”Bătrânul ridică fruntea privind înseninat spre Ionuţ, ca să cunoască în acest fecior fiinţa lui din ani destul de depărtaţi. Îşi alătură spre el calul şi-l cuprinse pe fecior de după umăr apropiindu-l spre sine; apoi privi în jur, să cunoască dacă n-a văzut cumva om pământean asemenea slăbăciune — cu totul rară la comisul cel mare. Nu se uitau la ei însă decît florile poienii cu mii de ochi şi mii de zîmbete.”

Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III