”Pădurea ta mai lumina-mpăcată Cu mkt în flori şi-n ape cu făclii, Dar trăsnet lung se coborâse din tării În verdea catedrală despicată. Ai cunoscut că liniştea s-a stins, De-acuma ţie n-o să-ţi mai revie Decât, înşelătoare, o stafie Cu pasul dincolo de vis prelins. Vedeai tălăzuind ca mări de pară, Prin crăpătură, lumea din afară, Şi ai sărit încins de-nfrigurare În primul tău botez şi scăldătoare. Ţi s-a-ntâmplat ceva; nu ai să spui Acel ceva, din neguri, nimănui, Pentru că de atunci în strat de vremi Tu cauţi puritatea şi o chemi. Ai iscodit-o-n nouri ori în munte, între copii şi-n Marele Păcat, Dar ţeasta ta, nimbată alb pe frunte, în faţa ei nu s-a-nclinat. Căci n-ai găsit-o, n-ai găsit-o, nu, Era ascunsă-n miezuri ori prea topită-n spaţii, în firul singuratic de nea care căzu, Ori în întreaga togă ce moaie-n alb Carpații. Fierbinte cercetând-o bucată cu bucată, Pierdeai […]
Citate, poezie și literatură
”Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăţi în toate Şi te amuză – aceste efecte minunate De a juca în lucruri. Căci Tu eşti şi actor În propria Ta piesă – şi eşti şi spectator.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Principiu-ascuns e-n taină. Plutim în neştiinţă. Căci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut. De jos pân’ la maeştri aceeaşi neputinţă. Căci neputinţă-i totul ce-un sân a conceput.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Tot ce e rău şi ură-n cer stârneşte nedrept e-n ţel şi ca atare lumea cu silnicii şi-nşelăciuni loveşte. Or, cum în om e proprie-nşelăciunea, de cei ce-nşală-i mai vârtos scârbit Hristos, şi-i strânge mai afund genunea.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI
”Ideea se îndoaie şi gândurile mor, Se-ndoaie-aici ca bolta albăstruiul de sus, Şi bate-un gând clorotic şi gândurile dor, Şi pajiştile vremii se par a fi şi nu-s. Iar marea ce puterea în mal îşi iroseşte, Neliniştită încă, nedivizată-n ceas! Şi-s ţintuit sub ţărmul sărat de solzi de peşte, Tot navă zbuciumată când ancora n-am tras.” Nicolae Labiș, ”Ancora”
”Membrana-nfrigurată, sclipind în nesfârşit, Grăbite aripi albe sub cer a oglindit; Cercând în van amarii săi stropi sub val a-nchide Şuierător respiră iar buzele-i lichide În resemnări de-o clipă ori în fierbinţi porniri Se strâng aţâţătoare şi se întind subţiri, Răspund cu glas de unde luminii ce ascunde Sub bolţile din zare, suave şi rotunde. Păşim tăcuţi — vorbeşte în locul nostru marea, Ameţitor murmură foşnindu-şi val de val, Pe faţă îţi răsfrânge, verzuie, scăpărarea Şi-n pletele-ţi sărate cu luciu mineral. Ni-s degetele strânse, fierbinţi, parcă-ncâlcite În alge nevăzute şi ochii ni-s măriţi. Trăim minunea mării ce voci adânci trimite Sub repezile zboruri de pescăruşi grăbiţi.” Nicolae Labiș, ”Înaintea serii”
”Ascultă-mă; îţi pare fără seamăn, Căci ochii tăi răsfrâng doar chipu-i geamăn. Dar pune pe tipsia de cristal Alt chip de fată întâlnit la bal, Un alt luceafăr despicându-şi cale; Păli-va frumuseţea doamnei tale.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva înfricoșat câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemărginirea lumii, pe acest bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pământ.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”BEATRICE: Prea afurisită înseamnă mai mult decît afurisită. în felul acesta o să micşorez harul Celui-de-Sus, pentru că se spune: „Dumnezeu îi dă coarne scurte unei vaci afurisite”; dar uneia prea afurisite, nu-i dă coarne deloc„. LEONATO: Va să zică, tu fiind prea afurisită, Dumnezeu n-o să te binecuvînteze cu nici un fel de coarne? BEATRICE: Precum spui, dacă nu-mi trimite nici un bărbat; pentru care fericire îi cad în genunchi în fiecare dimineaţă şi seară. Dumnezeule! n-aş putea răbda un bărbat cu barbă. prefer lâna patului. LEONATO: S-ar putea să dai peste un bărbat fără barbă. BEATRICE: Ce să fac cu el? Să-l îmbrac cu rochiile mele şi să mi-l fac cameristă? Unul cu barbă e mai mult decât un tânăr. şi unul fără barbă e mai puţin decît un bărbat; iar unul care e mai mult decît un tânăr nu e pentru mine, după cum nici eu nu […]
“You are what you do, not what you say you’ll do.” Carl Gustav Jung
“I used to measure the skies, now I measure the shadows of Earth. Although my mind was sky-bound, the shadow of my body lies here. [Epitaph he composed for himself a few months before he died]” Johannes Kepler
“The primitive magician, the medicine man or shaman is not only a sick man, he is above all, a sick man who has been cured, who has succeeded in curing himself.” Mircea Eliade, ”Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy”
”N-ai ecou, domnule, Nici bun, nici rău… Să trăiești așa, s-o duci, Neștiut de nimeni, te strecori… Știți caii ăia furați, De li se pun cârpe, trențe, pe copite Să nu facă zgomot, când sunt scoși din grajd? Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârțoage de rasă Mai suntem și noi? Ia suie-te în Piscul cu Bojii Și strigă… să vezi, te aude cineva? – Ce să strig? – Ce vrei… strigă că iote nu plouă… Să vezi ce se întâmplă. – Păi, ce să se întâmple? Ca și când ai împunge o dată cu acul în cer, Nu zice nimeni „au”, Nici un sfânt, nimeni nu zice „au” Dacă împungi o dată în cer Cu acul. Fiindcă de aici n-ai nici un fel de ecou.” Marin Sorescu, ”Ecoul”
”De n-ai fi tu, atîta sete s-ar pierde, timpul ar fi gri, cu fața-ntoarsă la perete Izvoru-n piatră s-ar opri. Așa că o adulmecare, Cu toate pânzele plîngînd, Câte-o corabie pe mare Ar luneca numai în gând. Împovărat doar c-o aripă, Pe cer, în raiuri somnolente, Aș fi și eu doar o risipă A neființei existente.” Marin Sorescu, ”Cu toate pânzele”
”îmi păreţi însă nepotriviţi, mereu porniţi: unul în contra altuia, voi, care staţi unul lângă celălalt şi scoateţi ţipete de deznădejde. Aţi fi avut nevoie de un altul, de unul care să vă-nveţe să râdeţi iar, un bun măs¬cărici, un bun dănţuitor, o suflare de, vînt, un licu¬rici, ori un-nebun bătrân — nu credeţi? Iertaţi-mă, o, disperaţilor, că vorbele îmi sunt săra,ce şi nedemne de musafiri ca voi. Dar nici nu bănuiţi ce mă înveseleşte. Voi înşivă, fiindcă vă văd aici Şi să-mi iertaţi aceasta. Dar prinzi curaj, când vezi un disperat, iar ca să-i dea ‘unui disperat curaj, oricine se crede-n stare. Voi m-aţi făcut să mă simt în stare, şi-acesta e un dar de preţ, nobilii mei musafiri. Să nu vă supă¬raţi, deci, dac-o să vă dau şi eu din ceea ce am)” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Cuvânt de bun-venit”