”La vorba lor simţii că mă împunge până-n rărunchi o teamă cu păcat: gândeam că-n veci pe lume n-oi ajunge. „Maestre scump, ce-ntr-ajutor mi-ai stat de-atâtea ori la cumpene şi care de rele şi primejdii m-ai scăpat, nu mă lasă, strigai cu-nfrigurare, şi dacă-n cale ni se pun stihii, să ne grăbim pe vechea-ne cărare.” Ci domnul meu ne-nfricoşat grăi: „Să nu te temi, căci Domnul m-a-nvoit şi nimeni paşii nu ni-i poate-opri. Aşteaptă-aici, şi sufletul trudit să-ţi fie pururi de nădejdi sorginte; n-am să te las pustiu şi rătăcit.” Aşa plecă preabunul meu părinte şi eu rămas-am îndoielii pradă, cu „vine-ori nu” luptându-mi-se-n minte.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul VIII
Citate, poezie și literatură
”Prin foc se stinge focul şi un chin De-o suferinţă mai adâncă-i şters, Suspinul jalei de un alt suspin. Se-nvârte capul? Te-nvârteşti invers! Cu ochii alt venin dacă-ai băut, Slăbeşti otrava jindului stătut.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Tuiul proaspătului vis înaintea ta închinu-l, O aromă mi-a trimis Cimbrul verde ori pelinul. Lemn sculptat pe vremuri vechi În profiluri dulci de fată Şi cu tălpile perechi Din esenţa-n timp crăpată; Melancolic şi mascat, Râsul gurii subţirel Cum căzut în lut roşcat Fulg de aur ori cercel; Globii ochilor fierbinţi S-au compus să te-ntărâte Irizându-şi spre dorinţi Raze de-ocolişuri, câte. Pe când sufletul târât Noaptea vine să ți-l calce înecat în nu ştiu cât Fum de arbori şi în alge.” Nicolae Labiș, ”Tui” (din ciclul ”Contemplații”, 4 septembrie 1956)
”Tu ai o judecată rece și vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșelătoare a lucrurilor lumești; de la floarea ce cu naivitate minte, prin haina ei strălucită, că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe, până la omul ce acoperă cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică care ține cât istoria omenirii, acel sâmbure negru și rău care-i rădăcina adevărată a vieții și a faptelor sale -egoismul său. Vei vedea cum nu se minte în școală, în biserică, în stat, că intrăm într-o lume de dreptate, de iubire, de sfințenie, pentru a vedea, când murim, c-a fost o lume de nedreptate, de ură. Ah! cine ar mai vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de povești, adevărata stare de lucruri în care va intra?” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”N-o să puteţi prinde rădăcini de-a binelea decît dacă nu vă pregătiţi singur terenul. Pentru ca să culegeţi roade îmbelşugate, trebuie să aveţi grijă de vreme!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Where wisdom reigns, there is no conflict between thinking and feeling.” Carl Gustav Jung
“In contrast to the silent, accommodating woman, a man who feels powerless to use his voice violates our very definition of what it means to be a man. Consequently, he may then seek to prove his manhood in the most problematic ways: by being tough and aggressive, by acting up and acting out, or by removing himself emotionally from his relationships. He may be in a relationship where no one is going to tell him what to do, meaning he won’t allow himself to be influenced or even moved by his partner. These are common male responses to feeling utterly helpless to right things through conversation or to speak with clarity, strength, and resolve.” Harriet Lerner, ”Ph.D.”
“Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita.” Mircea Eliade, ”Maitreyi”
”Nu vreau să mai întâmpin nimic, Nu mai cinstesc, Nu mai sărbătoresc, Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei Doi şi jumătate de la cei douăzeci… Nu mă mai mobilează cele nouă şi jumătate, opt, şapte luni Până la… Nu vibrez la magistrale De când mă trezesc dimineaţa şi până seara târziu (Căci am într-adevăr cu totul alte griji şi probleme) Nu înfierez Nu aplaud, nu scandez (uitaţi-vă la buzele mele lipite) Nu mă iau la întrecere Cunosc grija permanentă şi tocmai asta mă îngrijorează profund” Marin Sorescu, ”Eu, neabătutul”
”Nu-i poate sta-mpotrivă-al vostru sfat. Ea judecă, aşază şi-mplineşte, ca îngerii pe-al lor, al ei regat. Din a schimba în veci nu se opreşte: gonită-i de nevoie şi-i firesc că-n goana ei tot pe-alţii noroceşte. Aceasta-i Soarta contra cui cârtesc cei cari s-o laude s-ar cădea; dar vamă ei nu-i plătesc şi-n veci o ponegresc. Ci ea n-aude şi nu-i ia în seamă; învârte roata-n rând cu cei ce-s primi, ferice pururi, fără griji sau teamă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul VII
”Pe arcul cel mai tare al lui Amor, Şi pe săgeata lui cu vârf de aur Şi pe-al lui Venus porumbel preasfânt , Pe-al inimilor rodnic legământ, Pe rugul ce pe Dido mistuit-a Când Eneas şi-a părăsit iubita , Pe jurământul care mai ales Bărbaţii l-au călcat atât de des, La ceasul hotărât îţi jur că vin, Fără să şovăi câtuşi de puţin .” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Se pare că viața toată e un șir de neîntrerupte deziluzii, o luptă crâncenă între vis și realitate.” Liviu Rebreanu, ”Ion”
“Da, e adevărat, fericirea n-are istorie, fiindcă istorie nu poate ieși din veșnica surpriză pe care ți-o face ființa iubită prin însăși existența ei…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Și încă de atunci înțelesesem că dacă ai de-a face cu niște oameni lași și mincinoși degeaba încerci să le faci pe plac, ajungi jucăria lor, după cum ei sunt jucăria altora și nu mai ești un om, ci cârpă.” Marin Preda, ”Intrusul”
”Dar aceste cimilituri obişnuite, cotidiene, de deasupra pământului, îl oboseau. Şi îi aminteau de vremuri când fusese mai puţin singur, mai puţin ticălos şi scîrbos. Şi asta îl scoase din sărite; în plus, îi mai deschisese şi pofta de mâncare; aşa că de data asta încercă ceva puţin mai greu şi mai neplăcut: Nu poate fi văzut, şi nici simţit, Nici auzit, nici mirosit. Zace dincolo de stele, Zace pe sub dealuri grele, Umple goluri, goale toate, Vine-ntîi, vine pe urmă, Viaţa o sfîrşeşte, Râsu-l nimiceşte. Din păcate pentru Gollum, Bilbo mai auzise cimilitura; în orice caz, răspunsul îl învăluia din toate părţile. – Întunericul! spuse, fără măcar să se scarpine-n cap sau să-şi pună căciuliță gânditoare.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”