“Muslim says, ‘I am superior to all.’ A jew declares, ‘I am even better than Muslim.’ And a Christian says, ‘I am greater than both Muslim and Jews, and the rest of the religions, because I am the nation of God’s Son.’ But His Divine Eminence declares that superior and best of all is the one who possess God’s love in his heart, in spite of his indifference to any religion.” Riaz Ahmed Gohar Shahi
”Câte lacrimi însă poate să plângă fără să-şi strice vederea? De atâta plâns, bătrâna a orbit într-o zi… Dar chiar fără să vadă drumul, mergea pe el tot mai departe, ducând cântecele de dragoste în lume.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Şi cum Sian Vin îşi iubea mama ca pe ceva sfânt, nu a ieşit din vorba ei, a încetat să mai cânte cântecele lui de dragoste. Dar inima care nu cântă începe să se umple de amarul tăcerii. Şi se umplu cât se umplu, până ce Sian Vin se îmbolnăvi şi de atâta amar şi tristeţe pieri.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Vreau, prin rugăciuni, Să-ntorc iar mila cerului asupră-mi. Cum bine ştii, mi-e zbuciumată viaţa Şi plină de păcate.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]
“Faith and science, I have learned, are two sides of the same coin, separated by an expanse so small, but wide enough that one side can’t see the other. They don’t even know they’re connected. Father and Lily were two sides of the same coin, I’ve decided, and maybe I am the space in between.” Mary E. Pearson, ”The Adoration of Jenna Fox”
”Intelectualul se dă mereu în spectacol Îndrăgostitul se simte întotdeauna pierdut. Intelectualul fuge departe, de teamă să nu se înece. Însă iubirea înseamnă să te îneci în mare. Intelectualii îşi planifică odihna Îndrăgostiţilor le e ruşine să se odihnească. Îndrăgostitul e veşnic singur, chiar şi în mijlocul mulţimii, precum uleiul şi apa, rămâne separat. Omul care se încumetă să dea sfaturi unui îndrăgostit nu se alege cu nimic. Căci un astfel de om are sufletul tulburat. Iubirea e ca moscul, îţi atrage atenţia. Iubirea e un copac, iar îndrăgostiţii sunt umbra lui.” Rumi, ”Iubirea e un copac”
”Foloseşte-ţi mâna pentru dragostea mea într-alt chip decît jurînd pe ea.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Dar nu ştiu cât or fi de-adevărate. Nu cred în basmele străvechi cu zâne: Că doar îndrăgostiţii şi nebunii: Cu minţile mereu înfierbântate, Văd năluciri pe care nicidecum Nu le-nţelege dreapta judecată. Lunatecul, poetu’,-ndrăgostitul, Sunt întruparea-nchipuirii goale. Zăreşte unul demoni fără număr, Câţi iadul însuşi n-ar putea cuprinde; Acesta e nebunul. Celălalt, Îndrăgostitul mistuit de dor, Pe fruntea arăpoaicei desluşeşte Întreaga frumuseţe a Helenei; Poetu’,-n minunata lui beţie, Pământ şi cer cuprinde-ntr-o privire, Şi-acelor lucruri veşnic neştiute, Cu pana le dă trup şi-nfăţişare; Nălucii plămădite din văzduh, El poate să îi dea sălaş şi nume. Acesta-i meşteşugu-nchipuirii: Cumva dacă scorneşte-o bucurie, Ea naşte şi un sol care s-o poarte. Sau, dacă-n beznă spaima se năzare, Tufişurile le preface-n fiare.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Pădure, sora mea, la tine vin, La tine vin, să-mi spovedesc păcatul. C-am cheltuit atâtea zile seci Din viaţa ce mi-ai dat, sunt vinovatul. Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină, Sunt vinovat c-o fată cu ochi mari Şi-a-nlăcrimat privirea fără vină, Sunt vinovat c-aş fi putut şi eu, Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple, din argilă. Sunt vinovat că dacă mi-ai lua Tot ce mi-ai dat cu palmele bătrâne, De mi-ar rămâne sporul ce l-am strâns, Cu prea puţin în lume aş rămâne.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
“Aduni mereu venin și ură și mânie oarbă, și când ai adunat destulă, atunci verși cu prisos, și nu prea mult îți pasă asupra cui, numai om să fie. Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
”- Ciudat vorbeşti d-ta, pentru [că] hatmanul sânt eu. – De când? – De mâni, de poimâni dimineaţa dacă vrei. ■- Dar nu eşti încă. – Ce va să zică încă? Încă e un cuvânt pentru neghiobi. Cine nu e încă acela nu va fi neciodată. Cine nu e încă cu minte la vârsta mea rămâne nebun cât trăieşte. M-am cuminţit. Ştii tu când am fost prost? – Îmi pare că acum. – Ba până astăzi. De azi înainte sânt cu minte.” Mihai Eminescu, ”Gruie Sânger”
”Senzaţia perturbă intuiţia pură, nepărtinitoare şi naivă prin excitări senzoriale agasante, care opresc privirea la suprafeţele fizice, adică tocmai la acele lucruri dincolo de care caută să pătrundă intuiţia.” Carl Gustav Jung ”Despre tipurile psihologice”, cap. ”Tipul extravertit”, subcap. ”Tipul intuitiv extravertit”
“Da, zisei, a spus adineauri ceva foarte adevărat, că omul nu mai e același după ce descoperă ceva. Asta într-adevăr ne poate neliniști: dacă nu mai e același, e în bine sau în rău? Înainte omul era mai mult un aventurier în căutarea fericirii, astăzi a devenit un aventurier în spirit, vrea neapărat să afle, cu mijloacele științei și nu prin pură speculație filozofică, cine e, ca să poată ști ce-o să devină. Dar deja această aventură ne costă, – o insecuritate mai mare, pe care nimic n-o compensează, fiindcă marile puteri au pus mâna pe acele descoperiri ale savanților, cu ajutorul cărora își pot nimici adversarul în câteva minute. Cu această perspectivă, e clar că nu mai putem contempla, fermecați, Orionul. Dar nu mai putem da înapoi, e prea târziu! Unii spun asta cu exaltare: nimeni nu mai poate da înapoi roata istoriei, incluzând în asta și progresul științelor, […]
“D-ta îți închipui că cel ce știe mai mult înțelege neapărat mai mult? Sau că știința merge de mână cu fericirea? A, cum te înșeli! Dar ce are a face progresul științelor cu sufletul omului? Toate invențiile și descoperirile din lume au fost oare în stare să netezească pentru vreun om calea fericirii adevărate, să-i dăruiască o merinde pentru clipa când trece poarta necunoscutului?” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
