”Şi aş putea să spun că dumneata eşti fiinţa pe care o iubesc cel mai mult; totuşi, să nu mă crezi, cu toate că nu te mint. Nu mărturisesc nimic şi nu tăgăduiesc nimic.” William Shakespeare, ”Multt zgomot pentru nimic”
”Ci spune-mi, voi, cei fericiţi aşa, râvniţi vreun loc mai sus, ca să v-alinte mai îndeaproape strălucirea Sa?” Zâmbi dintâi cu-ntreaga sfântă ginte, părând că arde-n flacăra divină a dragostei şi-apoi rosti-n cuvinte: „Iubirea creştinească-n noi alină tot ce e dor; din vrerea ei, supus el vrere-şi face, una şi deplină. Dac-am dori să ne-nălţăm mai sus, ne-am despărţi prin dor şi năzuinţă de vrerea celui care-aici ne-a pus; or, lucru-acesta-n rai nu-i cu putinţă; iubirea-aici e lege-ndrituită, de-i judeci firea-n gând cu chibzuinţă. Se cere-aici ca viaţa fericită nicicând să-ncalce-a cerurilor vrere, spre-a fi pe veci cu-a noastre vreri unită. cum ne-a-mpărţit să stăm din sfere-n sfere în largu-împărăţiei Lui, ne place, precum şi Lui ce-mbie-ntru plăcere. în voia Sa sălăşluim în pace; El este marea-n care curge tot ce dânsul naşte şi natura face.” Am priceput atunci că peste tot în cer e paradis, deşi la fel să […]
”Pe pământ Dormi adânc… Leac vrăjit Am menit Ochilor de-ndrăgostit. (Stoarce sucul buruienii pe pleoapele lui Lysander.) S-o zăreşti, Să-i zâmbeşti; Draga ta Iar să-ţi dea Ochii tăi de-ndrăgostit. Partea toţi să şi-o primească Şi zicala ţărănească Mâine-n zori să se-mplinească. Ca în pilde vechi Toţi, perechi-perechi… Flăcăi şi fete se cunună Şi toate-or merge iarăşi strună.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Pădure, sora mea, am suferit Când glume reci îmi îngheţau pe buză, Am suferit, şi grele remuşcări îmi ţiuiau nendurător sub spuză. Dac-am văzut întinse bucurii Ce prind s-aprindă pretutindeni stele, Am suferit la rădăcina lor, Că nu era şi urma mâinii mele. Şi de-am văzut durerile lăsând În suflete şi-n trupuri negre urme, Am suferit că poate-ar fi putut Şi mâna mea să-ncerce să le curme.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
“Așteaptă să vezi, pentru că nu știi dacă în ziua când se va întâmpla — Doamne ferește! — lucrul de care te temi, el îți va părea atât de grozav cum îl vezi acum în închipuirea ta: așteaptă să vezi, și dacă durerea-ți va fi adevărată, plângi trei zile de-a rândul, apoi zi: “Tu, Doamne, ai voit așa!”, te șterge la ochi, caută-ți un alt izvor de mângâiere și mergi cu el mai departe, căci viața e scurtă și n-ai timp să te oprești mai mult în cale.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
“Căci numai mintea omenească, neputincioasă de a cuprinde tot, a născocit împărțirile care sunt pricina tuturor neînțelegerilor. Inima omului dezleagă ușor toate tainele. Inima e cheia înțelepciunii.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Și cu toate acestea singurătatea care ne face semne de departe, semne prietenești, ale unei tandreți infinite, nu ne sperie (pe unii îi sperie, fiindcă frumoasa zeiță nu-ți promite nimic care nu există în tine însuți)…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Pe spate ne-am întins în iarbă: tu și eu. Văzduhul topit ca ceara-n arșița de soare curgea de-a lungul peste miriști ca un râu. Tăcere-apăsătoare stăpânea pământul și-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună nimic pământul? Tot pământu-acesta neândurator de larg și-ucigător de mut, nimic? Ca să-l aud mai bine mi-am lipit de glii urechea – îndoielnic și supus – și pe sub glii ți-am auzit a inimei bătaie zgomotoasă. Pământul răspundea.” Lucian Blaga, ”Pământul”
”Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i veştejit – Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit – Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit!” George Bacovia
A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuțite pân’ la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin. Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac Într-o dragoste mare. Versuri după Nichita Stănescu.
”Făcut-ai de ruşine frumuseţea Şi dragostea şi duhul! Cărpănos – Cum e zaraful ghiftuit de bani, Nimic nu foloseşti, din tot ce ai, Spre-a-mpodobi, aşa cum se cuvine, Iubirea, frumuseţea, duhul tău. Tiparul tău frumos e chip de ceară Nevrednic de curajul bărbătesc. Deşertăciune-i sfântul legământ, Scornire ticăloasă, ce ucide Iubirea juruită pentru veci. Iar duhul tău, ce-ar trebui să fie Cârmaciul frumuseţii şi-al iubirii, Ia foc, din neghiobia ta, ca praful De puşcă agăţat la cingătoarea Unui soldat netot, şi te sfărâmă Chiar arma ce-o aveai să-ţi fie scut Ridică-te! Fii om cu-adevărat!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Zdrobit cum sânt, Mă poate trage acum şi-un fir de aţă. Ne-am înţeles. Durerile ciudate Cer leacuri pe potriva lor. Hai, doamnă, Să mori ca să trăieşti.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”De-aceea, pază bună: fereşte ochii-n lături Şi cu muieri frumoase tu să nu tai la sfaturi: Uşor te biruieşte poftirea frumuseţii Şi-n inimă îţi bagă ea viermele vieţii. Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă. Priviri iscoditoare a feţelor frumoase Oare aruncă-n inimi săgeţile-ndulcirii. Şi vălul dulce, umed, a păcii ş-adormirii: Şi o privire-n treacăt din arcul cel cu gene Te-nvaţă crud durerea vieţii pămîntene. Zadarnic dulce-i gura, zadarnic ochi-s tineri, Venin e-n sărutarea păgînei zîne Vineri.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”Deşi-n copilărie şi-n lupte-am fost păreche Te rog m-ascultă astăzi c-o singură ureche Şi, pentru ca mânia-ţi defel să n-o întărt, Tu crede cum că gura-mi spune cuvânt deşărt, Iar cealaltă ureche cu grijă o încuie Ca să mai aibă ş-alţii altăceva să-ţi spuie. Şi judecăţi pustie să nu faci în viaţă Fără trei martori, fără cel clevetit de faţă.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”De trup am fost (ci minte nu-i să poată pricepe-aici un corp ce-n corp pătrunde şi cel’lalt rabdă nefiind chip să-l scoată), ne-ar arde-n piept dorinţi şi mai profunde de-a-ntrezări esenţa -n care vezi cum firea noastră Domnu-întrepătrunde. Acolo vom zări fără dovezi tot ce ni-e sfânt în lume prin credinţă, precum pe Domnul nevăzut îl crezi. „Madonă ,-am zis, cu-adâncă umilinţă îi mulţumesc lui Dumnezeu că-mi dete, smulgându-mă din lume, oblăduinţă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Paradisul”, Cântul II
