Wallflowers

”Era ciudat că puteam să am în acelaşi timp două gânduri total diferite; asta, pentru mine, care ocupam absolut gândurile altora şi, în acelaşi timp, gândurile ispitei pe care nimic nu avea putere să le alunge; mă ţineau atât de bine prizonier încât nu ştiam unde să fug, căci le purtam în mine. Prin urmare, când îmi veneau în minte diferite lucruri la care mă gândisem mult timp mai înainte şi care erau înrădăcinate, era ca şi cum mi se spunea să găsesc raţiuni de a mă disculpa, ceea ce era, de asemenea, o mare tentation; sau să-mi atribui binele pe care-l făcusem sau, mai bine zis, care se făcuse datorită mie, dar spiritul lui Dumnezeu elimină acestea, angajându-mă, de asemenea, să găsesc altceva. În acest sens, acest ultim gând fu mai puternic decât precedentele, pentru că el mergea mai în profunzime (…)” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Uneori nu puteam să-mi adun gândurile pentru a-L contempla pe Hristos pe care-l văzusem numai o clipă; mişcarea şi forţa Duhului au căzut peste mine în aşa fel încât aş fi preferat să înnebunesc. Asta se referea la celălalt preot. Pot compara acest lucru cu cele două talere ale balanţei; pe unul e voinţa noastră şi reaua noastră natură, pe celălalt forţa lui Dumnezeu, pe care Domnul Nostru o duce în ispită aşa încât lasă uneori ca balanţa aceasta să atingă un punct de aequilibrium; dar când ea se apleacă într-o parte, el o ajută să se ridice din nou; iată ce am descoperit după felul de a vorbi al lumii, de unde reiese că numai forţa noastră ne trage în jos şi i se opune mai degrabă decât să fie de ajutor forţei spiritului; şi că e numai şi numai opera Domnului Nostru, care dispune lucrurile după cum înţelege […]

”Să nu uit: îmi venea de asemenea în gând că Duhul Sfânt voia să mă prezinte lui Iisus şi mă arăta Lui, ca pe o operă pe care el a lucrat-o; în aşa fel încât nu trebuia să-mi atribut nimic, că totul era al Lui, cu toate că, prin graţie, El ne acordă acelaşi lucru. Apoi am cântat psalmul pe care-l alesesem atunci: Iisus e prietenul meu cel mai bun (numărul 245). Iată ce am învăţat eu în spiritual: că nu e nimic de făcut decât să ne umilim; că nu e nimic altceva de cerut decât graţia lui Hristos; am adăugat din propria mea credinţă: a avea iubire, dar e temerar, pentru că atunci când ai graţia lui Dumnezeu te laşi cu totul în voia lui Hristos şi faci totul după placul lui; când eşti în graţia lui Dumnezeu, atunci eşti cel mai fericit.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Seara, am căzut pradă unei altfel de ispite; mai exact între 8 şi 9 seara, când citeam despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Moise. Mă gândeam că o parte din înţelegerea mea s-a amestecat la aceasta, încât nu puteam să am o credinţă puternică aşa cum ar fi trebuit. Credeam şi nu credeam; mă gândeam că din această cauză îngerii şi Dumnezeu li se arată păstorilor şi nu filosofului care permite înţelegerii sale să intre în joc astfel încât se întâmplă mereu să ne întrebăm de ce El a recurs la vânt când a adunat lăcustele, pentru ce El l-a înăsprit pe Faraon fără să acţioneze imediat, şi alte lucruri de genul ăsta, de care, fără îndoială, eu râdeam în mine, dar ele făceau totuşi ca atât de mult credinţa mea să nu fie fermă. Priveam focul şi-mi spuneam mie însumi: dacă e aşa, n-ar trebui […]

“There’s no coming to consciousness without pain.” Carl Gustav Jung

”Descopeream în mine cu o claritate strălucitoare cum cea mai mare fericire e de a fi martir, cum această indescriptibilă graţie, unită cu iubirea de Dumnezeu, face ca să doreşti să înduri suferinţa care nu e nimic în comparaţie cu cele eterne; şi cum cel mai neînsemnat lucru e să-ţi sacrifici viaţa. Aveam, de asemenea, în spirit şi în corp un sentiment de indescriptibilă bucurie, încât dacă ar fi fost şi mai înaltă, corpul, ca să zic aşa, s-ar fi dizolvat de curată bucurie.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Cartea de vise realizează un portret colorat al savantului Swedenborg aflat în pragul unei schimbări totale. Se remarcă puritanismul ambivalent al autorului. Swedenborg vorbeşte tot timpul de plăcerile sale nocturne, de faptul că a fost tot timpul vieţii sale pasionat de sex. Din viziune în viziune, omul vechi e pe punctul de a se estompa şi un nou om se prefigurează: cel care aude şi vede spirite şi îngeri, care e atins de suprasenzorial, are stări cataleptice, trăieşte starea de levitaţie. Sunt evocate durerile fizice şi tulburările fiziologice asociate stării de transă, după care urmează clarviziunea şi o vedere excelentă, astfel încât poate citi cu ochiul liber caracterele minuscule ale Bibliei. Nimic bizar, nimic patologic. Swedenborg avea cincizeci şi şapte de ani, dar nu renunţase încă la niciuna din plăcerile sale. Nimic în aceste pagini unice nu e contrafăcut sau atins de ipocrizia misticilor. Swedenborg nu avea de gând să […]

”Ideea fundamentală e că lumea naturală şi cea spirituală se află într-o strânsă corespondenţă. Metoda de lucru e introspecţia (în stare de veghe) şi visul (în starea somnului) pentru a releva „Sensul ascuns al Cuvântului”. Cuvântul este graţia care face legătura între Domnul şi om.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)

“People think of faith as being something that you don’t really believe, a device in helping you believe simply it. Of course that is quite wrong. As Pascal says, faith is a gift of God. It is different from the proof of it. It is the kind of faith God himself places in the heart, of which the proof is often the instrument… He says of it, too, that it is the heart which is aware of God, and not reason. That is what faith is: God perceived by the heart, not be reason.” Malcolm Muggeridge, ”The End of Christendom”