Citate, poezie și literatură

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
dec. 182025
 

”Plăcute doamne, la început Filomena și acu la urmă Pampinea ne-au spus multe adevăruri despre prostia noastră și despre frumusețea cuvintelor de duh; de aceea nu-i de lipsă să stăruim mai mult asupra acestor lucruri. Dar peste ceea ce s-a spus despre cuvintele de duh, vreau să v-aduc aminte că ele sunt de așa natură, încât trebuie să muște pe ascultător cum mușcă o oaie și nu cum mușcă un câine; căci de-ar mușca astfel, cuvântul n-ar mai fi cuvânt de duh, ci mojicie. Or, lucrul ăsta l-au vădit în chip desăvârșit și vorbele madonnei Oretta și răspunsul lui Cisti. Pe de altă parte însă e adevărat că, dacă vorba de duh e spusă întru răspuns și cel care răspunde mușcă precum un câine, fiindcă la rândul lui a fost și el mușcat, omul nu-i vrednic de ocară, așa cum ar fi fost altminteri; de aceea se cuvine s-avem de […]

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
dec. 182025
 

”Sunt clipe în care până şi sufletul cel mai senin, cel mai stăpân pe el însuşi, se dedă unor violenţe la care îl împinge puterea subordonată imaginaţiei.” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
dec. 072025
 

”Fericirea femeii iubite, când această fericire vine din partea unui rival, e o tortură pentru bărbatul gelos. Pentru un gelos ca Raoul, însă, pentru această inimă ce cunoştea pentru întâia oară în viaţă amărăciunea fierei, fericirea Louisei era o moarte dintre cele mai ruşinoase, moartea sufletului şi a trupului. Ghicea totul: mâinile care se strânseseră, chipurile apropiate ce se cununaseră în faţa oglinzilor, ca un jurământ atât de dulce pentru îndrăgostiţii ce se văd astfel de două ori, spre a-şi întipări şi mai bine în amintire acest tablou. Ghicea sărutările nevăzute sub căderea draperiilor grele, smulse din agăţătoarele lor. Tălmăcea în chinuitoare dureri graiul paturilor de odihnă, retrase în umbra lor complice. Acest lux, această rânduială îmbietoare, această grijă minuţioasă de a cruţa orice stinghereală persoanei iubite, sau de a-i face o surpriză plăcută, această putere a dragostei, sporită de puterea regală, fură pentru Raoul o lovitură mortală. Oh, dacă […]

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
nov. 262025
 

”- Ei bine, iată, îmi plac făgăduielile, îmi place să pun sub semnul jurământului, adică sub ocrotirea lui Dumnezeu, tot ceea ce îmi stârneşte inima şi dragostea. Promite-mi sau, mai degrabă, jură-mi, jură-mi că, dacă în această viaţă pe care o vom începe, viaţă plină de sacrificii, de taine, de dureri, viaţă bogată în piedici şi în înţelesuri greşite, jură-mi că dacă ne vom fi înşelat, dacă nu ne vom fi înţeles pe deplin, că dacă vom fi păcătuit cu ceva unul faţă de altul – şi asta e o adevărată crimă în dragoste, Louise… Ea tresări până în adâncul sufletului: era prima dată când îşi auzea numele rostit astfel de către regescul ei iubit. Cât despre Ludovic, el îşi scoase mănuşa şi întinse braţul pe fereastra trăsurii. – Jură-mi – continuă regele – că, în toate neînţele¬gerile noastre, niciodată, oricât de departe am fi unul de altul, niciodată nu […]

 Stănescu, Nichita  Comentariile sunt închise pentru
nov. 242025
 

”De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare? De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele? De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.” Nichita Stănescu

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
oct. 052025
 

”Sunt clipe în care dacă nu e totul bun, nu înseamnă că totul e rău pe lumea asta, clipe în care chiar şi în inimile cele mai reci şi împietrite încolţeşte, udat de lacrimile unei tulburări neobişnuite, un simţământ generos, pe care socotelile meschine şi mândria îl înă¬buşă mai târziu, dacă un alt simţământ nu-l câştigă de la bun înce¬put.” Alexandre Dumas, ”După 20 de ani”

