Wallflowers

”Deşi-n copilărie şi-n lupte-am fost păreche Te rog m-ascultă astăzi c-o singură ureche Şi, pentru ca mânia-ţi defel să n-o întărt, Tu crede cum că gura-mi spune cuvânt deşărt, Iar cealaltă ureche cu grijă o încuie Ca să mai aibă ş-alţii altăceva să-ţi spuie. Şi judecăţi pustie să nu faci în viaţă Fără trei martori, fără cel clevetit de faţă.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”

”Numai trei? Doar atât? Haide! Doi ori doi fac cât? Iată-a patra se arată, Cupidon, cu-a lui săgeată, Sfârtecă pe biata fată!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Iată acuma un atom spiritual pierzându-și echilibrul. Cele două principii se diferențiază îndată în două suflete, bărbat și femeie, sortite de-acum vieții materiale. Urmează căi diferite spre aceeași țintă. Trebuie să treacă prin toate planurile existenței pământești, purtând pretutindeni dorul lor de unire și permanenta nostalgie după lumea spirituală. În clipa când sufletul gol se întrupează, începe viața omului. Pentru suflet e încercarea supremă. Încătușat complet în coaja materială, trebuie să-și recucerească anevoie cunoștința de sine, să urmeze supus legile vieții materiale. Mereu trează stăruie doar trebuința de-a găsi perechea lui de echilibru. Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioane de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul vieții omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac și se desfac toate […]

”Analizînd într-o carte recentă simbolurile şi ima¬ginile specific gnostice, Hans Jonas a stăruit asupra im¬portanţei motivelor de „cădere, capturare, părăsire, dor de ţară, apatie, somn, beţie”. Nu e cazul să reluăm aici acest voluminos dosar. Vom cita totuşi câteva exemple deosebit de sugestive. Întorcîndu-şi privirile înspre materie „şi arzînd de dorinţa de a face cunoştinţă cu trupul”, sufletul uită propria lui identitate. „Uită unde a sălăşluit la origine, adevăratul său centru, fiinţa sa veşnică.” În aceşti ter¬meni înfăţişează El Châtîbî credinţa centrală a harrani-ţilor. Potrivit gnosticilor, oamenii nu numai că dorm, dar şi iubesc somnul. „De ce oare veţi iubi întotdeauna somnul şi de ce vă veţi poticni împreună cu acei care se poticnesc?„ întreabă Geneza. „Cel care aude să se trezească din somnul său greu„, stă scris în Apocriful lui Ioan.” Mircea Eliade, ”Aspecte ale mitului”, cap. 7

”Lorenzo: Nebunii n-au urechi! Romeo: La ce-ar avea, Când n-au ochi înţelepţi?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”