„S-ar putea ca tu însuţi să nu fii luminos, dar să fii un conducător pentru lumină. Unii oameni, fără să fie genii, au o putere remarcabilă de a stimula geniul în alţii.” Arthur Conan Doyle
“And as you will, slide through, your cocoon, from my womb, you shall, leave all your, qualms back, in that tiny room. For my body, is not only the vehicle, to evoke, your life, it is, now your right. My dear child, my hands, to hold your finger, show you the right, and never leave you astray. My voice, to whisper, in your ears, ‘I am there, always’ I would not, be the best, except my love, would be, the purest. And as you, slide through, I promise, that regardless of life events, I will shower you, with spiritual strength, with immaculate health, with intellectual excel. Because I confess, I might not be the best, except my love, would be purest.” Jasleen Kaur Gumber
”Şi vântul de toamnă şi noapte şi chinuri revine Şi mi-a mai murit o iubire, în suflet lăsând Dureroase canale ce-odată fuseseră pline De rădăcinile ei dizolvate acum în nimic şi în vânt. Toamna se-agită cu gleznele vinete-n ploaie, Trupul bătrân învelindu-şi în zdrenţe de foi, Razele lămpii elecrice-n vânt se îndoaie, Dansează sinistru în pomi şi-n oglinzi de noroi. Amintirile zac ciuruite de-atâtea erori În spitalele mele şi nu vor să moară odată, Le-năbuş în ritmuri, în crini, în idei şi vapori, Şi ele-aiurează ciudat şi se zbat şi m-arată. Cum vântul de toamnă şi noaptea şi chinuri încinge Lumea cu urletul lui răguşit, uriaş, Micşorând şi mărind depărtările; cum sub meninge Amintirile zac aiurind; cum dansează-n oraş Razele lămpii electrice; cum se dezbină Stuful subţirilor ploi între maluri de zid, Mă gândesc la pescarii din delta cu voci în surdină, La prietenii mei care-noată în frigul putrid Şi […]
”În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea aceasta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.” Emil Cioran
”Ca să-ajung până la tine, i-am zis calului: – Grăbeşte… Pune-ţi aripi ca în basme Şi te-nalţă până-n nori… Tot mai sus, Tot mai departe — Ca şireagul de cocori Ce pluteşte colo-n zare !… Haide, calule, grăbeşte !… Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului: – Dă-mi mâna Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde Ca s-ajung cât mai degrabă, Haide, vîntule, dă-mi mâna !… Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii: – Mergi nainte Şi coseşte-mi fără milă tot cei viu Şi-mi ţine calea… Netezeşte-mi munţii-n zare Şi-umple-mi de cadavre valea Dintre ea şi mine — Haide !… Haide, moarte, mergi nainte!… Ca să-ajung până la tine, Pentru tine-au obosit Calul, Vântul, Moartea — Toate mi-au făcut pe voie, Dar… Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar. Strunele chitărei-s rupte Şi… romanţa s-a sfârşit!” Ion Minulescu, ”Romanță fără muzică”
”Când măria sa a întors fruntea, comisul Onu era plin ca un fagure; mila şi dragostea îi covîrşeau sufletul; cântarea părintelui Nicodim îi era pe buze şi a rostit-o măriei sale fără nici o greutate, ca şi cum i-ar fi închinat o oraţie în acea zi a Sfântului Ştefan. Doamne, suflet neprihănit mi-ai dat: Ca flacăra de lumânare de trup l-ai legat. În mâna ta sufletul mi-l încredinţez, Hristoase. Întru credinţa ta lămurit a fost; Laolaltă cu al păcătoşilor nu-l pune, Doamne. Dă-mi, Dumnezeule, moartea drepţilor, A celor căzuţi pentru lege; Doamne, adaogă sufletul meu În ceata oştenilor tăi, lângă tine! Vodă a stat încă un răstimp destul de lung neclintit, cu faţa întoarsă cătră icoana Fecioarei prea curate cu pruncul. A suspinat apoi şi s-a ridicat. A zîmbit ca dintr-un vis credincioşilor săi şi s-a dus iar la singurătate.” Mihail Sadoveanu, ””Frații Jderi”, vol. III
