”Pe nedrept te ţineam de cuminte cu toţii, Dar şi aşa nu iei plata ce vrei, jurământul alege.” Fii dar cuminte, iubitul meu fiu, şi păzeşte-te bine.” Homer, ”Iliada”
H
”(…) dar că doctrina lui Paracelsus seamănă mult cu cea susţinută de Haeckel şi Darwin, cu diferenţa, totuşi, că Paracelsus consideră formele, care evoluează continuu, ca vehicule necesare unui principiu spiritual viu, care evoluează continuu în căutarea unor moduri superioare de manifestare. Din contra, mulţi dintre filosofii speculativi moderni consideră principiul inteligent al vieţii ca neexistând şi viaţa ca fiind doar o manifestare a activităţii chimice şi fizice a materiei moarte, aflată într-o stare de dezvoltare incomprehensibilă şi lipsită de cauze.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”Potrivit relatării biblice, Dumnezeu a creat animalele mai înainte de a-l crea pe om. Elementele animale, instinctele şi dorinţele au existat înainte ca Duhul Sfânt să le lumineze şi să le confere omului. Sufletul animal al omului derivă din elementele cosmice animale, iar regnul animal este aşadar tatăl omului animal. Dacă omul este asemenea tatălui său animal, el seamănă cu un animal; dacă el este asemenea Duhului Sfânt, care îi poate lumina elementele animale, el este asemenea unui zeu. Dacă raţiunea lui este absorbită de instinctele sale animalice, aceasta devine raţiune animală; dacă raţiunea se ridică deasupra dorinţelor lui animale, devine angelică.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
“Some cats are angry at being called cats. To achieve peace with them, never call them by their real name” Bangambiki Habyarimana, The Great Pearl of Wisdom
”Omul căruia îi place să ducă o viaţă animalică, este un animal condus de instinctul său animalic interior. Aceleaşi (influenţe) ale stelelor care îl fac pe lup să omoare, pe câine să fure, pe pisică să ucidă, pe pasăre să cânte etc. Îl fac pe om un cântăreţ, un mâncăcios, un vorbăreţ, un îndrăgostit, un criminal, un tâlhar, sau un hoţ. Acestea sunt atribute animalice, şi ele mor odată cu elementele animalice de care aparţin; însă principiul divin din om – care face din el o fiinţă umană, şi prin care el se deosebeşte cu totul de animale – nu este un produs al pământului, şi nici nu este generat de regnul animal, ci vine de la Dumnezeu; este Dumnezeu, şi este nemuritor, căci, provenind dintr-o sursă divină, el nu poate fi altfel decât divin. Aşadar, omul ar trebui să trăiască în armonie cu părintele său, şi nu cu elementele […]
“Your path is not set in stone, nor shall it be.” Anthony T. Hincks
”(…) când nu-i stăpânul să le poruncească, slugile nu mai fac nimic cum trebue, şi dacă îl arunci în robie, Dumnezeu îi ia omului şi jumătate din vrednicia lui». (…) de aceea ia seama la ce o să-ţi spun şi nu uita, că din tot ce vieţueşte pe pământ, ori că sboară, ori că se târăşte, nimic nu-i mai şubred decât omul, pentrucă atâta vreme cât îl ocroteşte Dumnezeu şi-l ţine pe picioare, nici nu-i vine în cap că l-ar putea lovi necazul şi numai când l-a ajuns năpasta, atuncia, vrând nevrând, rabdă, căci mintea omului se schimbă, după cum îi schimbă Dumnezeu zilele. Şi mie mi-a fost dat cândva să fiu fericit pe lume, dar prea am năpăstuit atuncia pe alţii, că mă bizuiam orbeşte pe puterea mea şi pe sprijinul tatei şi al fraţilor mei. De aceea să nu fie oamenii nedrepţi ci să se bucure în sine […]
”Dacă nu putem vedea asemenea entităţi astrale, este din cauză că ele sunt diafane ca aerul. Noi nu putem vedea aerul dacă nu facem fum în el, şi, chiar în acest caz, nu vedem chiar aerul, ci fumul care este purtat de aer; putem simţi aerul doar atunci când se deplasează. De asemenea, putem simţi uneori prezenţa unor astfel de entităţi, dacă ele sunt îndeajuns de dense pentru a fi simţite. Mai mult chiar, menirea simţurilor noastre este de a percepe obiectele existente în planul pentru care aceste simţuri sunt adaptate, şi, de aceea, simţurile fizice corespund necesităţii de a vedea lucruri fizice, iar simţurile omului interior sunt create pentru a vedea lucrurile sufletului. Dacă simţurile exterioare sunt inactive, simţurile interioare se pot trezi la viaţă, şi atunci putem vedea obiectele din planul astral aşa cum le vedem în vis.