”Faţa unde te-a cules, Pentru care înţeles, Pentru unde, pentru cine, Curbă de întunecime? — Pentru gândurile tale, Pentru visuri, pentru jale, Saltul, dragostea şi ura… Eu sunt drojdia şi-s zgura.” Nicolae Labiș, ”Cearcăn”
mart. 132023
L
feb. 142023
”Văzduhu-i aspru, greu şi argintat… Pe-ntinderea zăpezii ochii-mi lunec Şi-i totul alb şi parcă-s ruşinat Că singur eu lumina o întunec. De ce până şi-aici răsai din nou, Numele tău sunându-mi-l în minte, Tu, fată cu ochi limpezi şi prelungi, Cu frunte-atât de albă şi fierbinte? De ce prin vânturi glasul ţi-l aud Duios, dar veşnic treaz, ca în blesteme? Şi cântecul pe care l-ai cântat C-o floare scuturată prea devreme… Am fost, ştiu bine, uitător şi rău Când mă priveai cu mută-nduioşare… De-aceea azi, când te-am pierdut, nu vrei Să te îmbraci în straie de uitare? Pe-atunci puteam eu, oare, să prevăd Cu ochiul minţii aţintit în vreme Că în curând am să trăiesc dureri Banalizate-n tomuri de poeme?” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
feb. 142023
”One day you meet someone and for some inexplicable reason, you feel more connected to this stranger than anyone else–closer to them than your closest family. Perhaps this person carries within them an angel–one sent to you for some higher purpose; to teach you an important lesson or to keep you safe during a perilous time. What you must do is trust in them–even if they come hand in hand with pain or suffering–the reason for their presence will become clear in due time.” Though here is a word of warning–you may grow to love this person but remember they are not yours to keep. Their purpose isn’t to save you but to show you how to save yourself. And once this is fulfilled; the halo lifts and the angel leaves their body as the person exits your life. They will be a stranger to you once more.” Lang Leav, […]
feb. 132023
”Am uitat să fiu deştept Pentru-o zi ori pentru-o viaţă Cât înmărmurit aştept, Albe, braţele-ţi de gheaţă. Nu mai cuget, cred, mereu: Strâns în mine ca-ntr-un templu, Însă demn în miezul meu, Cu zgârcenie contemplu.” Nicolae Labiș, ”Am uitat”
ian. 292023
”Poate-am visat ceva rău şi-am uitat, Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat, Poate-i doar vântul ce limpede sună, Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă Mi-au picurat o otravă de gheaţă, Ori poate e dimineaţă. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh străveziu de poveşti, Care-ai pătruns şi îmi macini mereu Trupul şi sufletul meu? Privesc în oglindă — acelaşi mi-i chipul Şi buzele groase tăiate ca-n lemn. Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni N-a scris, încă nu, nici un semn. Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne, Sufletu-şi pâlpâie albe chemări, Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne, Inima-şi bate ecoul de zări. Cine eşti, ori ce eşti, Abur ori duh coborât din poveşti, Undă prelinsă să mă-învenine, Stea fulgerată în mine?” Nicolae Labiș, ”Fior” (aprilie 1956)
ian. 152023
”Ţin minte, într-o seară-ntâmplător Te-am revăzut, voioasă şi străină. Am vrut în ochii-ţi iar să m-oglindesc, Şi-un chip străin ţi se-oglindea-n retină. Am mers o vreme-alături; eram palid. Ne-am despărţit. Sub falduri de omăt Păşeam tăcut şi răvăşit, cu faţa întoarsă peste umăr, îndărăt. Ai început un cântec nou vieţii, Şi n-ai greşit atunci. Dar în urechi De ce-mi răsună-atâta de sălbatic Cântecu-acesta cu dureri străvechi? Cum vreau să-mi frâng odată jalea asta Şi să te uit pe tine şi-acest cânt! Şi chinul că de-atunci, cu palme calde Şi-ntinse, mângâi doar ninsori şi vânt!” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
ian. 132023
”Pentru ce-am plecat, Unde mă îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept, Dar o flacără Mă cheamă acolo Sub straturi de nea Şi vreau să treacă Liniştea mea.” Nicolae Labiș, ”Dor”
ian. 072023
