Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!

L

feb. 142023
 

”Văzduhu-i aspru, greu şi argintat… Pe-ntinderea zăpezii ochii-mi lunec Şi-i totul alb şi parcă-s ruşinat Că singur eu lumina o întunec. De ce până şi-aici răsai din nou, Numele tău sunându-mi-l în minte, Tu, fată cu ochi limpezi şi prelungi, Cu frunte-atât de albă şi fierbinte? De ce prin vânturi glasul ţi-l aud Duios, dar veşnic treaz, ca în blesteme? Şi cântecul pe care l-ai cântat C-o floare scuturată prea devreme… Am fost, ştiu bine, uitător şi rău Când mă priveai cu mută-nduioşare… De-aceea azi, când te-am pierdut, nu vrei Să te îmbraci în straie de uitare? Pe-atunci puteam eu, oare, să prevăd Cu ochiul minţii aţintit în vreme Că în curând am să trăiesc dureri Banalizate-n tomuri de poeme?” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

feb. 142023
 

”One day you meet someone and for some inexplicable reason, you feel more connected to this stranger than anyone else–closer to them than your closest family. Perhaps this person carries within them an angel–one sent to you for some higher purpose; to teach you an important lesson or to keep you safe during a perilous time. What you must do is trust in them–even if they come hand in hand with pain or suffering–the reason for their presence will become clear in due time.” Though here is a word of warning–you may grow to love this person but remember they are not yours to keep. Their purpose isn’t to save you but to show you how to save yourself. And once this is fulfilled; the halo lifts and the angel leaves their body as the person exits your life. They will be a stranger to you once more.” Lang Leav, […]

ian. 292023
 

”Poate-am visat ceva rău şi-am uitat, Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat, Poate-i doar vântul ce limpede sună, Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă Mi-au picurat o otravă de gheaţă, Ori poate e dimineaţă. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh străveziu de poveşti, Care-ai pătruns şi îmi macini mereu Trupul şi sufletul meu? Privesc în oglindă — acelaşi mi-i chipul Şi buzele groase tăiate ca-n lemn. Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni N-a scris, încă nu, nici un semn. Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne, Sufletu-şi pâlpâie albe chemări, Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne, Inima-şi bate ecoul de zări. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh coborât din poveşti, Undă prelinsă să mă-învenine, Stea fulgerată în mine?” Nicolae Labiș, ”Fior” (aprilie 1956)

ian. 152023
 

”Ţin minte, într-o seară-ntâmplător Te-am revăzut, voioasă şi străină. Am vrut în ochii-ţi iar să m-oglindesc, Şi-un chip străin ţi se-oglindea-n retină. Am mers o vreme-alături; eram palid. Ne-am despărţit. Sub falduri de omăt Păşeam tăcut şi răvăşit, cu faţa întoarsă peste umăr, îndărăt. Ai început un cântec nou vieţii, Şi n-ai greşit atunci. Dar în urechi De ce-mi răsună-atâta de sălbatic Cântecu-acesta cu dureri străvechi? Cum vreau să-mi frâng odată jalea asta Şi să te uit pe tine şi-acest cânt! Şi chinul că de-atunci, cu palme calde Şi-ntinse, mângâi doar ninsori şi vânt!” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

ian. 072023
 

”Doamne, ce noapte s-a scurs! Cât de frumoasă e ziua Şi viaţa lucidă de zi! Prieteni, vă scriu o scrisoare, Cred c-am avut un vis rău, Se făcea c-a venit, străvezie, O fată ce nu se mai află, Se făcea că am stins un incendiu Noi cei ce aici ne iubim. Prieteni, sunt vise haotice Care se-ncheagă atunci Când ziua gândirea colindă Spre mari bucurii şi primejdii Şi când dureroase aduceri aminte Ne tulbură. Dar dacă va fi un război Şi noi nu vom face destul Să nu fie, Şi dacă cu toţii sperăm: — Vom trăi mai departe — Ce nopţi vom avea noi apoi, Ce vorbe-am putea să mai spunem Umbrelor scumpe şi îngrozitoare Şi multe, mai multe atunci? Trăim bucurii şi mâhniri, Nopți zbuciumate ori calme, Zile voioase ori triste (Albe şi negre cocoare), Fluviul vieţii se scurge încet, încărcat şi deplin. Dar vinele noastre palpită De-o […]

