”În vălmăşagul vieţii acei sunt fericiţi Ce cred că le ştiu toate, şi cei ce totul neagă. Şi eu am vrut să-mi fie cunoaşterea întreagă Şi-azi pizmuiesc pe orbii pe cale întâlniţi.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
“Păziți-vă bine oameni, semenii mei de azi și din trecut, de fapte definitive, asupra cărora să nu mai poată reveni decît viața de apoi. … Voi nu veți cunoaște realitatea sufletului decît într-un moment când refacerea erorilor este tardivă. În mijlocul orelor voastre stați de sentinelă ca să nu se ivească pe neștiute ceasul cel rău, ca un măgar subiectiv ieșit la păscutul scânteilor vegetale. Orice ați face, știința voastră rătăcește, și mândria voastră e un noroi, prin care mintea vă umblă desculță.” Tudor Arghezi, ”Cimitirul Buna-Vestire”
”Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila.” Camil Petrescu
”Am să -ți scriu cum încă n – am mai scris versuri albe ca un fel de rouă și-ascultându-ți inima cum plouă” Vasile Mardare și Adi Beznă, ”Am să te iubesc și tu n-ai habar”
“In my impatience I become convinced that this desire of mine should have been fulfilled yesterday, when it belongs to a tomorrow that yesterday would have killed had I had my way.” Craig D. Lounsbrough
”Ce ai acum? De ce te-mpiedici iară? Ce griji aduni în pieptul tău mocnite şi nu cutezi, şi teama te-mpresoară, când ştii că-n cer trei doamne fericite te ocrotesc la curţi de slăvi şi soare şi vorba mea doar bine îţi promite?” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II
”Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușește doar să-l obosească și mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit…” Octavian Paler
”Miroase-a carantină peste veac Bolnavii sunt chemați să se supună La încercarea ultimă comună să li se spună: nu mai aveți leac” BOLNAVI UNANIM Și ce-ar fi dacă Într-o zi blestemată Ne-am îmbolnăvi cu toții Deodată, Și medici,și pacienți, Și părinți ,și copii ? …………………. Ce-ar fi dacă, În urma dreptului legitim De a ne îmbolnăvi, Chiar ne-am trezi Că ne îmbolnăvim Și n-avem cui ne adresa, N-avem pe cine chema ? Ce-ar fi dacă Într-o zi blestemată Ne-am îmbolnăvi Cu toții Deodată ?” Adrian Păunescu
“I could’ve loved you but the line is too long and your passiveness is endless.” Ahmed Mostafa
”…dacă pot să iubesc mi-e destul şi mi-este surâs şi mi-este vis dacă pot să iubesc. La urmă, la umbră am cântat: dacă cineva poate să iubească e împărat dacă cineva este iubit e infinit şi dacă există iubire din goluri se naşte plinul.” Nichita Stănescu
„Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc, Se prind de mână Şi se aruncă amândoi Într-o verighetă Cu apă puţină. Este o cădere importantă în viaţă Şi ei zâmbesc fericiţi Şi au braţele pline de flori Şi alunecă duios Şi alunecă măreţ pe jos, Strigându-se pe nume ziua Şi auzindu-se noaptea. De la o vreme Li se amestecă ziua cu noaptea, Într-un fel de tristeţe deasă… Verigheta răspunde Tocmai pe tărâmul celălalt. Acolo este o plajă mare Plină cu oase îmbrăţişate, Care dorm cu albul lor ostenit, Ca nişte scoici frumoase Care s-au iubit toată marea.” (Baladă de Marin Sorescu)
”Nu-mi spune! Ştiu! Ştiu tot ce s-a-ntâmplat! Iubire răscolită de mânie! Ah! Dragoste şi ură pătimaşe Din mai nimic iscate la-nceput! Ah! Sprinteneală grea, orgoliu sec! Hău hâd în forme minunate! Fum Scăpărător, foc rece, fulg de plumb, Somn veşnic treaz, bolnavă sănătate! Trăieşti şi nu! E dragostea-mi tortură; Lingoare, jind amestecat cu ură. Nu râzi?” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
„Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemeni delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea iubitoare, blândă, neprefăcută faţă de cel care te-a jignit. Şi mai rafinată e dacă reuşeşti să-i faci un bine fără ştirea lui.” L. N. Tolstoi
”Din lyra spartă a mea cântare Zboar-amorţită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormânt! Oare femeia pe care mie Dumnezeu sântul o-a destinat În patu-acela de cununie S-a-nfăşurat? O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte, Dar n-am văzut-o de când eu sunt… Oare amorul ce îmi zâmbeşte E în mormânt?” Mihai Eminescu, ”Din lira spartă”
”Ah meștere Ruben, zise el zâmbind — cartea ta într-adevăr minunată este!… numai de n-ar ameți mintea; acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătorește din veac în veac, același suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit. Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
