezastrul care mi se-ntâmplă mie Aţi vrea s-aveţi norocul de-a-l trăi, Eu nu dau din tristeţea mea o zi Pentru un veac întreg de veselie. Nu dau, din tot coşmarul meu, un gând, Neconvertibilul noroc mă ţine De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine, Şi mă trezesc cu creierul urlând. Şi nu mai ştiu nici eu ce e cu mine, Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!” Adrian Păunescu, ”Damnat”
iul. 012023
”Dacă-am să te chem Dă-mi măcar un semn Fie şi-un blestem Din partea ta. Totuşi nu ştiu cum Pentru-atâta drum Ce-a-nceput acum Spune-mi ceva. În noaptea despărţirii dintre noi Copacii cad pe drum din doi în doi, În ochi mă bate viscolul câinesc Şi am venit să-ţi spun că te iubesc. Probabil drumul meu va duce-n iad Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis Că biata cifră doi s-a sinucis. Şi de atâta viscol vestitor Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor, Că tineri am intrat şi cu ce rost Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost. Nici aripile zboruri nu mai pot, E numai despărţire peste tot Şi se aude că va fi mai greu Decât vom fi departe tu şi eu. Dar nu pentru a-ţi spune că e rău Am dat cu bulgări mari în geamul tău, Ci […]
iun. 202023
”tu să mă ierți de tot ce mi se-ntâmplă că ochii mei sunt când senini când verzi că port ninsori sau port noroi pe tâmplă ai să mă ierți altfel ai să mă pierzi văd lumea prin lunete măritoare și văd grădini cu arme mari de foc sub mâna mea deja planeta moare și în urechi am continentul rock ai să mă ierți că sunt labilitate că trec peste extreme fulgerând ai să mă ierți preablânda mea de toate eu sunt nemuritorul tău de rând ai să mă ierți că nu pot fără tine și dacă n-ai să poți și n-ai să poți mie pierzându-te-mi va fi mai bine eu tristul cel mai liber dintre toți și cum se-ntâmplă moartea să le spele pe toate-nobilându-le fictiv ai să te-apleci deasupra morții mele și tot ai să mă ierți definitiv ai să mă ierți în fiecare noapte și-am să te mint […]
iun. 202023
”Mi-e dor de tine Și nu-mi ajung celelalte Uite ca un surogat Pentru puritate Nu s-a găsit. Mi-e dor de tine Mi-e tine de tine Mi-e înlăuntrul meu de tine Mi-e nu știu cum, Mi-e nu știu ce, Mi-e dor de tine ca de acasă. Îmi pasă!” Adrian Păunescu, ”Îmi pasă”
iun. 132023
“Dar la urma urmei, îmi spusei, asta tot trebuie să se întâmple odată, și dacă e să nu fie bine, ce poți face? Dacă tot trebuie să faci ceva, atunci fă-l cu seninătate, de ce să iei aconto? (Mama răspunsese cândva în acest sens unei vecine, care se mira că după atâta muncă ea tot odihnită și senină arăta; dacă tot trebuie să munceși, zise ea, fă-o cu plăcere). Așadar, mi-am spus, să fim nu numai senini, ci chiar veseli.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
iun. 112023
“Să nu crezi ce ţi se spune şi să nu te miri dacă ceea ce ţi se spune se adevereşte într-o zi că n-a fost minciună sau prefăcătorie.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
mai 132023
“Iubirea, parcă îmi spunea ea, e lovită după fiecare tentativă de a pătrunde în trecutul ființei dragi.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
mai 112023
“Iată, îmi spuneam ascultând visător ecoul pașilor mei în noapte, bucuria sau durerea nu sunt totdeauna fructul determinat al unor cauze determinante. Libertatea face să trăiască cu plenitudine totul, și atunci suferința în dragoste aduce din adâncuri bucurii stranii și necunoscute, iar fericirea se colorează violent cu luminile infernului. Îndoiala ne trezește cugetul, producând în spiritul nostru certitudinea că existăm, gândire suverană și divină care ne supraveghează urâtul, ne alungă ranchiuna, lasă altora izbânzile și acceptă pentru sine înfrângerea.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”