Wallflowers

”BOGDAN Mamă, mamă! MARIA Aud, dragul mamei. BOGDAN Cum se cheamă apa ce curge pe-aici? E tare repede. MARIA Bistriţa, dragu mamei. BOGDAN Da’ ce cetate se vede acolo în lumina fulgerelor? MARIA Acolo? Cetatea craiului Graiur. Mare crai şi bogat, şi are o fetiţă mică, mică.. numai bună de tine. Cu dânsa am să te-nsor odată. BOGDAN Tare mi-i dragă, mămuţă! MARIA] D-apu-ai văzut-o? BOGDAN Ba n-am văzut-o. MARIA Apoi cum de ţi-i dragă? BOGDAN Bine, trebuie să vezi pe cineva ca să-ţi fie drag? MARIA Se-nţelege. BOGDAN Dacă spui că-i aşa de mică, mică, atuncea mi-i dragă fără s-o văd. Da’ cum o cheamă?” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”

”Un înger, doamnă! zise el c-un fel de nemulţumire… Nu ştii că mie nu-mi plac îngerii, cu privirea lor lină şi cerească… Ei, cu toată fiinţa lor candidă, cu zăpada cea castă a feţei, a umerilor, a sânului lor, sunt o obsesiune a sufletului meu… Ea mi-ar muri şi sărmanul diavol ar rămânea singur pe pământ în pieliţa lui de sărbătoare… Apoi mă tem de un asemenea amor, mă tem cumplit… De voi fi rău, ea va fi blândă ca un miel… prin blestemele mele s-ar înmulţi rugăciunea ei tremurătoare, când aş fi numai venin, ea şi-ar săruta cruciuliţa ei de aur… Ah! aş fi nefericit cum n-am fost niciodată şi, ce e mai mult, m-aş înamora nebun, ea m-ar iubi asemenea… şi prin asta s-ar repeta o veche tragedie lumească… Doi oameni ce se iubesc făr-a se potrivi…” Mihai Eminescu, ”Avatarii faraonului Tlr”

”Cine sunt eu?” fu cea întâi cugetare ce-i veni în minte. Mintea lui era clară, închipuirile erau ca formele concrete, vii şi pline de viaţă… el avea o lume gata în capul lui, de a cărei izvoare nu-şi putea da socoteală… Se găsea cuminte… şi… memoria, memoria era ceea ce-i lipsea… El închise ochii, ca să rămâie în întuneric şi ca, ne’nfluenţat de lumea de dinafară, să cutreiere câmpul aducerii lui aminte… Era ca un orizont negru şi fără de sfârşit… nimic, nimic… numai prezent avea… trecut defel… sau unul atât de tenebros încât nu vedea nimic pe el… departe, departe… ca şi când într-o noapte neagră ca lumina din sticla cu cerneală… ai vedea undeva un foc arzând… Cer înnorat şi negru… pământul şi noaptea de nu-ţi poţi vedea mâna cu degetele răşchiete dinaintea ochilor… departe parecă vedea în noaptea plină* a sufletului lui o antică coroană de rege.” […]

”De-ai fi fost numai tu și eu în lume… ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii verzi până muream amândoi unu-n brațele altuia, pentru ca în cealaltă lume să traversăm de braț, doi îngeri, stelele cerului.” Mihai Eminescu

”Preaînălţate Doamne, de credeţi cum că Mihnea Nu-i sluga cea din urmă şi făr-de nici o treabă Din ai Măriei Tale… De credeţi cum că ochiu-i Setos [e] de mărire, că n-a cunoscut bine Supunerea că este a lui firească haină, Rupeţi diata asta. Căci greutatea ei Pe umărul meu cade şi toat-a lui tărie A fost până acuma credinţa ce stăpînul O pune-n al meu suflet.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”