”Dar când înşeli pe cel ce crede-n tine, Nu pângăreşti doar dragostea ce-mbie, Ci însuşi legământul ce te ţine ca-n lanţuri ferecat de prietenie; deci brâul ultim, unde-i miez pământul, pe trădători îi arde-ntru vecie.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI
“Îți ești și drum lung și merindă Și vreme oricâtă, oricând. Și spațiu cabrând nenoroc. Și totu-i vibrare pe loc.” Marin Sorescu
”Dacă-l sărbătoreşti ca Dumnezeu al iubirii, în¬seamnă că nu dai preţ iubirii. N-a vrut acest’Dumnezeu să fie judecător? îndrăgostitul e străin de orice gând de plată şi răsplată.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Fără de slujbă”
”Hermia: I-arunc mustrări, iubirea mi-o dă el. Helena: O, rugile nu îl clintesc defel. Hermia: Eu îl urăsc, el tot îmi iese-n cale. Helena: Eu îl iubesc, el ură-mi dă, şi jale. Hermia: Ce vină am că mintea şi-o pierdu? Helena: De vină-i frumuseţea ta, nu tu! Această vină-asupra mea să cadă! Hermia: Fii liniştită, n-o să mă mai vadă” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“A recunoscut-o înainte de a se apropia de dânsa, deși nu o mai văzuse niciodată. De câteva zile inima lui o aștepta și o căuta. Și a găsit-o printre miile de oameni indiferenți. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile ființei lui, ca și când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieții. Apoi li s-au încrucișat privirile și din uimirea ei a înțeles că și ea l-a recunoscut deși nu l-a mai văzut niciodată. Mergea la brațul unui bărbat străin, dar Toma simțea cum inima ei rămânea în urmă lângă inima lui.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“A gândi puţin nu înseamnă totdeauna o deficienţă. Alte forţe ale sufletului, ţinute până atunci sub obroc de trufia gândirii, ies la iveală şi îţi orientează fiinţa spre descoperirea adevărului, chiar dacă nu-l doreşti.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Altfel, cineva povestea ceva pe seama cărţilor mele; se spunea că va fi un liber divinus de Dei cultu et amore; cred că era şi ceva despre spiritibus; mă gândeam că am spus ceva despre asta în al meu De Infinito, dar nu mi se răspundea la aceasta. Apoi îmi veni în gând mesajul că tot ce e iubire pentru ceva, fie că era vorba despre operele mele la care lucrez – când le iubeşti pe ele în sine şi nu ca pe un medium către unicul amorem, care merge la Dumnezeu şi la Iisus Hristos – acesta ar fi amor meretricius; de aceea, astfel de lucruri sunt mereu comparate cu meretricationi în cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce mi s-a întâmplat; dar când ai iubirea cea mai profundă pentru Dumnezeu, nu mai simţi nici o altă iubire decât aceea pe care o găseşti în încrederea în Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea […]
”Viu, fără suflare, Rece, ca şi mort, Sete nu-i e niciodată Bea şi când înoată, poartă zală argintată, Nu s-aude niciodată. Şi el, la rândul lui, se gândi că e o ghicitoare foarte uşoară, fiindcă răspunsul era un lucru la care el se gândea mereu. Dar în clipa aceea nu reuşea să găsească ceva mai bun, fiindcă fusese foarte enervat de chestiunea cu ouăle. Totuşi, se dovedi a fi o încuietoare pentru bietul Bilbo, care, dacă nu era silit, n-avea niciodată nimic de-a face cu apa. Cred că ştiţi răspunsul, sau, în orice caz, sînt sigur că vă e uşor să-l ghiciţi cât ai clipi din ochi, Pentru că staţi liniştiţi acasă şi pericolul de a fi mâncaţi nu vă întunecă judecata. Bilbo îşi drese de vreo două, trei ori glasul, dar nu reuşi să găsească nici un răspuns. După un timp, Gollum începu să sîsîie de plăcere, spunându-şi: — […]
