“Lumina aceasta ascunde altceva. Viaţa întreagă ascunde altceva. Aşa cum sunt eu, aşa cum e Biriş, ascundem, fiecare din noi, altceva. Se află ascuns undeva în noi, în adâncul fiinţei noastre. Altceva.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
“The great cosmic illusion is a hierophany…. One is devoured by Time, not because one lives in Time, but because one believes in its reality, and therefore forgets or despises eternity.” Mircea Eliade
“Printre marile anomalii ale lumii moderne se numără şi faptul că ştiinţa şi filosofia ne învaţă viaţa şi moartea. Gândiţi-vă o clipă la absurditatea acestui lucru: oameni care cunosc viaţa din laborator, o cunosc prin analize, îi cunosc fenomenele ei, şi oameni care gândesc asupra vieţii dintr-un cabinet, tocmai aceştia sunt chemaţi să ne înveţe cel mai esenţial şi cel mai decisiv fapt: existenţa noastră, moartea noastră. De altfel, ei nu fac decât să completeze şi să articuleze experienţele noastre negative, nefiinţa noastră.” Mircea Eliade, ”Arta de a muri”
”Iniţierea constituie unul dintre fenomenele spirituale cele mai semnificative din istoria omenirii. Este un act care nu implică numai viaţa religioasă a individului, în sensul modern al termenului „religie”; el implică întreaga sa viaţă. Prin iniţiere, în societăţile primitive şi arhaice, omul devine ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie — o fiinţă deschisă vieţii spiritului, aşadar participant la cultura în care s-a născut. Pentru că, după cum vom vedea, iniţierea de pubertate reprezintă, înainte de toate, revelaţia sacrului — şi, pentru lumea primitivă, sacrul înseamnă nu numai tot ce înţelegem acum prin religie, ci şi ansamblul tradiţiilor mitologice şi culturale ale tribului. În numeroase cazuri, riturile de pubertate implică, într-un fel sau altul, revelaţia sexualităţii — dar, pentru întreaga lume pre-modernă, şi sexualitatea intră în sfera sacrului. Pe scurt, prin iniţiere se depăşeşte modul natural — cel al copilului — şi se accede la modul cultural, […]
”(…)simbolizînd asexuali- tatea neofitului. După părerea noastră, semnificaţia religioasă a tuturor acestor obiceiuri este următoarea: novicele are o şansă în plus de a accede la un mod specific de existenţă — de exemplu, să devină bărbat sau femeie — dacă mai întîi devine simbolic o totalitate. Pentru gândirea mitică, un mod parti¬cular de a fi este necesarmente precedat de un mod total de a fi. Androginul este considerat superior celor două sexe tocmai pentru că întrupează totalitatea şi deci perfecţiunea.” Mircea Eliade, ”Nașteri mistice”
“Și totuși, Cosmosul, Viața au o funcție ambivalentă. Pe de-o parte, ele îl proiectează pe om în suferință și, grație karmei, îl integrează ciclului infinit al transmigrațiilor; pe de altă parte, îl ajută, indirect, să caute și să găsească „mântuirea” sufletului, autonomia, libertatea absolută (mokșa, mukti). Cu cât omul suferă mai mult, așadar cu cât este mai solidar cu Cosmosul, cu atât crește în el dorința eliberării, cu atât îl frământă mai mult setea de mântuire.” Mircea Eliade, ”Patanjali and Yoga”
“E ciudat acest dualism în veșnică luptă, născut în om, în toți oamenii; pe de-o parte setea de a ieși din el, de a trece dincolo, de a iubi uitându-se pe sine – și pe de altă parte, rezistența de mineral împotriva oricărei experiențe care l-ar putea zgudui, l-ar anula trecându-l dincolo” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.” Mircea Eliade, ”Nuntă în cer”
”Nici o durere, nici o teamă, nici o sfială, ci numai o copleşitoare, amară bucurie a fiinţei ei adânci; ca şi cum s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată bănuit, şi într-un alt trup, mai fericit, mai dumnezeiesc… Cu fiecare pas pe care îl făcea în jurul insulei, parcă şi mai puternic creştea în tainele fiinţei ei tăria aceea neştiută, care îi înflorea carnea şi sângele, schimbându-i răsuflarea, ritmul, mintea. Totul se putea întâmpla acum.” Mircea Eliade, ”Șarpele”
“Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică”, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura.” Mircea Eliade, ”Huliganii”
”It was lunar symbolism that enabled man to relate and connect such heterogeneous things as: birth, becoming, death, and ressurection; the waters, plants, woman, fecundity, and immortality; the cosmic darkness, prenatal existence, and life after death, followed by the rebirth of the lunar type („light coming out of darkness”); weaving, the symbol of the „thread of life,” fate, temporality, and death; and yet others. In general most of the ideas of cycle, dualism, polarity, opposition, conflict, but also of reconciliation of contraries, of coincidentia oppositorum, were either discovered or clarified by virtue of lunar symbolism. We may even speak of a metaphysics of the moon, in the sense of a consistent system of „truths” relating to the mode of being peculiar to living creatures, to everything in the cosmos that shares in life, that is, in becoming, growth and waning, death and ressurrection.” Mircea Eliade, ”The Sacred and the Profane: […]
“The primitive magician, the medicine man or shaman is not only a sick man, he is above all, a sick man who has been cured, who has succeeded in curing himself.” Mircea Eliade, ”Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy”
“Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita.” Mircea Eliade, ”Maitreyi”
“Dar iubirea aceasta ar putea să-mi revele ceva. Poate te-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de d-ta ca să mă înveţi ceva. Învaţă-mă, atunci! Spune-mi de ce mi-ai apărut în cale. Nu te-am întâlnit aşa, din întâmplare, doar ca să flirtez cu d-ta; nu-mi place să flirtez. Nu mi-am înşelat niciodată soţia. Dar am simţit, întâlnindu-te, că mi s-a făcut un semn.” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
Man becomes aware of the sacred because it manifests itself, shows itself, as something wholly different form the profane. To designate the act of manifestation of the sacred, we have proposed the term hierophany. It is a fitting term, because it does not imply anything further; it expresses no more than is implicit in its etymological content, i.e., that something sacred shows itself to us. It could be said that the history of religions — from the most primitive to the most highly developed — is constituted by a great number of hierophanies, by manifestations of sacred realities.” Mircea Eliade, ”The Sacred and the Profane: The Nature of Religion”