”Apoi se gândi că venise vremea să întrebe ceva greu şi îngrozitor. Aşa că spuse: Înghite lacom tot şi toate, Păsări, fiare, nestemate, Roade fierul, muşcă oţelul. Macină şi piatra tare, Răzuie şi-un munte mare, Oraşe astăzi luminează Şi mâine, el le ruinează. Şi pe regi îi nimiceşte, Chiar nimic nu ocoleşte. Bietul Bilbo stătea în întuneric, gândindu-se la numele înfiorătoare ale tuturor uriaşilor şi căpcăunilor de care auzise în poveşti, dar nici unul dintre ei nu făcuseră vreodată tot ce spunea ghicitoarea. Simţea că răspunsul trebuie să fie cu totul altul şi că ar trebui să-l ştie, dar nu-i venea în minte, începu să-i fie frică. Şi asta nu te-ajută deloc când trebuie să te gândeşti. Gollum coborî din barcă. Făcu, pleosc! în apă şi vîsli înaintînd către mal; Bilbo îi vedea ochii apropiindu-se. Limba părea să i se fi lipit în gură; ar fi vrut să strige: „Mai […]
”Poți oare ghici simțirea cu care am scris, înger? …O nu! În viața ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce-mi nimicește inima. O nimicește! Închipuiește-ți că dintr-un om cu simțire, dintr-o ființă aievea n-ar rămâne nimic decât o lungă, întrupată desperare. Tu nu cunoști asemenea oameni. Ei nu pot aparținea cercurilor în care te miști tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n mizerie, în apăsare, în neputință de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsesc marginile în puterile celui ce le are, când o asemenea inimă și-ar ridica aspirațiunile până la tine, și le-ar ridica fără voință, luptând spre a le năduși, neputând să le reziste, ce-ar simți un asemenea om? Întristare? Asta nu-i întristare! Desperare? Asta nu-i desperare! E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire muncește. Martir este numele […]
”BENEDICK: Înălţimea ta, am jucat rolul doamnei Bârfă. L-am găsit aici abătut ca o colibă de vînătoare într-un fund de codru, i-am spus şi cred că n-am greşit, că înălţimea ta a câştigat bunăvoinţa tinerei doamne; şi eu m-am oferit să-l întovărăşesc până la o salcie, fie ca să-şi împletească o cunună ca un flăcău părăsit, fie să împletesc eu o biciuşcă pentru că merită să fie snopit. DON PEDRO: Snopit? Dar ce vină are? BENEDICK: Vina de neiertat a şcolarului care, nemaiputînd de bucurie că a descoperit un pui de pasăre, i-l arată tovarăşului său, şi acesta i-l fură. DON PEDRO: Vrei să faci din încredere o vină? Vina este a hoţului. BENEDICK: Totuşi n-ar fi stricat să împletim cununa şi biciuşca; cununa ar fi putut-o purta el, iar biciuşca ar fi fost pentru dumneavoastră care, după mine, i-aţi furat bunătate de cuibuşor.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Îşi înălţă numai sufletul înspre zămislitorul său, ca să-i mulţumească pentru bunătatea lui şi să mărturisească supus că drumurile Domnului sunt de nepătruns pentru mintea cea mărginită a omului.” ”O mie și una de nopți”
“People will do anything, no matter how absurd, to avoid facing their own souls.” Carl Gustav Jung
“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.” Mircea Eliade, ”Nuntă în cer”
”Mă jucam de-a Ispăşitorul Spiritului, zise bătrânul, doar tu ai inventat, odinioară, acest cuvînt —- poetul, magicianul care-şi îndreaptă spiritul contra lui însuşi, omul care, transformîndu-se-n interiorul său, îngheaţă la reaua sa ştiinţă şi conştiinţă.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Vrăjitorul”
”- Da, aşa e, zise Sam. Şi dacă ştiam ce ne-aşteaptă când am plecat, nu puneam piciorul în locurile astea. Dar aşa se-ntâmplă adesea; vorbesc de isprăvile din poveştile şi din cântările străvechi, domnu’ Frodo; de păţanii, cum le ziceam eu mai demult. Credeam că sunt lucruri pe care seminţiile minunate din basme le căutau cu lumânarea, pentru că şi le doreau ca pe-o înveselire, cum s-ar zice, căci viaţa era cam plicticoasă. Dar treburile nu stau tocmai aşa în poveştile vrednice de luat în seamă şi de ţinut minte. Se pare că se pomeneau cu toţii în belea de la bun început, aşa le era aşternut drumul, cum ziceţi dumneavoastră. Dar cred că, la fel ca noi, au avut şi ei o groază de ocazii să se întoarcă, numai că n-au făcut-o. Iar de s-ar fi întors, noi n-am mai fi ştiut, pentru că ar fi fost uitaţi. Auzim […]