”Dacă pun eu la pămînt sabia, măria sa Mehmet se îmblânzeşte îndată. Dar eu nu pun la pământ sabia, eu sânt oştean al credinţii mele, şi războiul ce pregătesc e un război pentru suflet, după cuvântul sfânt că omul nu se hrăneşte numai cu pâne. Taina acestor mărturisiri s-o cunoască Dumnezeu; eu am primit lovitura lor până în fundul sufletului; am cuprins mâna părintelui arhimandrit Amfilohie şi am strîns-o. M-am cufundat după aceea în sine-mi, am închis o clipă ochii şi m-am rugat pentru izbânda Voievodului.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Se înfăţişa la prag un om cuviincios îmbrăcat în straie mohorîte; parcă era mirean, parcă era cleric. Cingătoarea-i de piele nu purta arme. Avea o barbă castanie, care-i îmbrăca tot obrazul. – Buna vremea, a rostit un glas răguşit de trudă. Sărut dreapta, bădiţă Nicoară. Călugărul îl cunoscuse dintrodată, înainte de a-l fi auzit rostind aceste din urmă cuvinte. Îl cunoscuse mai ales după ochi. Era mezinul său, uscat şi ars de soarele copleşitor din ţinuturile de la miazăzi. Sânt în viaţa asta întîmplări cu totul neobişnuite, care se înşiră unele după altele ca metaniile; par fără noimă şi totuşi au o orînduire ascunsă. Dacă ar fi cunoscut toate, domnia sa pârcălabul ar fi înţeles că întîlnirea acelor fraţi era scrisă de mai nainte, de împrejurări, de voinţa oamenilor şi de ceea ce numim destin, adică de Înţelepciunea în veci nepătrunsă a lui Dumnezeu, aşezată pururi în zidirea sa. Mai […]
”Acolo, devale, sânt numai muieri, se gândea comisul. Nelipsită e jupîneasa Candachia. A sosit de o zi şi Teodora, malorosianca, muierea lui Dămian neguţătorul. – Unde rostim noi nouă, zice în sine comisul, ele rostesc de nouă ori nouă sute nouăzeci şi nouă. Într-o privinţă, au şi ele dreptate. Căci zice Ilisafta: Dacă n-om vorbi deasupra, pe pămînt, apoi unde să vorbim? Dedesubt? Acolo stau singură.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Ce să faci? De la un zgîrcit va să te mulţămeşti şi c-o traistă spartă.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Din această amintire slabă s-a hrănit şi a crescut gândul lui Jder, când l-a împresurat pe căpitanul Grigorie Gogolea. Asemenea ciudate gângănii zac în fundul fiinţii noastre ca într-o fântână afundă de întuneric. Stau acolo fără să avem ştiinţă de ele şi, din ce pricină nu se ştie. Deodată îşi iau zborul în zig-zaguri şi rotocoale spre înţelegerea noastră.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Mai întâi i-s dinţii rari, mărunţi şi galbeni; al doilea i se vede în marginea ochiului drept, sub frunte unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moaşele îi zic «muscă». Aceste amîndouă semne arată slăbiciune a trupului. Din obrazul măriei sale se vede că din orice îşi «face sânge rău», cum zice prostimea. Faţa obrazului său e veştezită de fiere. Aşa că tot lăuntrul i se hrăneşte din amărăciunea asta. N-are linişte a sufletului său cum n-are linişte apa.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi””, vol. III
”Lui jupîn Simion, e plină această domniţă de demoni ai împotrivirii. În loc să-l urască pe Ştefan-Vodă pentru că a prigonit pe Radu-Vodă tatăl domniei sale, şi i-a ridicat comorile şi i-a deşertat seraiul, domnia sa Domniţa, dimpotrivă, se uită la el cu uimire şi nu poate suferi să treacă vreme fără să-l vadă. Deci pofteşte să fie aproape de Vaslui. S-a tânguit, s-a zbătut, a trimes carte cerând răspuns, şi s-a făcut, — după o vorbă a frâncilor: că ce vrea muierea vrea şi Dumnezeu.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea întreabă-mă şi eu am să-ţi spun toate ca unui tovarăş bun. N-am să-ţi cer taină; n-am să te leg cu jurământ. Tainele se sparg, jurămintele se rup. Cu omul vrednic eu nu mă tocmesc; mă duc cu el şi la câştig şi la pagubă. Ce vrei să ştii?” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Atuncea postelnicul Ştefan ar fi spus alte vorbe, anume că „râsul te râde şi batjocura te batjocoreşte„.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
”Bătrânul ridică fruntea privind înseninat spre Ionuţ, ca să cunoască în acest fecior fiinţa lui din ani destul de depărtaţi. Îşi alătură spre el calul şi-l cuprinse pe fecior de după umăr apropiindu-l spre sine; apoi privi în jur, să cunoască dacă n-a văzut cumva om pământean asemenea slăbăciune — cu totul rară la comisul cel mare. Nu se uitau la ei însă decît florile poienii cu mii de ochi şi mii de zîmbete.” Mihail Sadoveanu, ”Frații Jderi”, vol. III
„Nu e timp, atât de scurtă e viața, pentru certuri, scuze, gelozie, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, să spun așa.” Mark Twain
”Întotdeauna rănile se pot vindeca cu iubire şi iertare.” F. M. Dostoievski
”Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
”Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.” Omar Khayyam, ”Trăiește-ți clipa! Căci clipa-i viața ta!”