”Doamne, ce noapte s-a scurs! Cât de frumoasă e ziua Şi viaţa lucidă de zi! Prieteni, vă scriu o scrisoare, Cred c-am avut un vis rău, Se făcea c-a venit, străvezie, O fată ce nu se mai află, Se făcea că am stins un incendiu Noi cei ce aici ne iubim. Prieteni, sunt vise haotice Care se-ncheagă atunci Când ziua gândirea colindă Spre mari bucurii şi primejdii Şi când dureroase aduceri aminte Ne tulbură. Dar dacă va fi un război Şi noi nu vom face destul Să nu fie, Şi dacă cu toţii sperăm: — Vom trăi mai departe — Ce nopţi vom avea noi apoi, Ce vorbe-am putea să mai spunem Umbrelor scumpe şi îngrozitoare Şi multe, mai multe atunci? Trăim bucurii şi mâhniri, Nopți zbuciumate ori calme, Zile voioase ori triste (Albe şi negre cocoare), Fluviul vieţii se scurge încet, încărcat şi deplin. Dar vinele noastre palpită De-o […]
ian. 012023
”În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş, Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri, Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi Urmează-n taină calea iernaticei iubiri. Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire — E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai, în vremurile-acelea săpate-n amintire C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai. Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată Şi năvălea într-însa al datinei popor! — Strălucitoare capre cu lâna colorată Şi toboşari de basme săltând într-un picior. Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet, Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc, Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted, Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc. Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale, Care-aduceau colinde la noi în lung convoi, Când ascultam la geamuri şi palma dumitale îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi. Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire; M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l […]
dec. 152022
”Îmbată-mă, pădure-n valuri moi De linişte, de iarnă şi de sară, Alungă pentru mine, pe cărări, Prin vânt, cea mai frumoasă căprioară! Aprinde pe cascade vâlvătăi, Fă-ţi stelele mai tainic să lucească, Opreşte-n râpi al frământării duh Şi pace dă-mi, dă-mi pace sufletească!” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
nov. 152022
”Pădure, sora mea, la tine vin, La tine vin, să-mi spovedesc păcatul. C-am cheltuit atâtea zile seci Din viaţa ce mi-ai dat, sunt vinovatul. Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină, Sunt vinovat c-o fată cu ochi mari Şi-a-nlăcrimat privirea fără vină, Sunt vinovat c-aş fi putut şi eu, Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple, din argilă. Sunt vinovat că dacă mi-ai lua Tot ce mi-ai dat cu palmele bătrâne, De mi-ar rămâne sporul ce l-am strâns, Cu prea puţin în lume aş rămâne.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
oct. 152022
”Ascultă-mă, când viforele bat, Durerea pe stejar nu-l înfioară, Dar carii când îl rod încet, flămând, Dureri neîncetate îl doboară. Şi spune-mi, ce-i mai dureros aici — O lovitură repede, cumplită, Ori remuşcarea care te frământă înceată, nemilos, neadormit?” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
sept. 152022
”Pădure, sora mea, am suferit Când glume reci îmi îngheţau pe buză, Am suferit, şi grele remuşcări îmi ţiuiau nendurător sub spuză. Dac-am văzut întinse bucurii Ce prind s-aprindă pretutindeni stele, Am suferit la rădăcina lor, Că nu era şi urma mâinii mele. Şi de-am văzut durerile lăsând În suflete şi-n trupuri negre urme, Am suferit că poate-ar fi putut Şi mâna mea să-ncerce să le curme.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
aug. 152022
”Prietene, nu căuta scăpări Crezând că ispăşit-ai vina-n vină Şi nici nu-ţi asfinţi sub tânguiri Prisosul ce ţi-l dărui, de lumină. Cântarea care-ai fi putut s-o-nalţi Au înălţat-o alţii — nu te doară — Ci alta mai târziu poţi înălţa, Dar adevăru-i că putea să moară.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
iul. 152022
”E-o dimineaţă — parcă niciodată Nu mi-a fost dat o alta să privesc. Pădurile sclipesc a primăvară Şi fumuri calde-n crengi se-ncolăcesc. Simt — nevăzută-n aer — o putere. Vâsleşte des, cu aripe subţiri, Mă umple când cu-nfiorări voioase Şi când cu dureroase răbufniri. Trec în galop sub streşini de pădure, Sorb aerul şi ca pe-o apă-l sâmt. Şi totu-mi pare-atât de larg în juru-mi, Şi iarăşi totu-mi pare-atât de strâmt! Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate, Mă-nconjură în roiuri de scântei Sălbatica pădurii tinereţe Şi-nţelepciunea bătrânească-a ei.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)