”Pădurea ta mai lumina-mpăcată Cu mkt în flori şi-n ape cu făclii, Dar trăsnet lung se coborâse din tării În verdea catedrală despicată. Ai cunoscut că liniştea s-a stins, De-acuma ţie n-o să-ţi mai revie Decât, înşelătoare, o stafie Cu pasul dincolo de vis prelins. Vedeai tălăzuind ca mări de pară, Prin crăpătură, lumea din afară, Şi ai sărit încins de-nfrigurare În primul tău botez şi scăldătoare. Ţi s-a-ntâmplat ceva; nu ai să spui Acel ceva, din neguri, nimănui, Pentru că de atunci în strat de vremi Tu cauţi puritatea şi o chemi. Ai iscodit-o-n nouri ori în munte, între copii şi-n Marele Păcat, Dar ţeasta ta, nimbată alb pe frunte, în faţa ei nu s-a-nclinat. Căci n-ai găsit-o, n-ai găsit-o, nu, Era ascunsă-n miezuri ori prea topită-n spaţii, în firul singuratic de nea care căzu, Ori în întreaga togă ce moaie-n alb Carpații. Fierbinte cercetând-o bucată cu bucată, Pierdeai […]
”Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăţi în toate Şi te amuză – aceste efecte minunate De a juca în lucruri. Căci Tu eşti şi actor În propria Ta piesă – şi eşti şi spectator.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Principiu-ascuns e-n taină. Plutim în neştiinţă. Căci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut. De jos pân’ la maeştri aceeaşi neputinţă. Căci neputinţă-i totul ce-un sân a conceput.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Toată ziua am fost într-o dublă gândire care voia să distrugă spiritualul prin calomnie, ca să zicem aşa, astfel încât găseam ispita extrem de puternică. Prin graţia spiritului, am fost dus să-mi fixez gândurile pe un arbore, priveam crucea lui Hristos şi crucificarea lui Hristos: cât timp am făcut aceasta, celelalte gânduri căzură de la sine. Urmai acelaşi gând atât de puternic încât gândeam să-l pun pe cruce pe Ispititor şi să-l alung, căci eram liber într-o clipă: apoi a trebuit să-mi fixez gândurile foarte ferm pe asta deoarece, cum lăsam puţin libere gândurile şi viziunea mea interioară, cădeam în gânduri ispititoare. Dumnezeu să fie lăudat, El care mi-a dat această armă! Dumnezeu în graţia Sa să mă ţină astfel ca eu să am continuu în faţa ochilor mei pe Mântuitorul meu crucificat, căci nu îndrăznesc să-L văd pe Iisus al meu, aşa cum L-am văzut, căci sunt un nevrednic […]
”Tot ce e rău şi ură-n cer stârneşte nedrept e-n ţel şi ca atare lumea cu silnicii şi-nşelăciuni loveşte. Or, cum în om e proprie-nşelăciunea, de cei ce-nşală-i mai vârtos scârbit Hristos, şi-i strânge mai afund genunea.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI
”Ideea se îndoaie şi gândurile mor, Se-ndoaie-aici ca bolta albăstruiul de sus, Şi bate-un gând clorotic şi gândurile dor, Şi pajiştile vremii se par a fi şi nu-s. Iar marea ce puterea în mal îşi iroseşte, Neliniştită încă, nedivizată-n ceas! Şi-s ţintuit sub ţărmul sărat de solzi de peşte, Tot navă zbuciumată când ancora n-am tras.” Nicolae Labiș, ”Ancora”
”Membrana-nfrigurată, sclipind în nesfârşit, Grăbite aripi albe sub cer a oglindit; Cercând în van amarii săi stropi sub val a-nchide Şuierător respiră iar buzele-i lichide În resemnări de-o clipă ori în fierbinţi porniri Se strâng aţâţătoare şi se întind subţiri, Răspund cu glas de unde luminii ce ascunde Sub bolţile din zare, suave şi rotunde. Păşim tăcuţi — vorbeşte în locul nostru marea, Ameţitor murmură foşnindu-şi val de val, Pe faţă îţi răsfrânge, verzuie, scăpărarea Şi-n pletele-ţi sărate cu luciu mineral. Ni-s degetele strânse, fierbinţi, parcă-ncâlcite În alge nevăzute şi ochii ni-s măriţi. Trăim minunea mării ce voci adânci trimite Sub repezile zboruri de pescăruşi grăbiţi.” Nicolae Labiș, ”Înaintea serii”