”când el lăsă un drac în trupul său şi-al unui văr, aşijderea mişel, cu care-alături s-a dedat la rău. M-ajută-acum, că nu mai văd de fel!” strigă; dar eu îl părăsii-n cărare şi drept am fost de-am fost mojic cu el.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXXIII
”Şi-atunci maestrul: „Fiindcă-a ta privire prin noapte-n zare a vedea se zbate, greşeşti în gând, dând frâu la închipuire. Ci-odată-ajuns, ai să pricepi cum poate să-nşele depărtarea; urcă treapta şi vino deci, să nu rămâi la spate.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXXI
”Cât timp am fost din oase şi din pulpe, cum maica m-a făcut, a mele fapte n-au fost de leu, ci mai curând de vulpe. Maestru-am fost în uneltiri şi-n şoapte şi-am pus la cale înşelăciuni atare că-mi merse vestea până hăt-departe; dar când simţii că tinereţea moare şi-i vremea-n care cată, fiecine, să tragă-n port şi pânza să-şi coboare, de tot ce-am îndrăgit îmi fu ruşine şi pocăit purces-am cu temei pe Domnul să-l slujesc şi-ar fi fost bine.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXVII
”O, tu, cel speriat de cruda Soartă, Te linişteşte! Nu ştii tu cuvântul Că toată firea – vie fie, moartă – E-n mâna Celui ce-a zidit pământul? Căci ce e scris, e scris – şi n-o să ardă Nimic vreodată-n lume legământul! Iar de ce nu ţi-e scris, de bună seamă Că nu ai pentru ce să-ţi fie teamă. Şi, Doamne-nalt, pot eu petrece oare O zi să nu slăvesc a Ta-nălţime? Cui să-i păstrez atâtea daruri rare, Şi glasu-mi de poet, şi-aceste rime? Tu daruri noi îmi dai., şi fiecare. Primit din mâna ta, e-n întregime Mult mai frumos decât cel dinainte. Şi, până să ţi-l cer, mi-l dai, Părinte! Şi-atunci cum aş putea eu să nu cânt Mărirea Ta şi să nu te slăvesc În sufletu-mi şi-n ochii-a câte sunt? Ci n-am grumaz să pot – mărturisesc! Şi nici atâta har într-un cuvânt, Cât să te cânt şi […]
”Suflam pe nări adânc şi vijelios şi nu puteam să umblu mai departe, ci, dimpotrivă, m-aşezai pe jos. Grăi Virgil: „De lene te desparte, căci stând în puf, sub gros şi cald veşmânt, de glorie-n lume n-are nimeni parte, şi viaţa e degeaba pe pământ, căci ţi se stinge urma din trecut ca spuma-n apă şi ca fumu-n vânt. Sus deci şi-nfrânge greul nevăzut cu suflet dârz ce pururi biruieşte, de nu se lasă covârşit de lut. De-aici n-ajunge să te smulgi; porneşte: urcuş mai lung ne-aşteaptă decât crezi şi, de-nţelegi, de vorbă-mi te slujeşte.” Pornii atunci, vădindu-i că păstrez puteri mai mari decât simţeam în mine şi-am zis: „Te du, sunt tare şi cutez”.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIV
”în cel răstimp al tânărului an când soarele sub Urnă se-ncălzeşte, iar nopţile ajung către liman şi când pe şesuri bruma zugrăveşte icoana mândra-a dalbei ei surate, pe scurt răstimp, căci peana-i se toceşte, pălmaşul bietu-n zori, pe nemâncate, se uită-afară şi, cuprins de groază, când vede câmpu-albit pe jumătate se-ntoarce-n casă, plânge şi oftează şi dă mâhnit din colţ în colţ, pierdut, până ce-apoi la chip se luminează când vede câmpul iarăşi prefăcut; şi luându-şi bâta,-alungă din poiată şi oi şi capre-afară la păscut.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIV
”Dar tu, care bârfeşti purtarea mea Dacă ţi-ai şti adevărata fericire Cum mi-o cunosc eu pe a mea, ai ezita, Ţi-ai pune strai de doliu, nu de mire. Deşertăciune doar îţi e trăirea, Trufia te desparte de-mplinirea La care doar înţelepciunea duce firea. Tu uiţi că ţi-e prieten cu temei Doar cine-i sincer şi te-acuză, Nu cel ce măguleşte fals femei Ci cel ce nu lasă greşelii nicio scuză. Acel care te mustră când greşeşti Deşteaptă-aşa Virtutea adormită Avertizând de ce va să păţeşti Dacă cedezi căderii în ispită.” ”O mie și una de nopți”
