“ÎN ALB ŞI NEGRU Demult te-ai retras… Bătaia de ceas Te readuce Şi te seduce, Să ieşi din tine, Nu te reţine, Să te întâlneşti, Să poţi să iubeşti. Lumini şi umbre Regrete sumbre, O lume rece, Tristeţea trece, Stai în tăcere, Fără plăcere, Privirea-ţi plânge, La mine-n sânge, Suflet integru, În alb şi negru, Cauţi o scăpare, Eliberare. Se strânge geana, În tine rana, Vrea să se zbată, Cicatrizată. Nemulţumită, Stai adâncită-n Gânduri profunde. Cine-ţi răspunde Şi te-nţelege, Să te dezlege, De prejudecăţi, De tine… însăţi?” Adrian Nicula
N
“The possession of knowledge does not kill the sense of wonder and mystery. There is always more mystery.” Anaïs Nin
”Se schimbă ceva în momentul când decizi că ai găsit o persoană în faţa căreia eşti gata să dezvălui părţi din sufletul tău.” Anaïs Nin
”Şti-vei tu însuţi să-ţi prescrii şi binele, şi răul, iar de-asupra frunţii să-ţi înscrii iubirea ca pe o lege? Şti-vei să-ţi fii tu însuţi judecătorul şi răz-bunătorul propriei legi? Îngrozitoare-i şederea faţă-n faţă cu judele şi cu răzbunătorul propriei legi! Precum un astru împins în hău şi-n straturile îngheţate ale singurătăţii.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre căile Creatorului”
”-Văd la oamenii aceştia: privirea ce-o au spune că nu cunosc nimic mai bun pe lume, decît culcatul cu-o femeie. Au un depozit de mocirlă în fundul sufletelor lor. Vai, dacă pe deasupra mocirla are spirit! Măcar dacă-aţi fi fost doar animale, că animalul are nevinovăţia de partea sa! Să vă dau sfaturi de-a vă ucide simţirile? Vă sfătuiesc s-aveţi în ele nevinovăţie. Să vă dau sfaturi de castitate ? Castitatea le este unora virtute, dar altora aproape viciu. Se prea poate să fie abţinători, dar Senzualitatea, căţeaua lor, rămâne la pândă şi îşi iveşte colţii-n tot ce fac. Până pe culmile virtuţii lor, cum şi în spiritul lor rece, îngrozitorul animal îi urmăreşte ne-mpăcat. Şi ce drăgălaş cerşeşte o bucată de spirit căţeaua asta, Senzualitatea, când bucăţica de carne nu i se dă! Vă place tragedia şi ceea ce zdrobeşte inima? Deci nu mă-ncred căţelei voastre! Aveţi privirea prea […]
„Dacă te limitezi numai la lucrurile care par posibile și rezonabile, te vei deconecta de tine și ce îți dorești cu adevărat și tot ce va rămâne, va fi un compromis.” Anaïs Nin
”O iubire nu moare de moarte naturală. Moare în urma orbirii, indiferenţei, uitării, moare pentru că nu a fost îngrijită. În iubire nepăsările sunt mai mortale decât greşelile.” Anaïs Nin
”Nu pot să cred decît în Dumnezeul ce-ar şti să joace. Și, când pe diavol mi l-am întîlnit, l-am aflat grav, meticulos, profund, solemn. Era un spirit al împovărării. El face să cadă, de greutatea-i, orice lucru. Dar nu mânia ucide, ci râsul. Haideţi, asupra spiritului împovărării să-l abatem!” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre a scrie și a citi”
”Există totdeauna un pic de nebunie în iubire. Dar există totdeauna un pic de judecată în nebunie.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre a scrie și a citi”
”Cât de minunat este să-l poţi admira pe cel pe care-l iubeşti! În plină lumină a zilei, cu totală luciditate. Aşa cum priveşti soarele. Aşa că voi veni să te văd dimineaţa şi din felul în care te voi privi vei şti că te iubesc, că sunt tulburată de vocea ta, de ochii tăi, de zâmbetul tău strălucitor şi de sunetul paşilor tăi. Te voi vedea şi sunt fericită, înspăimântător de fericită, pentru că sunt aproape de tine.” Anaïs Nin
”Calm este adîncul mării care-o port: cine ar bănui că-n ea sînt monştrii hohotitori? Adîncul îmi este neschimbat, dar scînteiază de taine şi de râsete care plutesc la suprafaţă.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap.”Despre sufletele sublime”
”Există abisuri în care cei mai mulţi dintre noi nu au curajul să coboare. Ele sunt infernurile vieţii noastre, o cădere în nelinişti de care avem însă nevoie pentru a renaşte.” Anaïs Nin
”El a-nşelat sălbăticiuni şi dezlegat-a taine. Dar monştrii săi şi tainele ar trebui să şi le domesti¬cească, să le prefacă în prunci ai cerului.” Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”)
”Să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea. Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său. Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”
”Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni. Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate. Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi. Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)