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
oct. 052025
 

”Iată ce-nseamnă să ai de-a face cu nişte adevăraţi credincioşi: e o plăcere să săvârşeşti minuni pentru ei. Voi nu sunteţi ca necredinciosul de Porthos, care vrea să vadă şi să pipăie ca să creadă.” Alexandre Dumas, ”După 20 de ani”

 Dumas, Alexandre  Comentariile sunt închise pentru
sept. 072025
 

”Maurice nu scosese niciun vaiet şi nu strigase după ajutor. Puterea şi cutezanţa doresc totdeauna să se descurce singure, de parcă le-ar fi ruşine să primească un ajutor din afară.” Alexandre Dumas, ”Cavalerul reginei”

 Eco, Umberto  Comentariile sunt închise pentru
sept. 052025
 

”- (…) Pe baza unor înlănţuiri de cauze atît de simple, mintea mea poate să acţioneze cu încredere deplină în puterea sa. Dar cum pot eu complica legătura, închipuindu-mi că la împlinirea faptei tică¬loase a contribuit şi o altă intervenţie, de data asta nu ome¬nească, ci drăcească? Nu spun că nu este cu putinţă ca şi diavolul să-şi arate trecerea prin semne precise, cum a făcut şi Brunello, calul domniei tale. Dar de ce trebuie să caut aceste probe ? Nu este de ajuns să ştiu că vinovatul este omul acela, şi să-l dau pe seama braţului secular? în orice caz, pedeapsa lui va fi moartea, Dumnezeu să-l ierte. – Dar am auzit că într-un proces care a avut loc la Kilkenny acum trei ani, în care nişte persoane care au fost acuzate că au comis delicte neruşinate, domnia ta nu ai negat intervenţia diavolului, de îndată ce vinovaţii au […]

 Eco, Umberto  Comentariile sunt închise pentru
aug. 182025
 

”Şi deci făceam rău că mă bucuram de un lucru bun într-o anumită privinţă, rău într-o alta, şi păcatul meu consta în încercarea de a împăca ceea ce îmi cerea sufletul raţional cu pofta firească. Acum ştiam că sufeream din pricina contrastului dintre apetitul exprimat intelectiv, în care ar fi trebuit să se manifeste imperiul voinţei, şi apetitul exprimat senzitiv, supus slăbiciunilor omeneşti. Deci actus appetiti sensitivi in quantum habent trasmutationen corporalem annexam, passiones dicuntur, non autem actus voluntatis. Şi actul meu apetitiv era într-adevăr întovărăşit de un tremur al între¬gului corp, de un impuls fizic spre strigăte şi agitaţie, îngerescul doctor spune că dorinţele aprinse nu sunt rele în sine, dacă sunt potolite de voinţa povăţuită de sufletul raţional. Dar sufletul meu raţional era în dimineaţa aceea amorţit de oboseala care ţinea în frâu apetitul irascibil, care se adresează binelui şi răului ca unor termeni de cucerit, şi nu […]

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
aug. 112025
 

”N-aș ști să spun, frumoase doamne, cine greșește mai vârtos: firea când împreună un suflet nobil c-un trup hâd, ori poate soarta când alege un meșteșug netrebnic unei făpturi cu suflet nobil, precum s-a întâmplat cu florentinul nostru Cisti, ori precum zilnic se întâmplă cu atâția, după cum vedem. Căci pe numitul Cisti, om înzestrat de la natură c-un suflet nobil și ales, soarta îl făcu brutar. Și eu de bună seamă aș blestema și firea și soarta deopotrivă, dacă n-aș ști că cea dintâi e cumpănită și înțeleaptă, iar că pe de-altă parte soarta are o mie de ochi, deși prostia omenească o înfățișează oarbă. De aceea socotesc că ele, prevăzătoare fiind și înțelepte foarte, fac tocmai ca și oamenii când, neștiind ce anume le pregătește viitorul, își îngroapă lucrurile cele mai de preț, ca să le aibă la nevoie în cine știe ce ungher netrebnic de princasă, de […]