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”Necunoaşterea lui Dumnezeu este declarată drept cel mai mare rău, însă Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin intermediul fenomenelor sau văzut cu ochii trupeşti. Căutarea trebuie întreprinsă în interior. Pentru a şti, omul trebuie să fie. Adică trebuie să-şi fi dezvoltat în sine conştiinţa tuturor sferelor naturii sale împăturite, şi prin aceasta să ajungă om întreg.” Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”
”Omul de ştiinţă, spre deosebire de teolog, nu se încrede în simţuri, ci doar în experienţele sale, deoarece ştiinţa fizică se ocupă de fenomene şi nu de credinţă.” Franz Hartman, Paracelsus, viața și învățătura
”(…) rece, tânăr, bătrân, mort, dincolo de moarte>, Iar dacă le ştii pe toate acestea laolaltă- – timpuri, 10-:uri, fapte, calităţi, cantităţi, atunci îl poţi înţelege pe Zeu. Dar de-ţi închizi sufletul în trup şi îl batjocoreşti, spunând : „Nu ştiu nimic; nu pot face nimic; mă tem de mare; nu mă pot căţăra la cer; nu ştiu cine sunt, nu pot spune ce voi fi” – ce legătură ai atunci cu Zeul? Căci tu nu poţi înţelege nimic din acele lucruri frumoase şi bune, ci eşti un iubitor al trupului şi al răului. Cel mai mare rău este de a nu cunoaşte Binele Zeului’: însă a putea să cunoşti Binele, să voieşti şi să nădăjduieşti este Calea cea Dreaptă, Calea proprie Binelui, amândouă ducând cu uşurinţă într-acolo-. Dacă apuci [pe Calea aceea], ea te va întâmpina pretutindeni şi pretutindeni ţi se va arăta, unde şi când nu te aştepţi: […]
”Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încrederea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să-i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într-un mod credibil, vizibil şi consolator.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”Tat: Atunci, tată, sunt cu totul neputincios s-o fac. Hermes: Ferească Zeul, fiule! Cheamă la tine şi va veni, doreşte, şi se va împlini; leapădă lucrarea simţurilor trupului, iar Divinitatea ta se va naşte; curăţă-te de chinurile animalice, de lucrurile materiei. Tat: Am eu vreun lucru chinuitor în mine, tată? Hermes: Da, şi nu puţine, ci multe, şi încă de temut. Tat: Eu nu le cunosc, tată. Hermes: Primul chin, fiule, este Neştiinţa: al doilea, Mâhnirea; al treilea, Lipsa de măsură; al patrulea, Desfrânarea; al cincilea, Nedreptatea; al şaselea, Lăcomia; al şaptelea, Greşeala; al optulea, Invidia; al nouălea, înşelătoria; al zecelea, Mânia; al unsprezecelea, Pripeala; al doisprezecelea, Răutatea. Acestea sunt douăsprezece la număr şi, supuse acestora, încă multe altele; strecurându-se prin închisoare trupului’, ele îl silesc pe omul dinlăuntru să sufere în simţurile sale. Dar ele pleacă (deşi nu toate dintr-o dată) de la cel ce a dobândit îndurarea […]
”Tot ce se întâmplă (pe lume) se produce din voinţa lui Dumnezeu. Conştiinţa este facultatea pe care am primit-o de la Dumnezeu, şi în care noi trebuie să vedem propriul nostru chip. De aceea se cuvine să facem doar ce ne învaţă conştiinţa, nimic altceva. Cel care nu se va aprinde el însuşi nu va fi luminat de Dumnezeu, căci Dumnezeu l-a înzestrat cu o conştiinţă în care să aibă o încredere absolută.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
”Căci oamenii credincioşi nu sunt numeroşi în lume; ei sunt, mai degrabă, rari şi pot fi număraţi pe degete. În cei mai mulţi sălăşluieşte răutatea, din cauza lipsei de prudenţă şi de cunoaştere a lucrurilor din univers. Înţelegerea raţiunii divine, fundamentul tuturor lucrurilor, duce la înfruntarea tuturor viciilor lumeşti şi ne dăruieşte leacul împotriva lor. Însă când domneşte ignoranţa, viciile sporesc şi rănesc incurabil sufletul. Molipsit de vicii, sufletul este, parcă, plin de otravă şi poate fi tămăduit doar prin cunoaștere şi înţelegere.” Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”