“N-aveam însă de ce să mă plâng, fiindcă avusesem totuși la timp revelația disarmoniei vieții în care eram atras. Putea fi și mai rău, ba chiar răul total, adică să nu am nicio revelație, să trăiesc într-o perpetuă nedumerire și suferință și să mă trezesc prea târziu, când n-aș mai fi avut douăzeci și șapte de ani, ci patruzeci sau șaizeci.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“The crises of modern man are to a large extent religious ones, insofar as they are an awakening of his awareness to an absence of meaning.” Mircea Eliade, ”Ordeal by Labyrinth: Conversations with Claude-Henri Rocquet”
“Slăbiciunea noastră, a modernilor, e că în loc să gândim, gândurile ne gândesc pe noi. Noi stăm molâi, femei adipoase, lubrice, nesatisfăcute, și gândurile ne violentează, ne schingiuiesc, ne vând altora, iar noi nu protestăm, ci le lăsăm să ne stăpânească, să ne îndrepte pașii, să ne prostitueze oricărui adevăr care le satisface pe ele, nu pe noi.” Mircea Eliade, ”Întoarcerea din rai”
”Esenţa pură a fiinţei Tale mi-a cuprins inima şi sufletul. Acum nu mai există alte lucruri, Ci doar sunetul dulce al chemării Tale.” Rumi
”S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline Şi să-mi aştearnă daruri din zări până la mine? S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas De prieten fără nume, străin şi fără glas? Cu aripi adormite în dimineaţa lunii S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii? S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scânteia Luminilor pierdute în pulbere şi scrum? La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum; De-abia o cărăruie, o dâră ca de fum. Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar, Doar stelele se-ngână cu noaptea-ntr-un arţar. Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg, Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?” Tudor Arghezi, ”S-aștept”
”În bolta înstelată-mi scald privirea – și știu că și eu port în suflet stele multe, multe și căi lactee, minunile-ntunericului. Dar nu le văd, am prea mult soare-n mine de-aceea nu le văd. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapă să-și închidă, mi-aștept amurgul, noaptea și durerea, să mi se-ntunece tot cerul și să răsară-n mine stelele, stelele mele, pe care încă niciodată nu le-am văzut.” Lucian Blaga, ”Mi-aștept amurgul”
“Vocală Așa cum cel în care bisturiul pătrunde Nu-și cântă durerea, Așa cum cel înjunghiat pe la spate Nu are timp să-și versifice Revolta și moartea Și nu reușește să scoată Decît un A înfundat, Superior în concentrare Poemelor lumii rămase în viață, Aș putea pur și simplu Să strig o lungă, nestinsă vocală, Pentru că nu știu Ce poem A reușit să străbată În măruntaiele suferinței Mai adînc decît litera A.” Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”
“Your path is not set in stone, nor shall it be.” Anthony T. Hincks
“Patience, coexistence, restraint, that’s my advice for single women.” Samael Aun Weor
“Eu râd când e rău pentru că ştiu că o să fie bine şi nu râd deloc când e bine pentru că ştiu că o să fie rău.” Marin Preda
“A împărtăși cu toată făptura ta o credinţă, şi a rămîne în acelaşi timp om întreg — este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întîlnim decît jumătăţi de oameni, sferturi şi cîtimi de oameni. Unii din ei excepţional de bine înzestraţi, alţii înfriguraţi de o mare dorinţă de bine — dar nimeni nu e om întreg, om liber şi viu. Se visează şi se pregătesc societăţi noi, cu rânduieli noi, cu o dreptate mai largă. Cât entuziasm nu se cheltuieşte, câtă dragoste nu se zbate în aceste pregătiri pentru o lume mai bună! Şi totuşi, când te apropii şi cauţi omul întreg, omul liber mai ales, nu găseşti decît fărâmituri.” Mircea Eliade, ”Profetism românesc 1”
”Când soarta-şi mână oastea prin lume să distrugă, Aduce şi cămile la unii, ca să fugă. Spuneţi celor ce cântă când alţii-s în nevoi: Ceea ce ei indura, veţi indura şi voi! Iar moartea este mai bună împreună cu altul; şi eu am să grăbesc moartea ta, mai înainte ca tu să vezi moartea mea.” ”O mie și una de nopți”
”Father of all! in every age In every clime ador’d, By saint by savage, and by sage, Jehovah, Jove or Lord!” Alexander Pope
”Intrară într-un birt și după două-trei pahare, unul dintre ei zise: – Ia să cerem o listă, să vedem ce au de mâncare. Aș mânca ceva carne. – Păi, tu ești din carne, eu sunt din carne, glumi celălalt. De ce să mai dăm banii. Hai să mâncăm din noi. Eu din tine și tu din mine. Acuma, trebuie să vă spunem că voinicii sunt oameni cu totul deosebiți. Vorba și fapta sunt la ei totuna și nu se tem de nimic. Nici de dușman, nici de suferință. Primul înțelese că tovarășul său a glumit. Dar, el trebuia să ia vorba în serios. Altfel, celălalt ar fi putut crede că se teme de durere.” ”Gluma proastă” (poveste chinezească)
“Tot mai tăcut şi singur în lumea mea pustie – și tot mai mult m-apasă o grea mizantropie” George Bacovia, ”Complete Poetical Works and Selected Prose, 1881-1957”
