”(…)împrejurarea în care mă aflu, numai vicleşugul şi minciuna mă mai pot scăpa! Că se spune: „Femeia îşi ţese beteala pentru ziua de nuntă„, iar proverbul grăieşte: „Te-am păstrat, o, lacrimă, ca să-mi slujeşti la nevoie„!” ”O mie și una de nopți”
Autori anonimi
”Nu confunda amabilitatea mea cu slăbiciunea. Pot să te înec cu aceeași mână cu care ți-am dat să bei apă.” Anonim
Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti: „Așa se pare că ni-i dat: În necuprinsul marilor câmpiei, Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu, Iar tu un strop de rouă, trecător, Și neștiuți, deodată pierim”. Tânărul îngână oftând, la rândul său: „Pe marginea tremurătoarei frunze Se clatină suav un bob de rouă; Vai, bucuria lor ce scurtă e! Tot astfel farmecul iubirii noastre Sortit e să nu dăinuie prea mult…” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Vai, se gândi ea. Ce se va întâmpla oare cu mine dacă îi voi dărui inima mea, noaptea aceasta, supunându-mă ispitei ca bambusul înclinat de vânt? Chiar dacă mi-ar face tot atâtea jurăminte de credință câte noduri are tulpina de bambus, cine știe dacă nodul care ne leagă destinele se va dovedi destul de trainic… N-ar fi mai bine să plec cât mai grabnic de-aici și să mă duc încotro mă vor purta pașii, înainte ca cineva să descopere taina ascunsă în străfundul inimii mele?” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”- Într-adevăr, așa este. Viața noastră se află în puterea multor karme și de aceea e plină de vitregii. Poate că nenorocirea ne e dată drept pedeapsă pentru păcatele săvârșite de noi viețile trecute, dar noi uităm asta și cârtim împotriva zeilor și a lui Buda . Pesemne că și tu într-o altă viață, ai rupt ramura unui copac tânăr din marginea drumului, ori, cine știe, ai despărțit doi îndrăgostiți, întunecându-le viața. Poate că de aceea suferi acum. Ai rămas orfană la vârstă fragedă. Perna ta e veșnic umezită de lacrimi.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”- Eu nu sunt ca râul Tațuta , să știi. Trainic ca veșnicia e brocatul iubirii mele. Simțămintele mele nu se vor stinge niciodată, chiar dacă buzele tale vor spune nu. Asprimea ta mă întristează, dar nădejdea îmi șoptește: Asprimea stâncilor e leagănul măreților pini, se știe. Poate că mâna altuia a deșteptat înaintea mea din amorțire strunele uitatei citere. Dacă se află pe lume un asemenea norocos, eu voi muri chinuit de durerea dragostei neîmpărtășite, dar n-am să-ți aduc nicio învinuire.” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)
”Păru-i şi barba-i albă se îmbâcsiseră şi se încâlciseră de praf şi de năduf. O rudă de-a unchiaşului a trecut pe lângă pârâu şi, văzându-l atât de obosit, i-a zis: – Unchiaşule, ai împlinit optzeci de ani. Cât ai să mai trăieşti? Pentru ce te prăpădeşti cu firea? Bătrânul, trecându-şi mâna prin barbă, a ridicat atunci capul, a privit apa care curgea vijelios şi, zâmbind, a grăit: – Pentru ce muncesc? Pentru urmaşi, de bună seamă, şi nu sunt obosit deloc, sunt în puteri şi pentru ei fac totul. Un om care trăieşte numai pentru el n-are pentru ce trăi. Rubedenia, primind răspunsul, s-a înroşit şi a plecat.” ”Unchiașul cu toba de aramă” (poveste chinezească)
”Iată-ţi, lupule, mormântul! Cald te-aşteaptă subpământul! Lupule, tâlhar spurcat, Spaimă-a fetelor din sat, Mulţi copii ai mai mâncat! Dar de-acum ai să mănânci, Prăvălit colea pe brânci, Numai murdăria mea Când pe bot te-oi bălega.” ”O mie și una de nopți”
“One who has unreliable friends may come to ruin, but there is a friend who sticks closer than a brother.” Anonymous
”Să nu care cumva să scuturăm pomul până ce nu s-a copt rodul!” ”O mie și una de nopți”
”Sub jugul dragostei amare ajunse-acuma de ruşine Cel cândva mult bogat, iar astăzi sărac cum altu-n lume nu-i!” ”O mie și una de nopți”
”Îşi înălţă numai sufletul înspre zămislitorul său, ca să-i mulţumească pentru bunătatea lui şi să mărturisească supus că drumurile Domnului sunt de nepătruns pentru mintea cea mărginită a omului.” ”O mie și una de nopți”
”Într-una din zile calde de august, când sta și privea cerul senin, îi păru cum din înaltul lui, în lină adiere, se lăsau nouri roz în văluri tot mai dese. Miresme dulci umpleau aerul. Zâne dalbe, foenixi albaștri, berze albe, toate soiurile de animale, chiar lei și tigri coborau parcă din nori, iar în mijloc i se ivi ocrotitoarea florilor lui, care îi zise: — Tu, om neprihănit ca și florile, ai dobândit cea mai înaltă virtute! Dacă cineva iubește florile și le apără, este fericit, dacă le disprețuiește și le vatămă, i-aduc necaz și capătă pedeapsă!” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Îndrepta tulpinele îndoite și le sprijinea, iar frunzele crăpate le căuta ca un vraci plin de dragoste pentru bolnavii săi. Ungea rănile cu lut și tină, le proptea pe un arac și le înfășura cu grijă. Asta numea el vindecarea plantelor. Nu tăia niciodată vreo floare și nu suferea să vadă lucrul acesta nici făcut de alții. Se punea cu totul în simțămintele florii și socotea că în scurtul timp cât trăiește ne bucură prin mireasmă și culoare încât noi să luăm seama priveghind gingașa lor înflorire. Din cele patru anotimpuri florile au parte numai de unul și atunci se deschid pentru puține zile, ba adesea doar pentru câteva ore; trei anotimpuri așteaptă ele vremelnica viețuire.” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”- Flăcăule, inima mea e mai tare decât fierul și piatra. Niciodată nu m-am lăsat înduioșat de nimic, niciodată nu m-am recunoscut învins. Dar astăzi, mă recunosc învins și nu voi mai putea despărți niciodată nici un soț de soția lui. Spunând aceasta, lacrimile îi curgeau pe obraz și, într-o clipă, se prefăcu într-un arțar înalt pe ale cărui frunze străluceau lacrimile ca niște perle de rouă. Șî Tun o luă pe Yu Hua în brațe și o duse sub arțar și atunci ramurile arțarului începură să freamăte și picăturile de rouă căzură pe trupul ei. Deodată, Yu Hua începu să vorbească și trupu-i deveni la fel de mlădios ca înainte.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)