 Cărtărescu, Mircea  Comentariile sunt închise pentru
iun. 182025
 

”Singurătatea are în ea sămînţa nebuniei, chiar dacă ai trăit toată viaţa aşa, chiar dacă eşti adaptat la sin¬gurătate şi la frustrare.” Mircea Cărtărescu, ”Travesti”

Adrian Păunescu – ”Și te iubesc fără să știi cum nu te-aș iubi”

 Adrian Păunescu – ”Și te iubesc fără să știi cum nu te-aș iubi”  Păunescu, Adrian  Comentariile sunt închise pentru Adrian Păunescu – ”Și te iubesc fără să știi cum nu te-aș iubi”
ian. 182025
 

”Grija pentru tine mă domină, de când te cunosc, teama că suferi, emoţia că eşti fragilă, toată această nenorocită de empatie a mea, pe care tu ai ajuns s-o consideri firească, să ţi-o însuşeşti, să-mi speculezi exagerările de limbaj, când mă enervez şi n-am puterea să-mi reprim înjurăturile, pe care nu le meriţi, recunosc, nu le meriţi, dar meriţi, meriţi să te las zece ani singură, să-ţi aduci aminte cât de importantă e, în acest echilibru dintre bărbat şi femeie umilinţa de a adresa primele cuvinte celuilalt, când s-a instalat prăpastia între el şi ea, umilinţa de a reconstrui, când poteca e plină de ruine. Tu foloseşti, împotriva mea, iubirea pe care ţi-o arăt, tu eşti răbdătoare, tu nu sari să repari ceea ce strici, tu aştepţi, că, oricum, te-am obişnuit să sun eu, primul, la telefonul tău, tu îţi rătăceşti erorile mici printre erorile mele mari, eu totdeauna sunt […]

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
nov. 252024
 

”Cu lacrimi vădesc Ce jale m-apasă c-am fost părăsit, Cu strâmb jurământ înșelat și mințit. Când dragoste, tu, în suflet mi-ai pus-o Pe-aceea ce-mi smulge zadarnic suspin, Vădit-ai într-însa Atâtea virtuți, încât pentru dânsa Ușor de răbdat îmi părea orice chin, Căruia-n minte Și-n dorul fierbinte Loc i-ai fi dat; dar azi, c-am greșit Știu bine, și focul mă arde-ndoit. Lumină în mintea-nșelată mi-a pus Chiar dânsa, iubita și viața mea toată, Plecând de la mine; Când eu, sărmanul, gândeam că mă ține Mai drag printre dragi și slugă plecată, Ea, fără-ndurare De chin și dogoare, În inima ei pe altu-a primit, Pe mine de-a pururi m-a izgonit. Când prins-am de veste că sunt alungat, În suflet un plâns dureros m-a cuprins Și stăruie-n el Și blestem azi ziua și ceasul mișel Când chipul ei dulce simțirea mi-a prins, Cu roșii bujori Din obrajii de flori. Credința, nădejdea și focul […]

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
nov. 252024
 

”Visul din istorioara de adineauri îmi dă prilejul să vă spun o povestire, în care – spre deosebire de visul din povestea Filomenei, în care era vorba despre lucruri întâmplate mai înainte – e vorba despre două visuri care s-au și adeverit, de îndată ce-au fost povestite de cei ce le-au visat. Căci trebuie să știți, prea iubitoare doamne, că nu e om pe lumea asta care să nu viseze în somn tot soiul de năzbâtii; și deși năzbâtiile acestea îți par adevărate numai în timpul somnului, pentru că atunci când te trezești vezi limpede că numai unele sunt adevărate, altele doar cu putință și-a treia parte cu totul în afară de adevăr, cu toate acestea, zic, se întâmplă adeseori ca ele să se adeverească. Din pricina aceasta mulți dau crezare viselor, punând temei pe ele la fel precum ar pune pe orice lucru văzut aievea și ca atare de […]