”Apoi se gândi că venise vremea să întrebe ceva greu şi îngrozitor. Aşa că spuse:

Înghite lacom tot şi toate,
Păsări, fiare, nestemate,
Roade fierul, muşcă oţelul.
Macină şi piatra tare,
Răzuie şi-un munte mare,
Oraşe astăzi luminează
Şi mâine, el le ruinează.
Şi pe regi îi nimiceşte,
Chiar nimic nu ocoleşte.

Bietul Bilbo stătea în întuneric, gândindu-se la numele înfiorătoare ale tuturor uriaşilor şi căpcăunilor de care auzise în poveşti, dar nici unul dintre ei nu făcuseră vreodată tot ce spunea ghicitoarea. Simţea că răspunsul trebuie să fie cu totul altul şi că ar trebui să-l ştie, dar nu-i venea în minte, începu să-i fie frică. Şi asta nu te-ajută deloc când trebuie să te gândeşti. Gollum coborî din barcă. Făcu, pleosc! în apă şi vîsli înaintînd către mal; Bilbo îi vedea ochii apropiindu-se. Limba părea să i se fi lipit în gură; ar fi vrut să strige: „Mai dă-mi puţin timp! Nu, n-a trecut timpul!, dar din gâtul lui nu ieşi brusc decît un ţipăt: Timpu!’ Timpu!’
Bilbo fu salvat din pură întîmplare. Căci „timpul” era, bineînţeles, răspunsul la ghicitoare.”

J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”

Personajul Smeagol/Golum – ”Hobbitul” de J.R.R. Tolkien