Ce sunt cookie-urile și cum le folosesc pe acest blog?

Salut! Pentru ca experiența ta pe blogul meu să fie cât mai plăcută, acest site folosește fișiere numite cookie-uri. Vreau să fiu complet transparentă cu tine, așa că iată o explicație simplă despre ce sunt acestea și cum le utilizez. 🍪 Ce este un „cookie”? Un cookie este un fișier text de mici dimensiuni pe care blogul meu îl salvează pe calculatorul, tableta sau telefonul tău atunci când mă vizitezi. Aceste fișiere nu sunt programe malware, nu conțin viruși și nu pot accesa informațiile de pe hard disk-ul tău. Ele doar ajută site-ul să „țină minte” anumite acțiuni sau preferințe pentru o perioadă de timp. 🛠️ Cum folosesc cookie-urile pe acest blog? Deoarece acesta este un blog personal prin intermediul căruia împărtășesc cu tine imensa mea pasiune pentru spiritualitate, literatură, cuvinte de înțelepciune și de duh, dar și pentru muzica frumoasă și versuri, folosesc un număr minim de cookie-uri, împărțite în mai multe categorii: 1. Cookie-uri necesare: Acestea sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect (de exemplu, pentru a-ți afișa designul paginii sau pentru a ține minte că ai apăsat deja „Accept” pe bara de cookie-uri, ca să nu te mai bat la cap data viitoare). 2. Cookie-uri de analiză (Statistici): Folosesc instrumente precum Jetpack/ Statistici Wordpress pentru a vedea ce articole sunt cele mai citite, de unde vin cititorii mei (social media, motoare de căutare) și cât timp petrec pe blog. Aceste date sunt complet anonime - eu văd doar cifre și grafice, nu numele sau identitatea ta. Te rog, reține faptul că nu folosesc instrumentele de analiză și de monitorizare a traficului oferite de Google Analytics, ceea ce face ca minimul de monitorizare a activității vizitatorilor site-ului meu să nu fie distribuită unor terțe părți. Blogul meu nu reține niciun fel de date personale, precum este adresa ta IP sau adresa de email, cu excepția cazului în care te simți inspirat să comentezi asupra versurilor, citatelor și poeziilor pe care le împărtășesc cu tine. 3. Cookie-uri pentru Rețele Sociale și Conținut Integrat: iată mai jos ce sunt acestea. Pe site-ul meu, doresc să îți ofer o experiență interactivă completă. De aceea, includ uneori conținut video de pe platforme terțe, cum ar fi videoclipuri încorporate de pe YouTube sau Facebook. Când interacționezi cu aceste ferestre video (widget-uri), platformele sociale respective pot plasa fișiere cookie în dispozitivul tău. La ce sunt folosite aceste cookie-uri? 1. Funcționalitate: Permit rularea corectă a videoclipului direct pe pagina mea, rețin preferințele tale de volum sau calitatea imaginii. 2. Statistici și Performanță: Platformele (cum este YouTube) contorizează numărul de vizualizări și analizează modul în care utilizatorii interacționează cu clipul respectiv. 3. Publicitate Personalizată: Dacă ești conectat în contul tău de social media în timp ce navighezi pe site-ul meu, rețelele sociale pot folosi aceste date pentru a-ți afișa reclame relevante pe profilul tău. Te rog să reții faptul că nu îmi folosesc blogul în scop comercial, acest lucru însemnând că nu îl monetizez pentru câștig, afișâmd reclame sau link-uri de afiliere pe site-ul meu, acesta fiind pentru mine, stricto senso, mijlocul prin care îmi pot exprima pasiunea pentru cultură, muzică și literatură. ❌ Cum poți controla sau șterge cookie-urile? Tu deții controlul complet. Dacă nu vrei ca acest blog (sau oricare altul) să salveze cookie-uri, poți modifica setările browserului tău (Chrome, Safari, Firefox etc.). Poți: 1. Să ștergi toate cookie-urile deja existente în dispozitivul tău. 2. Să blochezi complet salvarea de noi cookie-uri. Notă: Dacă blochezi toate cookie-urile, este posibil ca unele secțiuni ale blogului (cum ar fi secțiunea de comentarii sau clipurile video integrate despre care ți-am vorbit anterior) să nu funcționeze perfect. Îți mulțumesc pentru minutul acordat ca să citești aceste rânduri asupra cărora voi reveni cu alte completări și note explicative!

