”Floare, floare-nsângerată De-a lui Cupidon săgeată Ochii farmecă-i pe dată! Şi să-i pară dalba fată Că-i o stea care-şi arată Strălucirea fără pată. Pentru setea-ţi necurmată, Leacul doar la dânsa-l cată!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Iar, suflete, nici ţie nu-ţi ajung Purificări în aerul de ţară; Natura numai, oamenii ei, chiar, N-ajung şi nici căinţa ta amară. Să te cuprinzi temeinic de ideea Acestei vremi, ce prinde astăzi fruct, în tine să îţi zămisleşti cu trudă Imaginea acestui viaduct. Nu îţi va fi mai greu decât acelor Ce-aici, în munţi, l-au construit sub ploi Şi-au însănătoşit pe totdeauna Priveliştea bolnavă de la noi. Fii codru, dacă poți, cu zeci de glasuri, Cu cerbi, cu flori, cu fluturi, cu poteci, Dar nu uita porunca vremii tale; Fii codru-n acest secol — douăzeci.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
”Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin, Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut — O, îngere căzut! Şi două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieţei mele; — iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour şi de vis. O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranţa divină a fugit; Norocul şi-a stins steaua… De m-ai iubi măcar — O, înger de amar! Dar nu!… Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez.” Mihai Eminescu, ”Viața mea fu ziuă”
“Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi și călduroase și să zgribulesc iarăși în zdrențele lepădate.” Liviu Rebreanu
“Nu cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărămițând primejdia, când te credeai scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui?” Marin Preda, ”Moromeții”
”Bătrânul pădurar visează parcă, îndrăgostit de codri ca de-o arcă, Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea El a durat-o, rânduind în ea Galop de cerbi, bârlog de urşi şi undukea Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea. Sub ochii lui, plini de senin şi zare, Sub ochii oglindind o depărtare, Dureri şi bucurii de-ale pădurii S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns, Şi neschimbându-şi apa cătăturii In taină-a râs cu ele ori a plâns. Când mierea lunii picură-n frunzişuri, Ivind peste steiuri albe ascuţişuri, Cu gâtul încordat prin seară zboară, îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară… El se afundă-n gânduri pe un trunchi, Privind duios la puşca pe genunchi. Or, primăvara în bârlog ursacii Nu mai încap de maica-le, săracii, Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi, Ii bate şi-i alungă către munţi… El îi priveşte-ntunecat la faţă — Noi începuturi triste de viaţă. Natura, ascultati-o, îi murmură Cântecul ei de ger […]
“Dă-i societății aripi și le va arde pe rug.” Marin Sorescu
”Bătăile versului am prins a deprinde Nu din cărţi, ci din horă, din danţ, Rimele, din bocete şi colinde, Din doinele seara cântate pe şanţ. M-am născut iarna, la Sfântul Andrei, Când vântu-n amurg şuiera prin ogradă. Munţii ardeau în polei şi lumini, Lupii spulberau scântei din zăpadă. Am strâns sănătate din cremenea neagră, Din vâna de apă, ţâşnind încordat, Şi bătrânii din sat când muriră, Toate iubirile moştenire mi-au dat.” Nicolae Labiș, ”Începutul” (fragment)
”O, chip frumos cu inimă de şarpe! Avut-a vreodată un balaur Bârlog mai minunat? Tiran frumos! O, demon îngeresc şi corb spurcat Cu pene de columb! Miel nesătul Şi rău ca lupul! Suflet ticălos În înveliş dumnezeiesc – eşti tocmai Pe dos de cum apari; becisnic sfânt, Şi sfânt becisnic! Ce făceai, natură, Şi unde-ţi fuse mintea, când, în iad, Ai resădit un suflet diavolesc În raiul pieritor al unui trup Pătruns de frumuseţe? Să fi fost Când va pe lumea asta vreo carte Cu basme mai urâte şi mai hâde, Şi-o legătură mai măiastră? Oh! A stat minciuna-ntr-un palat mai falnic?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Astfel, tipul acesta dispare bucuros într-un nor de neînţelegeri, care devine cu atît mai dens cu cât mai mult încearcă să-şi ia, spre compensare, cu ajutorul funcţiilor sale slab diferenţiate, masca unei anumite urbanităţi, care e însă în cel mai strident contrast cu adevărata sa natură.” Carl Gustav Jung, ”Puterea sufletului” ”Despre tipurile psihologice”, cap. ”Tipul introvertit”, subcap. ”Tipul gândire introvertită”
”Eşti prea generos pentru a mă lua în râs. Dacă sentimentele tale sunt încă aşa cum erau în ultima lună aprilie, spune-mi asta de îndată. Simţămintele şi dorinţele mele sunt neschimbate, însă o singură vorba a ta mă va amuţi pe acest subiect pentru totdeauna.” Jane Austen
”Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.” Ileana Vulpescu
“Some cats are angry at being called cats. To achieve peace with them, never call them by their real name” Bangambiki Habyarimana, The Great Pearl of Wisdom
”Prisos de strălucire eu lumii n-am adus. Tot ce mă înconjoară – de mine-i mai presus. Nedumerit şi singur mă-ntreb neîncetat: De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”Glasul plăcerei dulce iubit Cheamă gândirea pe a mea frunte, Ce zboară tainic ca şi o luntre În oceànu-i nemărginit. Stelele toate angeli îi par, Angeli cu aripi strălucitoare, A căror inimi tremurătoare Candele d-aur nouă mi-apar. Falnică-i pare legea Creării, Lumi ce de focuri în lumi înot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei şi re’nvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a trăi, Fără ea omul ca stins se duce. De-aceea nu voi ca eu să fiu: Pală idee-a Dumnezeirei, Şotă copilă a nesimţirei, Foc mort ce pare a arde viu. Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume O frunte albă să o desmierd Şi-n ea gândirea mea să o pierd, Cum pierde-un èco pribeagul nume. Să-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur în rai ţesute, Până ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lanţul d-a fi trăit.” Mihai […]
