“Cred că cel mai mare păcat contra umanității este tristețea disperată ridicată ca valoare supremă a spiritualității” Mircea Eliade, Oceanografie
ian. 252023
E
ian. 242023
”De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămîi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scântei Din stele, Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei dintâi Eu […]
ian. 222023
”Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, Maică prea curată, Şi pururea Fecioară, Marie! Noi, ce din mila Sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, Maică prea curată Şi pururea Fecioară, Marie!” (Rugăciune de Mihai Eminescu)
ian. 172023
”Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în fața-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în feresti, Se-toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Și parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu te strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți… O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smuls… Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!” Mihai Eminescu, ””Departe sunt de tine” (1878, 1 martie)
ian. 152023
”Preaînălţate Doamne, de credeţi cum că Mihnea Nu-i sluga cea din urmă şi făr-de nici o treabă Din ai Măriei Tale… De credeţi cum că ochiu-i Setos [e] de mărire, că n-a cunoscut bine Supunerea că este a lui firească haină, Rupeţi diata asta. Căci greutatea ei Pe umărul meu cade şi toat-a lui tărie A fost până acuma credinţa ce stăpînul O pune-n al meu suflet.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
ian. 112023
”O, dă-mi arpa de aramă Şi mi-o pune-n braţul stâng. Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roşeşti — glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune faţa pe-al meu piept, Gâtul tău pe braţu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubeşti, tu? Spune drept! Mă iubeşti! Surâzi şireată Şi îţi pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaşte vre odată Sufletul meu dureros; De ai şti, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopţi de-amor şi rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seamă Ca să-ţi spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ţi blond, curat; Netezind cu mâna-ţi albă Tâmpla ta — tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ţi, aş vorbi. Şi ţi-aş spune, a mea iubită, Că de […]
ian. 112023
”În coruri nymphele cântă la hore Şi gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste şi palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Şi plin şi limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: Pe râul dorului, mânat de vânture, Veni odat’ Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture, Lin-împărat. Venit-a regele să calce văile Cătând o sor’, Eroi se-ninimă şi plâng femeile De-a lui amor. El fură munţilor ecouri tinere, Cântul la dor, Răpeşte buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munţi în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Şi te-a aflat. Tu eşti cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie să-ţi semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure Un dumnezeu, Purtând simètria şi-a ei misterure În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele, Mână-le lin. Căci […]
dec. 152022
”Nu mă lăsa-ntîmplarea s-o-nsărcinez cu asta, Nu mă lăsa pustiul să-I fac un păzitor… O, Roman! Roman! ce e viaţa omenească? Comedie eternă chiară sub masca morţii, Mi-e greaţă, o, mi-e greaţă de ea – şi totuşi, Roman, Tot ce iubim în lume de viaţă e legat.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
dec. 012022
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]
nov. 152022
”- Ciudat vorbeşti d-ta, pentru [că] hatmanul sânt eu. – De când? – De mâni, de poimâni dimineaţa dacă vrei. ■- Dar nu eşti încă. – Ce va să zică încă? Încă e un cuvânt pentru neghiobi. Cine nu e încă acela nu va fi neciodată. Cine nu e încă cu minte la vârsta mea rămâne nebun cât trăieşte. M-am cuminţit. Ştii tu când am fost prost? – Îmi pare că acum. – Ba până astăzi. De azi înainte sânt cu minte.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
oct. 212022
”Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” Mircea Eliade
oct. 152022
”E împăcată lumea. Deşi moşneag de zile, Abia-s la jumătatea menirei mele-n lume Ca să-mpac iară lumea. Dar oare Dumnezeu Nu are drept asupră-mi? Cealaltă jumătate E ca, fiind în viaţă, pre Dumnezeu să-mpac. Preaînălţate Doamne, cei’ să mă depărtezi, Căci grea [mie] îmi este .şi sarcina vieţii Şi mă dezbrac acuma de-orice deşertăciuni. Iertare-mi cer, boierini, de la voi de la toţi, Iertare de la tine, ce-mi eşti Domn pre pământ Căci vreau să intru-n slujba Domnului meu din ceri.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
aug. 202022
”De-aceea, pază bună: fereşte ochii-n lături Şi cu muieri frumoase tu să nu tai la sfaturi: Uşor te biruieşte poftirea frumuseţii Şi-n inimă îţi bagă ea viermele vieţii. Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă. Priviri iscoditoare a feţelor frumoase Oare aruncă-n inimi săgeţile-ndulcirii. Şi vălul dulce, umed, a păcii ş-adormirii: Şi o privire-n treacăt din arcul cel cu gene Te-nvaţă crud durerea vieţii pămîntene. Zadarnic dulce-i gura, zadarnic ochi-s tineri, Venin e-n sărutarea păgînei zîne Vineri.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
aug. 192022
”Deşi-n copilărie şi-n lupte-am fost păreche Te rog m-ascultă astăzi c-o singură ureche Şi, pentru ca mânia-ţi defel să n-o întărt, Tu crede cum că gura-mi spune cuvânt deşărt, Iar cealaltă ureche cu grijă o încuie Ca să mai aibă ş-alţii altăceva să-ţi spuie. Şi judecăţi pustie să nu faci în viaţă Fără trei martori, fără cel clevetit de faţă.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
aug. 032022
”Analizînd într-o carte recentă simbolurile şi ima¬ginile specific gnostice, Hans Jonas a stăruit asupra im¬portanţei motivelor de „cădere, capturare, părăsire, dor de ţară, apatie, somn, beţie”. Nu e cazul să reluăm aici acest voluminos dosar. Vom cita totuşi câteva exemple deosebit de sugestive. Întorcîndu-şi privirile înspre materie „şi arzînd de dorinţa de a face cunoştinţă cu trupul”, sufletul uită propria lui identitate. „Uită unde a sălăşluit la origine, adevăratul său centru, fiinţa sa veşnică.” În aceşti ter¬meni înfăţişează El Châtîbî credinţa centrală a harrani-ţilor. Potrivit gnosticilor, oamenii nu numai că dorm, dar şi iubesc somnul. „De ce oare veţi iubi întotdeauna somnul şi de ce vă veţi poticni împreună cu acei care se poticnesc?„ întreabă Geneza. „Cel care aude să se trezească din somnul său greu„, stă scris în Apocriful lui Ioan.” Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 7