A

mart. 082023
 

”MAMA!” „Viaţa nu trece, ci se prelungeşte O ştiu şi eu, şi tu, de bună samă, Şi nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte, Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă. Copiii, ştii, nu cresc, ci doar devin, La rândul lor, părinţi şi se-nfăşoară Într-un surâs născut dintr-un suspin Ce se repetă, vai, a câta oară. Îţi simt ades atingerea de mână Cum buclele de prunc mi le destramă Şi văd în vis căluţi de plastelină Pe care mi-i făceai cu grijă, mamă. Azi părul meu de-acuma e cărunt Şi vântul singuratec mi-l răsfiră, Dar am în piept o inimă de prunc Şi-ţi dăruiesc un crai cântând la liră. Viaţa nu trece, ci se prelungeşte! O ştii şi tu, şi eu, iubită mamă, Că nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte, Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă…”

mart. 062023
 

“Spuneai ceva? Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Şoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru nu era ascuns? Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată. A fost atunci? Acum e altădată? Şi tu şi eu tăcusem parcă ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi. Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise, În jocul de-a sfiala, amuţise. Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine. Tu mă numiseşi „Ţie”, eu te numisem „Tine”. Să te cunosc? Să mă cunoşti? Stam unul lângă altul ca plopii mari – şi proşti.” Tudor Arghezi

mart. 012023
 

”De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi! Ţi-aș fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare? Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?” Tudor Arghezi, ”De-abia plecaseși”

feb. 262023
 

„S-o fi înstrăinat și Dragobete Cutreierând al veacurilor mit. Și a rămas în codru să aștepte Fecioarele cu dor neprihănit… Ori, poate, el, ce semăna iubirea Și ghiocei în rol de pețitori, Și-o fi pierdut în spațiu strălucirea, Înlocuit cu alte sărbători… Și, poate, l-a cuprins dezamăgirea, Când a văzut că-n inimi nu răsare Cea flacără ce înnoiește firea, Stârnind în suflet freamăt și cântare… Ori, poate, de prea lungă așteptare, Năvalnicul flăcău curtenitor Și-a preschimbat și inima în floare Și s-a făcut în brazdă pe ogor… Și-n primăveri cu secetă-n privire, Ne spune că nu-i totul în zadar – Că mai avem nevoie de iubire, Cât mai păstrăm în inimă altar. Și doar o zi pe an, atât mai cere Al geto-dacilor de ieri moștenitor, Să îi găsim un loc printre legende, În românescul nostru Panteon…” (”S-O FI ÎNSTRĂINAT ȘI DRAGOBETE…” Din volumul ”APOCALIPSA din NOI”)

feb. 242023
 

“This land, although not my native land, Will be remembered forever. And the sea’s lightly iced, Unsalty water. The sand on the bottom is whiter than chalk, The air is heady, like wine, And the rosy body of the pines Is naked in the sunset hour. And the sunset itself on such waves of ether That I just can’t comprehend Whether it is the end of the day, the end of the world, Or the mystery of mysteries in me again.” Anna Akhmatova, ”The Complete Poems of Anna Akhmatova”

feb. 182023
 

“The Voyager ”We are all lonely voyagers sailing on life’s ebb tide, To a far off place were all stripling warriors have died, Sometime at eve when the tide is low, The voices call us back to the rippling water’s flow, Even though our boat sailed with love in our hearts, Neither our dreams or plans would keep heaven far apart, We drift through the hush of God’s twilight pale, With no response to our friendly hail, We raise our sails and search for majestic light, While finding company on this journey to the brighten our night, Then suddenly he pulls us through the reef’s cutting sea, Back to the place that he asked us to be, Friendly barges that were anchored so sweetly near, In silent sorrow they drop their salted tears, Shall our soul be a feast of kelp and brine, The wasted tales of wishful time, Are […]

feb. 092023
 

”Astâmpărată foamea şi ispăşită truda. Un neastâmpăr altul îţi înteţise ciuda. Simţindu-ţi isteţimea, năvalnică să-nveţe, Ea se-ncepea-ntristată şi se sfîrşea-n tristeţe. Umblai să ştii ce tace şi ce nu se arată, Aproape-nchipuite prin ceaţă câteodată. Răzbirea la lumină nu-ţi mai era de-ajuns, După ce-ai stat ca lupii şi iepurii ascuns. Râvneai mai sus cu mintea decât era datoare Zvîcnirea unei schiţe, făcută de-ncercare. Te tulbura năluca trecînd, ţi-era urît Ca unui fără vlagă oştean posomorât. În liniştea făpturii crai neliniştit, Uitându-te cocorii că zboară-n asfinţit. Deşi trezit şi slobod, te frămîntai că ţi-s Şi zilele-ncâlcite în restul unui vis. De altfel, mărginirea-a vremelnică durată Îţi e de-atunci rămasă şi astăzi măsurată. O zi erai mai ager, şi alta mai amar: Aveai otravă-n tine, de-atunci, de cărturar. Trecuse parcă timpul de partea cealaltă. Parcă trăiseşi moartea cu viaţa laolaltă.” Tudor Arghezi, ””Mai sus”