”Virgil atunci în braţe mă cuprinse, precum de zgomot deşteptată o mamă, când vede-n preajmă flăcările-ncinse, cuprinde pruncul alergând cu teamă şi uită-n grija ce i-o dă pârjolul să-şi ia ceva, căci la copil ia seamă” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIII
”Smintit am fost pesemne de-am putut să-i spun atunci, răstindu-mă de sus: „Ia spune-mi: ce comoară i-a cerut lui Petru-n schimbul cheilor Iisus când raiul sfânt în pază i l-a dat? «Urmează-mă», atâta doar i-a spus. Iar când Matei apostol fu-nscăunat în locul Iudei, aur sau argint nici Petru, nici ceilalţi nu i-au furat. Deci stai pe loc căci drept eşti osândit şi-ascunde bine-averea câştigată ce-n contra Franţei rău te-a sumeţit. Şi dacă limba nu mi-ar fi legată de cinstea ce-o păstrez faţă de-acele preasfinte chei ce-ai stăpânit odată, ţi-aş azvârli cuvinte şi mai grele, căci nu-i zgârcit ca papa şi papistul ce-ncalcă drepţi şi urcă răii-n stele. De voi, de papi vorbea evanghelistul când peste-ape-o târfa-a fost văzut cu regi curvind, cum scrie-Apocalipsul; cu capete vreo şapte s-au născut; din zece coarne vlagă-a supt mereu cât timp curat bărbatu-i s-a ţinut. Voi v-aţi făcut din aur Dumnezeu şi-o sută […]
”Ah, câtă grijă s-ar cădea să ai faţă de cei ce chiar şi-un gând trunchiat, nu numai fapta-ţi tălmăcesc în grai. Rosti Virgil: „Curând cel aşteptat şi-n închipuire plăsmuit de tine, se va ivi din hău învederat.” Deşi să taci, de poţi, e mult mai bine când adevărul pare-a fi în parte minciună doar, spre-a nu păţi ruşine, eu tot nu tac; şi jur pe-această carte, pe versul ei ce trag nădejde tare să aibă pururi de iubire parte” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Lăsai pelin şi umblu după miere, purtat ° de-a-nvăţătorului făgadă, dar pân’ la fund să cad dintâi se cere.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XVI
”Dar câtă vreme-mi voi simţi neînfrântă conştiinţa-n piept, râvnesc să ştii că-s gata cu soarta însăşi a mă lua la trântă. De mult cunosc’ care-mi va fi răsplata: de-aceea zic: ţie-şi năravu-n braţă şi joace-şi Soarta cât pofteşte roata.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XV
”De repetate ori Filozofia le-arată celor ce-o cunosc din plin cum Natura-şi trage obârşia din fapta şi din cugetul divin iar Fizicii’, de-i vei pătrunde ţelul, dintru-nceput afla-vei şi deplin că-ntocmai ca pe maistru-nvăţăcelul, şi-arta voastră, sus, imită firea şi că-ntr-un fel nepoată e cu cerul. Din ele dar, urmându-le-omenirea, precum Geneza-n cartea ei dictează, se cade-a-şi trage viaţa propăşirea. Dar cum zarafii altei căi urmează, ei firea şi-arta le urăsc nespus, căci doar în bani nădejdile-şi aşază.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul Xi
”Dar când înşeli pe cel ce crede-n tine, Nu pângăreşti doar dragostea ce-mbie, Ci însuşi legământul ce te ţine ca-n lanţuri ferecat de prietenie; deci brâul ultim, unde-i miez pământul, pe trădători îi arde-ntru vecie.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI
”Tot ce e rău şi ură-n cer stârneşte nedrept e-n ţel şi ca atare lumea cu silnicii şi-nşelăciuni loveşte. Or, cum în om e proprie-nşelăciunea, de cei ce-nşală-i mai vârtos scârbit Hristos, şi-i strânge mai afund genunea.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI