“The primitive magician, the medicine man or shaman is not only a sick man, he is above all, a sick man who has been cured, who has succeeded in curing himself.” Mircea Eliade, ”Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy”
Citate, poezie și literatură
”N-ai ecou, domnule, Nici bun, nici rău… Să trăiești așa, s-o duci, Neștiut de nimeni, te strecori… Știți caii ăia furați, De li se pun cârpe, trențe, pe copite Să nu facă zgomot, când sunt scoși din grajd? Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârțoage de rasă Mai suntem și noi? Ia suie-te în Piscul cu Bojii Și strigă… să vezi, te aude cineva? – Ce să strig? – Ce vrei… strigă că iote nu plouă… Să vezi ce se întâmplă. – Păi, ce să se întâmple? Ca și când ai împunge o dată cu acul în cer, Nu zice nimeni „au”, Nici un sfânt, nimeni nu zice „au” Dacă împungi o dată în cer Cu acul. Fiindcă de aici n-ai nici un fel de ecou.” Marin Sorescu, ”Ecoul”
”De n-ai fi tu, atîta sete s-ar pierde, timpul ar fi gri, cu fața-ntoarsă la perete Izvoru-n piatră s-ar opri. Așa că o adulmecare, Cu toate pânzele plîngînd, Câte-o corabie pe mare Ar luneca numai în gând. Împovărat doar c-o aripă, Pe cer, în raiuri somnolente, Aș fi și eu doar o risipă A neființei existente.” Marin Sorescu, ”Cu toate pânzele”
”îmi păreţi însă nepotriviţi, mereu porniţi: unul în contra altuia, voi, care staţi unul lângă celălalt şi scoateţi ţipete de deznădejde. Aţi fi avut nevoie de un altul, de unul care să vă-nveţe să râdeţi iar, un bun măs¬cărici, un bun dănţuitor, o suflare de, vînt, un licu¬rici, ori un-nebun bătrân — nu credeţi? Iertaţi-mă, o, disperaţilor, că vorbele îmi sunt săra,ce şi nedemne de musafiri ca voi. Dar nici nu bănuiţi ce mă înveseleşte. Voi înşivă, fiindcă vă văd aici Şi să-mi iertaţi aceasta. Dar prinzi curaj, când vezi un disperat, iar ca să-i dea ‘unui disperat curaj, oricine se crede-n stare. Voi m-aţi făcut să mă simt în stare, şi-acesta e un dar de preţ, nobilii mei musafiri. Să nu vă supă¬raţi, deci, dac-o să vă dau şi eu din ceea ce am)” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Cuvânt de bun-venit”
”Găsească ai tăi de-a pururi pace-n rugă, am cuvântat, ci spulberă-mi aceste nedumeriri ce mintea mi-o subjugă: voi, cei de-aici, din câte-am prins de veste, vedeţi ce-aduce viitoru-n braţă, dar nu vedeţi nicicând ceea ce este.” „Vedem, e-adevărat, dar ca prin ceaţă, răspunse el, tot ce-i de noi departe; cu-atât ne-a hărăzit cereasca faţă. Dar câte sunt sau ni-s aproape foarte nu desluşim, căci n-avem precăderea, de nu vin alţii veşti de voi să poarte. De-aceea poţi pricepe că vederea pieri-va-n noi când timpul va dispare şi pretutindeni va domni tăcerea.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul X
“Să râzi când îți vine să plângi și să plângi numai când vezi pe alții plângând.” Ioan Slavici
”Primind în schimb întreaga-ţi frumuseţe. Vreau de la tine ochii mei să-nveţe Ce vrăji cu meşteşug ţes ochii tăi Robindu-i ale inimii bătăi.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Cineva s-a aşezat la masă, plin de încredere în cunoştinţele şi experienţele sale de viaţă, şi a decretat că oamenii trebuie să fie aşa şi aşa, că e bine când faci cutare lucru şi e rău dacă faci cutare. Şi în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătuşeze, parcă viaţa s-ar modela după dorinţele sau concluziile cuiva. Dar viaţa merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâşiind nu numai sistemele savanţilor, ci chiar minţile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situaţii noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înţelege şi cu atât mai puţin prevedea.” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“Într-adevăr, nici un gest pe care îl facem nu e nevinovat, chiar dusul la ea , o dată pe lună înseamnă ceva. E copilul, care îl leagă de ea astfel. Numai măritişul ei sau însurătoarea lui ar limpezi pentru cei dinafară viitorul relaţiilor dintre ei doi. În privinţa asta e totuşi mai bine că lucrurile au luat această întorsătură, deşi ea a fost pe nedrept lovită. Uneori însă, până nu sîntem loviţi, nu înţelegem bine care e partea care ni se cuvine nouă pe această lume…” Marin Preda, ”Marele singuratic”
”De prea mult aur crapă boabele de grâu. Ici-colo roșii stropi de mac și-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut. Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul.” Lucian Blaga, ”În lan”
“The goodness of one man is more powerful than the wickedness of a thousand. Evil dies with the evil: goodness continues to live on long after the good are gone. As the sun that disperses the cloud and returns joy to earth, Barba Yani replaced the sickness in my soul with health. This did not happen without resistance on my part; I strongly opposed his efforts. But whose heart, even one as tortured by life as mine had been, could have ultimately repelled his extraordinary goodness?” Panaït Istrati, ”Kyra Kyralina”
”O cutie fără balamale, cheie sau capac, Comoară de aur închide ca-ntr-un sac! Pe aceasta o spuse doar ca să câştige timp, până găsea una într-adevăr grea. I se părea o ghicitoare foarte uşoară şi răsuflată, cu toate că nu folosise cuvintele obişnuite pentru această ghicitoare. Dar pentru Gollum se dovedi a fi o încuietoare periculoasă. Sîsîi către el însuşi şi nu găsi nici un răspuns; şuşoti şi mormăi cuvinte nedesluşite. După un timp îşi pierdu răbdarea. – Ei, ce e ? întrebă. Răspunsul nu e „o oală care dă în foc”, cum s-ar părea că gândeşti, după zgomotul pe care îl faci. — Mai dă-ne puţin timp, hai ssă ne mai dea puţin timp, sscumpule, ss, ss, ss. – Ei, făcu Bilbo, după ce-l lăsă un timp destul de lung, care-i răspunsul? Şi, deodată, Gollum îşi aminti cum, cândva, demult, prăda cuiburile de păsări şi cum stătea sub malul […]
”Ţi-a însemnat natura prin trăsnet unde stai Zdrelindu-ţi-o, cu flăcări primejdioase, casa. E semn de neastâmpăr şi de noroc — să-l ai Până când neagra doamnă o să-şi învârtă coasa. Tu ai luat mistria şi gurile spărturii Le-ai astupat, croindu-ţi sălaşul iar curat, Orgolios cerându-i în viitor naturii Un semn mai nobil şi mai cizelat.” Nicolae Labiș, ”Momente biografice” (fragment)
”De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte, Şi de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne. Îmi iartă paşii slobozi ce duc către taverne. Şi, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit Să aflu despre lume, demult am desluşit. Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări: „N-ai dezlegat nici una din marile-ntrebări.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)