feb. 052023
 

“Cu siguranță, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp în urmă și cam tot de atunci se născuse senzația de rușine pentru că avusese față de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respectul față de el, generat de credința că avea calități de preț, deși cu greu acceptat la început, încetase de la un timp a-l mai considera în neconcordanță cu simțămintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorită mărturiilor ce-i fuseseră atât de favorabile și datorită luminii atât de bune în care se plasase în ziua aceea. […] Îl respecta, îl stima, îi era recunoscătoare, îi dorea numai binele, ar fi vrut doar să știe cât dorea el ca binele acela să fie legat de ea și în ce măsură ar fi fost spre fericirea amândurora să-și folosească puterile, pe care-și imagina că încă le mai are, pentru […]

feb. 012023
 

”Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere. El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-i Slabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i un uriaş. Nu ştiuse că nerodul Va da ochii cu norodul Şi-şi pusese-n cap minciuna Că dă-n stup de câte una. Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleşit. Socoteală să-i mai ceară Nu! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot până la coadă Tăbărâte mii, grămadă, Şi l-au strâns cu meşteşug, Încuiat ca-ntr-un coşciug. Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toţi micii împreună.” Tudor Arghezi, ”Tâlharul pedepsit”

ian. 292023
 

”Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte… Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte. Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum, Dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum! Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere, El îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere! Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate… Și astăzi… spun și eu oricui: mergi mai departe… Că se poate!” (Autor anonim)

ian. 282023
 

”There is a stubbornness about me that never can bear to be frightened at the will of others. My courage always rises at every attempt to intimidate me.” Jane Austen, ”Pride and prejudice”

oct. 182022
 

”Tu vrei să ştii de-un jurământ fierbinte îl poţi răscumpăra prin fapte bune, ca să te-mpaci cu cel de sus părinte.” Aşa-ncepu madona cântu-a-l spune şi ca şi cel ce nu stă-n loc, ci iar înşiră gând, urmă cu-nţelepciune: „Cel mai de preţ şi mai aproape dar de Dumnezeu şi sfânta-i bunătate, prin care el ne mirui cu har, a fost şi e a vrerii libertate; cu daru-acesta-n lume fu-nzestrat doar omul fiindcă judecă şi poate. De-aici va să pricepi învederat ce sfânt e-un jurământ când consimţeşte şi Dumnezeu la cele ce-ai jurat. Când omul deci cu cerul se-nvoieşte, jertfită e comoara vrerii-n sine, dar jertfa tot prin ea se-nfăptuieşte. Deci ce-ai putea să dai în schimb din tine? De-ai vrea s-ajuţi prin vrerea dăruită, ar însemna că faci prin furt un bine. Ţi-e mintea-acum cu miezul lămurită ; dar ca să vezi că cerul nu v-apasă, şi vorba mea […]

sept. 182022
 

”Ci spune-mi, voi, cei fericiţi aşa, râvniţi vreun loc mai sus, ca să v-alinte mai îndeaproape strălucirea Sa?” Zâmbi dintâi cu-ntreaga sfântă ginte, părând că arde-n flacăra divină a dragostei şi-apoi rosti-n cuvinte: „Iubirea creştinească-n noi alină tot ce e dor; din vrerea ei, supus el vrere-şi face, una şi deplină. Dac-am dori să ne-nălţăm mai sus, ne-am despărţi prin dor şi năzuinţă de vrerea celui care-aici ne-a pus; or, lucru-acesta-n rai nu-i cu putinţă; iubirea-aici e lege-ndrituită, de-i judeci firea-n gând cu chibzuinţă. Se cere-aici ca viaţa fericită nicicând să-ncalce-a cerurilor vrere, spre-a fi pe veci cu-a noastre vreri unită. cum ne-a-mpărţit să stăm din sfere-n sfere în largu-împărăţiei Lui, ne place, precum şi Lui ce-mbie-ntru plăcere. în voia Sa sălăşluim în pace; El este marea-n care curge tot ce dânsul naşte şi natura face.” Am priceput atunci că peste tot în cer e paradis, deşi la fel să […]

aug. 182022
 

”De trup am fost (ci minte nu-i să poată pricepe-aici un corp ce-n corp pătrunde şi cel’lalt rabdă nefiind chip să-l scoată), ne-ar arde-n piept dorinţi şi mai profunde de-a-ntrezări esenţa -n care vezi cum firea noastră Domnu-întrepătrunde. Acolo vom zări fără dovezi tot ce ni-e sfânt în lume prin credinţă, precum pe Domnul nevăzut îl crezi. „Madonă ,-am zis, cu-adâncă umilinţă îi mulţumesc lui Dumnezeu că-mi dete, smulgându-mă din lume, oblăduinţă.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Paradisul”, Cântul II