”Răspund la numele de Benedick, Dar vestea o primesc în chip de Claudio. Aşa că prinţul cată ale sale. Prietenia-i credincioasă-n toate, Afară doar de dragoste; de-aceea îndrăgostiţii păsul şi-l spun singuri. Tot ochiul să peţească pentru sine, Să nu se-ncreadă în mijlocitori, Căci frumuseţea e o vrăjitoare Ce face trădători din buni prieteni. Acestea se întîmplă-atît de des, Şi eu n-am bănuit! Adio, Hero!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Seara, am căzut pradă unei altfel de ispite; mai exact între 8 şi 9 seara, când citeam despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Moise. Mă gândeam că o parte din înţelegerea mea s-a amestecat la aceasta, încât nu puteam să am o credinţă puternică aşa cum ar fi trebuit. Credeam şi nu credeam; mă gândeam că din această cauză îngerii şi Dumnezeu li se arată păstorilor şi nu filosofului care permite înţelegerii sale să intre în joc astfel încât se întâmplă mereu să ne întrebăm de ce El a recurs la vânt când a adunat lăcustele, pentru ce El l-a înăsprit pe Faraon fără să acţioneze imediat, şi alte lucruri de genul ăsta, de care, fără îndoială, eu râdeam în mine, dar ele făceau totuşi ca atât de mult credinţa mea să nu fie fermă. Priveam focul şi-mi spuneam mie însumi: dacă e aşa, n-ar trebui […]
“The privilege of a lifetime is to become who you truly are.” Carl Gustav Jung
”Nici o durere, nici o teamă, nici o sfială, ci numai o copleşitoare, amară bucurie a fiinţei ei adânci; ca şi cum s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată bănuit, şi într-un alt trup, mai fericit, mai dumnezeiesc… Cu fiecare pas pe care îl făcea în jurul insulei, parcă şi mai puternic creştea în tainele fiinţei ei tăria aceea neştiută, care îi înflorea carnea şi sângele, schimbându-i răsuflarea, ritmul, mintea. Totul se putea întâmpla acum.” Mircea Eliade, ”Șarpele”
“Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi „opinia publică”, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura.” Mircea Eliade, ”Huliganii”
”În fiecare seară strâng de prin vecini toate scaunele disponibile şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive la poezie, dacă ştii cum să le aşezi. De aceea eu mă emoţionez, şi timp de câteva ore le povestesc ce frumos a murit sufletul meu peste zi. Întâlnirile noastre sunt de obicei sobre, fără entuziasme de prisos. În orice caz, înseamnă că fiecare ne-am făcut datoria, şi putem merge mai departe.” Marin Sorescu, ”Capriciu”
”Bătrâne Vrăjitor îngrozitor, ceea ce ai mai bun şi mai cinstit, şi ceea ce respect în tine, este că eşti sătul de tine însuţi şi că ai spus: „Eu nu sunt mare.” Te laud pentru asta, cu asta eşti într-adevăr un Ispăşitor al Spiritului, chiar dacă numai pentru o clipă — în acea clipă eşti cel adevărat.” Friedrich Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Vrăjitorul”
”- Liniștiți-vă, că o să scăpați voi toți de mine, grăi Persida cuprinsă de o durere atoatecovîrșitoare. E înspăimîntător gândul vieții petrecute în lumea aceasta, și fiecare clipă de mulțumire e numai un repaos trecător după un lung șir de grele suferințe. Cuprinsă de o grea boală sufletească, în care am căzut din clipa zemislirii mele, eu alerg chinuită prin lume, mă muncesc însămi pe mine, și când țip, când răcnesc de durere, oamenii, semenii mei, nu-și dau seamă că tot ca mine sufăr și ei și nu împărtășesc durerea mea, ci se depărtează cu dispreț de mine.” Ioan Slavici, ”Mara”
”Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă-în suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare… Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi. Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse. Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi Braţele de aer ale clipei duse. Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Câtă deznădejde paşii noştri mână! Ca un vânt ce smulge frunza din păduri, Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână… Mâine dimineaţă o să fim străini, Vei privi tăcută mâine dimineaţă Cum prin descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă… Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Când mi-am plâns iubkea destrămată-n toamnă, Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă. Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi, Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare, Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi — În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare…” Nicolae Labiș, […]
”Dar câtă vreme-mi voi simţi neînfrântă conştiinţa-n piept, râvnesc să ştii că-s gata cu soarta însăşi a mă lua la trântă. De mult cunosc’ care-mi va fi răsplata: de-aceea zic: ţie-şi năravu-n braţă şi joace-şi Soarta cât pofteşte roata.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XV
”Pe dragul tău să-l vezi curând că vine Adus de soarta bună către tine.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Se uită în cărțile lui, apropiindu-se de dânsul și întrebând: – Pierzi sau câștigi? – În orice caz, te pierd pe dumneata – răspunse Alistar foarte încet. Liana nu găsi promt replica pe care ar fi dorit-o. Recurse la trucul instinctiv al femeii în orice încurcătură față de un bărbat; ridică ochii leneș spre el și surâzând enigmatic murmură: – Da?” Liviu Rebreanu, ”Jar”
“Căsătoria e o temniţă în care oamenii, cu firi diferite, se închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa celuilalt…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“I would rather dip my bread in salt and look at the sun than dip it in butter and look at my feet.” Panaït Istrati, ”On the Docks in Brăila”
”Totuşi, această senzaţie de bine din interior era atât de puternică, mai ales când eram singur, fără compania cuiva, dimineaţa, seara, în timpul zilei, încât se poate compara cu o bucurie cerească aici, pe pământ; şi sper s-o păstrez bine, atâta timp cât, prin graţia unică a Domnului Nostru, pot merge pe o cale curată, având o dreaptă înţelegere, căci dacă mă îndepărtez şi caut mulţumire în temporal, aceasta va dispărea. Dacă dispunem tot timpul de principiul interior, care e influxus de la duhul Dumnezeiesc, Dumnezeu e Cel care ştie mai bine. Simţeam un fel de exultation, căci mă gândeam că atunci când am mulţumirea cerească, de ce să mă duc să caut lumescul, care, în comparaţie, nu e nimic, e inconstant, dăunător, luptând împotrivă acolo şi distrugător.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”