”Ah, câtă grijă s-ar cădea să ai faţă de cei ce chiar şi-un gând trunchiat, nu numai fapta-ţi tălmăcesc în grai. Rosti Virgil: „Curând cel aşteptat şi-n închipuire plăsmuit de tine, se va ivi din hău învederat.” Deşi să taci, de poţi, e mult mai bine când adevărul pare-a fi în parte minciună doar, spre-a nu păţi ruşine, eu tot nu tac; şi jur pe-această carte, pe versul ei ce trag nădejde tare să aibă pururi de iubire parte” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Iubirea schimbă-n limpezi frumuseţi Tot ce-i mărunt şi fără niciun preţ . Ea vede nu cu ochii, ci cu dorul; De-aceea Cupidon, luându-şi zborul, Precum un orb, aşa-i înfăţişat … Copil nechibzuit, într-aripat. Aripa-i semn că graba îi dă ghes, De-aceea se înşeală-atât de des. Pentru ştrengari, o joacă e minciuna, El legământu-şi calcă-ntotdeauna.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Fericirea adevărată e totdeauna de o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viață de mulți ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.” Liviu Rebreanu
“Cine descoperă mai multe decât ştii tu însuţi despre tine îţi este superior.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Deci a venit şi toamna cu palele-i tristeţi Şi curg încete frunze şi-s paşii mei înceţi, Pe-arginturile minţii tresaltă întrebări, Cum joacă pe icoană lumini de lumânări. Şi îngheţate colburi pe vânt se zbat mereu. Unui copil aseară i-au smuls înaltul zmeu, Şi-atârnă astăzi zmeul de-un fir de telegraf Atât de mort acolo şi zdrenţuit de praf. Iar oamenii-s mai singuri mişcându-se-ntre ei, Le-a pus pe feţe toamna un vineţiu polei Şi se crispează râsul puţin câte puţin… Studentei, de acasă, i s-a trimis un vin, Eu am băut dintr-însul. Era un vin modest, Ca mămăliga bună, ca pâinea de sub ţest, Şi m-am gândit ce doruri adânci, ce tandru rit A curs, în clipocirea acestui vin, topit, Şi ce reproşuri poate şi nedormite nopţi Curg în lividul sânge al strugurilor copţi, Şi vinul lăudându-l pleoapele mi-am strâns Şi nebăgat de seamă în mine surd am plâns.” Nicolae Labiș, ”Confesiuni” […]
”Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul: „Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea-Naltul Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune. Şi după-atâta râvnă atât se poate spune: Că am venit ca apa şi-o sâ plecăm ca vântul…” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Lăsai pelin şi umblu după miere, purtat ° de-a-nvăţătorului făgadă, dar pân’ la fund să cad dintâi se cere.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Să scadă ea? Ba, va spori, fireşte. Lângă bărbat, femeia creşte, creşte.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Gollum era cumplit de dezamăgit; dar Bilbo spuse repede o nouă ghicitoare, aşa că Gollum trebui să se întoarcă în barca lui, să se gândească: Fără de picioare, zace pe-un picior. Două picioare stau alături pe trei picioare, Iar patru picioare capătă şi ele câte ceva. Nu era timpul cel mai potrivit pentru ghicitoarea asta, dar Bilbo se grăbea. Gollum ar fi găsit greu răspunsul dacă ar fi fost întrebat cu altă ocazie. Dar acum când se vorbise de peşte „fără de picioare”, nu era chiar atît de greu de ghicit, şi o dată ce ştiai asta, restul era uşor. „Un peşte pe o masă mică, un om stă pe scaun la masă, iar oasele le capătă pisica”, ăsta era, bineînţeles, răspunsul şi Gollum îl dădu destul de repede.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
”În zadar. Mintea lui era preocupată și privirile ochilor lui mari erau ațintite asupra acelei porți vecinic închise. – Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea. – Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”Răspund la numele de Benedick, Dar vestea o primesc în chip de Claudio. Aşa că prinţul cată ale sale. Prietenia-i credincioasă-n toate, Afară doar de dragoste; de-aceea îndrăgostiţii păsul şi-l spun singuri. Tot ochiul să peţească pentru sine, Să nu se-ncreadă în mijlocitori, Căci frumuseţea e o vrăjitoare Ce face trădători din buni prieteni. Acestea se întîmplă-atît de des, Şi eu n-am bănuit! Adio, Hero!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”