“Încercați să nu vă gândiți la voi. Să vă transformați viața în potire în care să se adune altă viață, mai plină, mai umană. Când aveți de făcut un lucru, gândiți-vă la ceea ce trebuie făcut, nu la cine îl face. Ignorați cu furie fructul actelor voastre. Să nu vă intereseze dacă un lucru e apreciat, e recompensat, e premiat. Treceți peste el îndată ce l-ați făcut.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
“The more a consciousness is awakened, the more it transcends its own historicity…” Mircea Eliade, „Images and Symbols: Studies in Religious Symbolism”
“Maitreyi continuă totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui: ― Mă leg pe tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de […]
”Tu şerpe balaur, Cu solză de aur, Cu nouă limbe împungătoare, Cu nouă cozi izbătoare, Să te duci la ea, Unde-o vei afla… Şi tu să n-o laşi Până ce ea, Mândra mea, Cu mine s-a întâlni Şi îmi va vorbi. ……” Descântec de dragoste (Mircea Eliade, ”Șarpele”)
“The Arabian scholar and mystic, Ibn Sina (980 – 1037), declared that ‘romantic love (al’-ishaq) is not peculiar to the human species but permeates all things, heavenly, elemental, vegetable and mineral, and its sense is neither perceived nor known; it is rendered even more obscure by the explanations made to account for it.” Mircea Eliade, ”The Forge and the Crucible: The Origins and Structure of Alchemy”
”Te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înțeleg ce fac, fără să înțeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiți să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiți să ne căutăm fără să ne întâlnim…” Mircea Eliade, ”Noaptea de Sânziene”
“Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit. Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul. O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.” Mircea Eliade, ”Şantier: Roman indirect”
“…şi văzui un zbârc roş, Voia sângele să i-l beie, Zilele să i le ieie, Nici sângele n-ai să i-l bei, Că eu cu acul oi descânta Cu mătura oi mătura, În trestie l-oi băga, Şi-n Dunăre l-oi arunca Şi Sanda de-acum o rămânea Curată!…” Mircea Eliade, ”Domnișoara Christina”
“Cred că cel mai mare păcat contra umanității este tristețea disperată ridicată ca valoare supremă a spiritualității” Mircea Eliade, Oceanografie
”Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” Mircea Eliade
”Analizînd într-o carte recentă simbolurile şi ima¬ginile specific gnostice, Hans Jonas a stăruit asupra im¬portanţei motivelor de „cădere, capturare, părăsire, dor de ţară, apatie, somn, beţie”. Nu e cazul să reluăm aici acest voluminos dosar. Vom cita totuşi câteva exemple deosebit de sugestive. Întorcîndu-şi privirile înspre materie „şi arzînd de dorinţa de a face cunoştinţă cu trupul”, sufletul uită propria lui identitate. „Uită unde a sălăşluit la origine, adevăratul său centru, fiinţa sa veşnică.” În aceşti ter¬meni înfăţişează El Châtîbî credinţa centrală a harrani-ţilor. Potrivit gnosticilor, oamenii nu numai că dorm, dar şi iubesc somnul. „De ce oare veţi iubi întotdeauna somnul şi de ce vă veţi poticni împreună cu acei care se poticnesc?„ întreabă Geneza. „Cel care aude să se trezească din somnul său greu„, stă scris în Apocriful lui Ioan.” Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 7
”În cel de al doilea caz, acela al întoarcerii progre¬sive la origine, avem de-a face cu o rememorare me¬ticuloasă şi exhaustivă a evenimentelor personale şi isto¬rice. Desigur, şi în cazul acesta scopul ultim e de a „arde” aceste amintiri, de a le suprima întrucîtva, retrăindu-le şi desprinzîndu-ne de ele. Dar nu mai e vorba să le ştergem instantaneu spre a da cât mai repede cu putinţă de clipa originară. Dimpotrivă, impor¬tant este să ne rememorăm chiar şi amănuntele cele mai neînsemnate ale existenţei (prezente sau anterioare), căci numai mulţumită, acestei amintiri ajungem să „ardem” trecutul nostru, să-l dominăm, să-l împiedicăm să in¬tervină în prezent.” Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 5
“The crises of modern man are to a large extent religious ones, insofar as they are an awakening of his awareness to an absence of meaning.” Mircea Eliade, ”Ordeal by Labyrinth: Conversations with Claude-Henri Rocquet”
“Slăbiciunea noastră, a modernilor, e că în loc să gândim, gândurile ne gândesc pe noi. Noi stăm molâi, femei adipoase, lubrice, nesatisfăcute, și gândurile ne violentează, ne schingiuiesc, ne vând altora, iar noi nu protestăm, ci le lăsăm să ne stăpânească, să ne îndrepte pașii, să ne prostitueze oricărui adevăr care le satisface pe ele, nu pe noi.” Mircea Eliade, ”Întoarcerea din rai”
“A împărtăși cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rânduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cât entuziasm nu se cheltuieşte, câtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, când te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărâmituri.” Mircea Eliade, ”Profetism românesc 1”