”Calm este adîncul mării care-o port: cine ar bănui că-n ea sînt monştrii hohotitori? Adîncul îmi este neschimbat, dar scînteiază de taine şi de râsete care plutesc la suprafaţă.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap.”Despre sufletele sublime”
”El a-nşelat sălbăticiuni şi dezlegat-a taine. Dar monştrii săi şi tainele ar trebui să şi le domesti¬cească, să le prefacă în prunci ai cerului.” Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”)
”Să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea. Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său. Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”
”Cu pasul îmblănit, tăcut, se plimbă pe-un covor de stele; la om, însă, nu-mi place un astfel de mola¬tec pas, nu-mi place să nu aibă clinchetul de pinteni. Căci pasul omului cinstit vorbeşte, pe când mota¬nul se furişează fără zgomot. Or, luna se-apropie cu paşi molateci, ca o pisică: fără sinceritate. Vă-nchin această parabolă, vouă, prefăcuţilor sentimentali, adepţi ai „cunoaşterii preacurate”. Eu vă numesc libidinoşi. Iubiţi pămîntul şi lucrurile pămînteşti — v-am ghicit bine. Dar iubirea voastră cu conştiinţa şi ruşinea e-amestecată, şi vă asemănaţi cu luna.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preacurata cunoaștere”)
”Şi dacă printre oameni trăiesc precum un orb, ca şi cum nici nu i-aş cunoaşte, este pentru că braţul meu nu-şi pierde încrederea într-un puternic sprijin. Oameni, vă cunosc! Această întunecime şi con¬solare mă cuprind adesea. Rămân pe praguri, pradă la hoţi şi întrebând: „Cine mai vrea să mă Înşele ?” Întâia mea prudenţă omenească este de-a mă lăsa-nşelat şi de-a mă încrede în înşelători.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre prudența omenească”)
”(…) urci. Cum, altfel? Prin tine însuţi, călcîndu-ţi inima-n picioare. Tre¬buie ca tot ce ai blajinătate, să se transforme în asprime. Când te-ai cruţat prea mult, sfârşeşti prin a te îmbolnăvi că te-ai cruţat prea mult. Lăudat fie, ceea ce înăspreşte! în ce mă priveşte, n-o să laud pămîntul pe unde curge laptele şi mierea! Să înveţe să nu se mai privească pe sine, este indispensabil celui ce vrea să cuprindă în juru-i cu privirea. Şi-aceasta-i. o asprime ce-i trebuie oricărui căţărător pe munţi. Cel care vrea Cunoaşterea cu prea lacome priviri, vede el, oare, până-n adînc de lucruri?” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Călătorul”
”Dorinţa, acest cuvânt el singur înseamnă că m-am pierdut. Vă stăpânesc, o, fii ai mei — dar într-o astfel de faptă, totul trebuie să fie siguranţă, nimic do¬rinţă.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preafericirea ne-vroită”
”dacă pornirea-mi răutăcioasă este de-a râde de toate şi ea bântuie văile cu trandafiri şi locurile unde-s crinii — căci râsul are-nchisă-n el pornirea răutăţii lumii, dar se sfinţeşte şi se eliberează prin fericirea care-o simte — dacă alfa şi omega ale înţelepciunii friele este că tot ce-i greu trebuie să se uşureze, ca orice trup să fie dănţuitor şi orice spirit ca o pasăre să fie, da, acestea-s alfa şi omega ale înţelepciunii mele” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Cele 7 peceți”
”Mă jucam de-a Ispăşitorul Spiritului, zise bătrânul, doar tu ai inventat, odinioară, acest cuvînt —- poetul, magicianul care-şi îndreaptă spiritul contra lui însuşi, omul care, transformîndu-se-n interiorul său, îngheaţă la reaua sa ştiinţă şi conştiinţă.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Vrăjitorul”
”Bătrâne Vrăjitor îngrozitor, ceea ce ai mai bun şi mai cinstit, şi ceea ce respect în tine, este că eşti sătul de tine însuţi şi că ai spus: „Eu nu sunt mare.” Te laud pentru asta, cu asta eşti într-adevăr un Ispăşitor al Spiritului, chiar dacă numai pentru o clipă — în acea clipă eşti cel adevărat.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Vrăjitorul”
”Dacă-l sărbătoreşti ca Dumnezeu al iubirii, în¬seamnă că nu dai preţ iubirii. N-a vrut acest’Dumnezeu să fie judecător? îndrăgostitul e străin de orice gând de plată şi răsplată.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Fără de slujbă”
”îmi păreţi însă nepotriviţi, mereu porniţi: unul în contra altuia, voi, care staţi unul lângă celălalt şi scoateţi ţipete de deznădejde. Aţi fi avut nevoie de un altul, de unul care să vă-nveţe să râdeţi iar, un bun măs¬cărici, un bun dănţuitor, o suflare de, vînt, un licu¬rici, ori un-nebun bătrân — nu credeţi? Iertaţi-mă, o, disperaţilor, că vorbele îmi sunt săra,ce şi nedemne de musafiri ca voi. Dar nici nu bănuiţi ce mă înveseleşte. Voi înşivă, fiindcă vă văd aici Şi să-mi iertaţi aceasta. Dar prinzi curaj, când vezi un disperat, iar ca să-i dea ‘unui disperat curaj, oricine se crede-n stare. Voi m-aţi făcut să mă simt în stare, şi-acesta e un dar de preţ, nobilii mei musafiri. Să nu vă supă¬raţi, deci, dac-o să vă dau şi eu din ceea ce am)” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Cuvânt de bun-venit”