”În zadar. Mintea lui era preocupată și privirile ochilor lui mari erau ațintite asupra acelei porți vecinic închise. – Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea. – Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”Nici o durere, nici o teamă, nici o sfială, ci numai o copleşitoare, amară bucurie a fiinţei ei adânci; ca şi cum s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată bănuit, şi într-un alt trup, mai fericit, mai dumnezeiesc… Cu fiecare pas pe care îl făcea în jurul insulei, parcă şi mai puternic creştea în tainele fiinţei ei tăria aceea neştiută, care îi înflorea carnea şi sângele, schimbându-i răsuflarea, ritmul, mintea. Totul se putea întâmpla acum.” Mircea Eliade, ”Șarpele”
“Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică”, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura.” Mircea Eliade, ”Huliganii”
”- Nu vezi tu, Mario, că tot ce gândesc eu îngerii împlinesc în clipă? Ea îi astupă gura cu mâna. Apoi îi șopti la ureche: – Când plouă, toate grânele cresc; când Dumnezeu vrea, tu gândești ceea ce gândesc îngerii.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”It was lunar symbolism that enabled man to relate and connect such heterogeneous things as: birth, becoming, death, and ressurection; the waters, plants, woman, fecundity, and immortality; the cosmic darkness, prenatal existence, and life after death, followed by the rebirth of the lunar type („light coming out of darkness”); weaving, the symbol of the „thread of life,” fate, temporality, and death; and yet others. In general most of the ideas of cycle, dualism, polarity, opposition, conflict, but also of reconciliation of contraries, of coincidentia oppositorum, were either discovered or clarified by virtue of lunar symbolism. We may even speak of a metaphysics of the moon, in the sense of a consistent system of „truths” relating to the mode of being peculiar to living creatures, to everything in the cosmos that shares in life, that is, in becoming, growth and waning, death and ressurrection.” Mircea Eliade, ”The Sacred and the Profane: […]
”Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva înfricoșat câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemărginirea lumii, pe acest bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pământ.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
“The primitive magician, the medicine man or shaman is not only a sick man, he is above all, a sick man who has been cured, who has succeeded in curing himself.” Mircea Eliade, ”Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy”
”Tu ai o judecată rece și vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșelătoare a lucrurilor lumești; de la floarea ce cu naivitate minte, prin haina ei strălucită, că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe, până la omul ce acoperă cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică care ține cât istoria omenirii, acel sâmbure negru și rău care-i rădăcina adevărată a vieții și a faptelor sale -egoismul său. Vei vedea cum nu se minte în școală, în biserică, în stat, că intrăm într-o lume de dreptate, de iubire, de sfințenie, pentru a vedea, când murim, c-a fost o lume de nedreptate, de ură. Ah! cine ar mai vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de povești, adevărata stare de lucruri în care va intra?” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
“Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita.” Mircea Eliade, ”Maitreyi”
”Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic dacă n-ai fi de firea mea? Crezi că te-aș fi ales de discipol al meu de nu te știam vrednic și adânc? Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cântările, numai ele trebuiesc trezite de-o mână măiastră, și mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
”Omul are-n el numai [în] șir ființa altor oameni viitori și trecuți. D-zeu le are deodată toate neamurile ce or veni și ce au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. D-zeu e vremea însăși, cu tot ce se-ntâmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori asemenea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine — dar numai bucată cu bucată.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
Man becomes aware of the sacred because it manifests itself, shows itself, as something wholly different form the profane. To designate the act of manifestation of the sacred, we have proposed the term hierophany. It is a fitting term, because it does not imply anything further; it expresses no more than is implicit in its etymological content, i.e., that something sacred shows itself to us. It could be said that the history of religions — from the most primitive to the most highly developed — is constituted by a great number of hierophanies, by manifestations of sacred realities.” Mircea Eliade, ”The Sacred and the Profane: The Nature of Religion”
”Când priveşti oglinda mării, Vezi în ea Ţărmuri verzi şi cerul serii, Nor şi stea. Unda-n plesnetul ei geme Şi Eol Sună-n papura ce freme Barcarol. Un minut dacă te-ai pierde, Tu, măcar, Sub noianul mării verde Şi amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, Te-ai simţi pe vecinicie Mort de viu. Vezi pe buza mea pălită Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniştită Dulce vis, Şi al luncei vânt de vară Călduros Cântă-n lira mea amară Languros. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Şi venin, Ai cunoaşte-atuncea bine Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine — Iată eu.” Mihai Eminescu, ”Când privești oglinda mării”
”Din lyra spartă a mea cântare Zboar-amorţită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormânt! Oare femeia pe care mie Dumnezeu sântul o-a destinat În patu-acela de cununie S-a-nfăşurat? O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte, Dar n-am văzut-o de când eu sunt… Oare amorul ce îmi zâmbeşte E în mormânt?” Mihai Eminescu, ”Din lira spartă”