Wallflowers

”În coruri nymphele cântă la hore Şi gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste şi palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Şi plin şi limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: Pe râul dorului, mânat de vânture, Veni odat’ Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture, Lin-împărat. Venit-a regele să calce văile Cătând o sor’, Eroi se-ninimă şi plâng femeile De-a lui amor. El fură munţilor ecouri tinere, Cântul la dor, Răpeşte buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munţi în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Şi te-a aflat. Tu eşti cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie să-ţi semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure Un dumnezeu, Purtând simètria şi-a ei misterure În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele, Mână-le lin. Căci […]

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]

”Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă ai somnului ginii nătângi — Tu tremuri şi plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nşiraţi în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aştept — Visând de deştept. Când soarele arde şi ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg — La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visări — Pe ochi sărutări. Amorul îşi moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse, Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi — Surâzi şi veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naşte durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc — O, cât te iubesc!” Mihai Eminescu, ”Când”

”Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină, Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci şi tu prin lume… ca un basmu de proroc! Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină! Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc. Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit, Tu ai râde printre lacrimi şi-ai ascunde negreşit În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată. Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel. Pe când tu!… eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel Ce pe cel care iubeşte […]