Wallflowers

Un om pe nume Mojud ducea o viaţă cât se poate de obişnuită. Lucra la Biroul de Măsuri şi Greutăţi. Într-o zi, a văzut ivindu-se în grădină, în faţa lui, statura lui Khidir, călăuza tainică a sufiştilor. Iar Kidir i-a spus: „„Lasă-ţi lucru. Vino să mă cauţi peste trei zile pe malul râului.„ Mojud s-a dus la şeful lui şi i-a spus ce hotărâre luase. Nu mai dorea să lucreze. Toată lumea din oraş l-a luat drept nebun. Prietenii, familia au încercat în zadar să-l facă să se răzgândească. Curând, fiindcă locul lui de muncă era foarte căutat, Mojud a fost dat uitării.
În ziua cu pricina, s-a dus pe malul râului şi s-a întâlnit cu duhul lui Khidir, care i-a spus: „Sfâşie-ţi veşmintele şi aruncă-te în apă.„ Mojud a făcut întocmai fără să crâcnească. Cum ştia să înoate, nu s-a înecat. Un pescar care trecea cu barca pe râu l-a săltat în barcă şi i-a spus: „Ţi-ai pierdut cumva minţile? Ce vrei să faci?„
„Nu prea ştiu„, a răspuns Mojud. Aşa că a rămas pe lângă pescar care l-a învăţat să scrie, să citească şi l-a ajutat la treabă. Aşa au trecut câteva luni. Duhul lui Khidir s-a ivit din nou lângă patul lui Mojud şi i-a spus: „Scoală-te şi pleacă.„
Mojud a părăsit pe dată coliba sărmană a pescarului şi a mers până ce a ajuns la un drum mare. Când se crăpa de ziuă s-a întâlnit cu un ţăran care se îndrepta spre piaţă călare pe un măgar. Ţăranul i-a spus: „Dacă vrei ceva de lucru, vino cu mine, am nevoie de un ajutor.„ Mojud l-a urmat fără să şovăie şi a lucrat alături de el vreme de aproape doi ani. A învăţat o mulţime de lucruri despre pământ şi despre roadele lui. Într-o după-amiază, pe când făcea nişte baloturi de lână, i s-a arătat din nou Khidir care i-a spus: „Lasă-ţi treaba, du-te la Mossul şi cumpără-ţi cu banii pe care i-ai strâns o prăvălie de piei.„ Mojud a făcut întocmai. Vreme de trei ani s-a îndeletnicit la Mossul cu negoţul de piei. Strânsese o avere frumoasă şi se gândea să-şi cumpere o casă, când a venit din nou Khidir şi i-a spus: „Ia-ţi banii şi cumpără o băcănie în Samarkand.„ Mojud a părăsit de îndată oraşul şi s-a dus la Samarkand unde a deschis o băcănie. Atunci a început să dea primele semne de cucernicie. Vedea de bolnavi, îi ajuta pe nevoiaşi. Pătrundea din ce în ce mai adânc în tainele necuprinse ale lumii. Veneau la el dervişi şi poeţi şi-l întrebau: „Cine ţi-a fost învăţător? Cine ţi-a arăta calea?„
„Greu de spus„, răspundea Mojud.
„Ce ai făcut mai înainte?„
„Am lucrat la Măsuri şi Greutăţi„
„Şi ţi-ai lăsat slujba ştiind că ai putea trăi în lipsuri?„
„Nicidecum. Am plecat şi gata.„
Oamenii nu pricepeau nimic.
„Povesteşte-ne viaţa ta„, îi spuneau. „Cu ce anume te-ai îndeletnicit?„
„Am sărit în apa unui râu şi m-am făcut pescar, apoi am plecat în toiul nopţii. Am lucrat pământul precum un ţăran. Pe când făceam baloturi de lână, am hotărât să merg la Mossul, unde m-am făcut negustor de piei. Am strâns bani şi i-am dat. Pe urmă am venit la Samarkand şi am deschi s o băcănie. Asta-i tot.„
„Purtarea ta este de neînţeles„, i-au spus oaspeţii, „nu ne ajută deloc să desluşim de unde ţi-ai căpătat puterile.„
„Ştiu„, a răspuns Mojud, „dar totul s-a petrecut întocmai cum v-am spus.„
Nimeni nu putea pricepe care era în viaţa lui Mojud locul lumii nevăzute, lumea care se strecoară tainic în toate cele şi care face lucrurile de neînţeles. „Credem că ştim de unde vin întâmplările„, îşi spunea Mojud, „fiecare se laudă că ştie de ce anume se petrec lucrurile aşa cum se petrec, dar nimeni nu vede că suntem în puterea unei lumi nevăzute care ne mână să facem ceea ce facem.„
Mojud s-a stins la Samarkand, unde dobândise o faimă ciudată, după ce le spusese tuturor doar atât: „Am făcut asta şi nimic mai mult.„
După moartea sa, biografii i-ai făurit o viaţă mai frumoasă şi deosebit de zbuciumată. Pentru că sfinţii trebuie să aibă o viaţă pe măsură. Dorinţa cititorului este mai presus de realitatea tainică a existenţei.

Jean-Claude Carriere (povestire filozofică)