”Mulți m-au sfătuit Să mă dau la fund pentru o vreme. E mai bine așa, Pentru o vreme, Și m-am dat. La fund toți se împiedicau de mine. Și-am ieșit iar la suprafață. Acum om vedea…” Marin Sorescu, ”Incertitudine”
”Să coborâm, grăi Virgil, spre fund”, şi alb ca ceara adăugă: „învaţă să-mi calci pe urme şi să-mi fii secund”. Ci eu, citindu-i grija-nscrisă-n faţă: „Au cum să vin, când însuţi tu te temi, tu ce la greu mi-ai fost mereu povaţă?” „Durerea lor, a umbrelor ce gem, pe chip, grăi, nu teamă-mi zugrăveşte, ci milă doar, pe care spaimă-o chemi.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul IV
“Cine a văzut cum șovăie o limbă de foc către claia de fân?” Ioan Slavici
”Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş, Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază — Mă entuziasmează sublimul tău urcuş, Căderea ta în hăuri adânc mă întristează. Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc, Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe. Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.” Nicolae Labiș, ”Odă soarelui”
”Dacă-i aceasta legiuirea soartei, Să aibă parte dragostea de chin, Să îndurăm ursita împăcaţi. Iubirea e-mpletită cu durerea, Cum e şi cu suspinul şi cu visul, Cu lacrima, cu gândul, cu dorinţa.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se și înțeleg. În realitate fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dânsul și atâta tot. Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mai mari omul le trăiește întotdeauna în deplină singurătate și de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte singurătatea și mai mare.” Liviu Rebreanu, ”Ciuleandra”
“Un om poate face multe dacă reușește să nu uite nicio clipă pentru ce o face, dacă merită.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Cât e de trist să fii om și să înțelegi viața mai puțin chiar decât lighioanele.” Panait Istrati, ”Kyra Kyralina, Moș Anghel”
”Strigă fără voce, Zboară fără aripi Muşcă fără dinte, Mormăie fără gură. – O clipiţică, strigă Bilbo, care tot se mai gândea cu un sentiment penibil la mâncare. Din fericire mai auzise odată ceva asemănător şi, adunându-şi minţile, găsi răspunsul. „Vîntul, sigur Ca e vîntul!” spuse şi fu atît de mulţumit încît ticlui o ghicitoare chiar atunci, pe loc.” J.R.R. Tolkien, ”Hobbitul”
“Și ciulinii nu erau decât vis și îndrăzneală, invitație să schimbi ceea ce ai cu ceea ce ai putea să ai, fie chiar mai prost. Ori, nimic nu-i mai rău decât să putrezești locului atunci când iubești întreg pământul.” Panaït Istrati, ”Ciulinii Bărăganului”
“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”
“O vedeam zilnic, prezența ei îmi încânta sufletul, dar vorba lui Hamlet, dacă nu poți cânta la un simplu instrument fără să te fi străduit dinainte să-i descoperi secretul, cu atât mai puțin vei reuși să descoperi sufletul cuiva care nu dorește (sau nu poate) să ți-l dezvăluie.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Într-una din zile calde de august, când sta și privea cerul senin, îi păru cum din înaltul lui, în lină adiere, se lăsau nouri roz în văluri tot mai dese. Miresme dulci umpleau aerul. Zâne dalbe, foenixi albaștri, berze albe, toate soiurile de animale, chiar lei și tigri coborau parcă din nori, iar în mijloc i se ivi ocrotitoarea florilor lui, care îi zise: — Tu, om neprihănit ca și florile, ai dobândit cea mai înaltă virtute! Dacă cineva iubește florile și le apără, este fericit, dacă le disprețuiește și le vatămă, i-aduc necaz și capătă pedeapsă!” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Îndrepta tulpinele îndoite și le sprijinea, iar frunzele crăpate le căuta ca un vraci plin de dragoste pentru bolnavii săi. Ungea rănile cu lut și tină, le proptea pe un arac și le înfășura cu grijă. Asta numea el vindecarea plantelor. Nu tăia niciodată vreo floare și nu suferea să vadă lucrul acesta nici făcut de alții. Se punea cu totul în simțămintele florii și socotea că în scurtul timp cât trăiește ne bucură prin mireasmă și culoare încât noi să luăm seama priveghind gingașa lor înflorire. Din cele patru anotimpuri florile au parte numai de unul și atunci se deschid pentru puține zile, ba adesea doar pentru câteva ore; trei anotimpuri așteaptă ele vremelnica viețuire.” ”Iubitorul florilor” (poveste chineză repovestită de Iulia Murnu)
”Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună; Plinului pântec aşa îi cânta într-o noapte cu lună. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună. Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Ea mai vedea cum în şa voi sălta împreună Cu îndrăzneaţă fecioară-a pământului, brună, Şi-n goană nebună vedea de pe-atunci cum răsună Tropotul lung şi mereu al galopului meu. Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Şi că-s menit să înving veşnicii şi genună. Dar nu ştia de pe-atunci că în mine-o să pună Suflet prea grav şi răsunet prea slab, că adună Abur de vis şi de boală ce-ar fi să răpună Tropotul lung şi mereu al galopului meu. Iată-mă azi înarmat cu acele credinţi, Cu îndârjirea păstrată — cuţit între dinţi — Dar cu prea multă dorinţă să vii, să-mi alinţi, Brună fecioară a […]
”Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie, Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie. Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse. Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Cortina sorţii-i trasă şi nimeni n-a pătruns Destinul plin de taina ascunsă în culise. Am căutat o viaţă, dar n-am aflat răspuns. Intrârile enigmei rămân mereu închise.” Omar Khayyam, ”Imposibilitatea cunoașterii” (fragment)
”Ne jucăm de-a eroii fiindcă suntem laşi, şi de-a sfinţii fiindcă suntem răi; ne jucăm de-a asasinii fiindcă murim de dorinţa de a ne omorî aproapele, ne jucăm fiindcă suntem mincinoşi din naştere.” Jean-Paul Sartre, via Mario Vargas Llosa, ”Orașul și câinii”
”Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup, Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.” Nicolae Labiș (octombrie 1956)
”Libido. Prin libido înţeleg energia psihică. Energia psihică este intensitatea procesului psihic, valoarea sa psihologică. Prin asta nu trebuie să înţelegem vreo valoare de natură morală, estetică sau intelectuală conferită procesului psihic, valoarea lui psihologică fiind definită pur şi simplu de forţa sa determinantă, care se exteriorizează în anumite efecte psihice (în «eficienţa» sa). Prin libido nu înţeleg nici o forţă psihică, aşa cum au crezut adesea, în mod greşit, criticii. Nu ipostaziez conceptul de energie, ci îl folosesc ca pe un concept pentru intensităţi sau valori. Problema existenţei sau inexistenţei unei forţe psihice specifice nu are nimic de-a face cu conceptul de libido. Folosesc adesea expresia de libido în acelaşi sens cu «energie». Am arătat pe larg în lucrările indicate în nota de subsol că suntem îndreptăţiţi să numim energia psihică libido.” Carl Gustav Jung