ian. 012023
 

”În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş, Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri, Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi Urmează-n taină calea iernaticei iubiri. Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire — E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai, în vremurile-acelea săpate-n amintire C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai. Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată Şi năvălea într-însa al datinei popor! — Strălucitoare capre cu lâna colorată Şi toboşari de basme săltând într-un picior. Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet, Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc, Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted, Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc. Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale, Care-aduceau colinde la noi în lung convoi, Când ascultam la geamuri şi palma dumitale îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi. Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire; M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l […]

dec. 152022
 

”Îmbată-mă, pădure-n valuri moi De linişte, de iarnă şi de sară, Alungă pentru mine, pe cărări, Prin vânt, cea mai frumoasă căprioară! Aprinde pe cascade vâlvătăi, Fă-ţi stelele mai tainic să lucească, Opreşte-n râpi al frământării duh Şi pace dă-mi, dă-mi pace sufletească!” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

nov. 152022
 

”Pădure, sora mea, la tine vin, La tine vin, să-mi spovedesc păcatul. C-am cheltuit atâtea zile seci Din viaţa ce mi-ai dat, sunt vinovatul. Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină, Sunt vinovat c-o fată cu ochi mari Şi-a-nlăcrimat privirea fără vină, Sunt vinovat c-aş fi putut şi eu, Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple, din argilă. Sunt vinovat că dacă mi-ai lua Tot ce mi-ai dat cu palmele bătrâne, De mi-ar rămâne sporul ce l-am strâns, Cu prea puţin în lume aş rămâne.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

oct. 152022
 

”Ascultă-mă, când viforele bat, Durerea pe stejar nu-l înfioară, Dar carii când îl rod încet, flămând, Dureri neîncetate îl doboară. Şi spune-mi, ce-i mai dureros aici — O lovitură repede, cumplită, Ori remuşcarea care te frământă înceată, nemilos, neadormit?” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

sept. 152022
 

”Pădure, sora mea, am suferit Când glume reci îmi îngheţau pe buză, Am suferit, şi grele remuşcări îmi ţiuiau nendurător sub spuză. Dac-am văzut întinse bucurii Ce prind s-aprindă pretutindeni stele, Am suferit la rădăcina lor, Că nu era şi urma mâinii mele. Şi de-am văzut durerile lăsând În suflete şi-n trupuri negre urme, Am suferit că poate-ar fi putut Şi mâna mea să-ncerce să le curme.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

aug. 152022
 

”Prietene, nu căuta scăpări Crezând că ispăşit-ai vina-n vină Şi nici nu-ţi asfinţi sub tânguiri Prisosul ce ţi-l dărui, de lumină. Cântarea care-ai fi putut s-o-nalţi Au înălţat-o alţii — nu te doară — Ci alta mai târziu poţi înălţa, Dar adevăru-i că putea să moară.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)

iul. 152022
 

”E-o dimineaţă — parcă niciodată Nu mi-a fost dat o alta să privesc. Pădurile sclipesc a primăvară Şi fumuri calde-n crengi se-ncolăcesc. Simt — nevăzută-n aer — o putere. Vâsleşte des, cu aripe subţiri, Mă umple când cu-nfiorări voioase Şi când cu dureroase răbufniri. Trec în galop sub streşini de pădure, Sorb aerul şi ca pe-o apă-l sâmt. Şi totu-mi pare-atât de larg în juru-mi, Şi iarăşi totu-mi pare-atât de strâmt! Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate, Mă-nconjură în roiuri de scântei Sălbatica pădurii tinereţe Şi-nţelepciunea bătrânească-a ei.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)