“Numai un sentiment puternic atată funcțiunile cerebrale și le pune într-o stare de supraexcitație ca să producă mai mult decât pot da ele în chip normal.” Mihail Drumeş, ”Invitație la vals”
”Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit. – Sunt morţi, ori poate numai sunt beţi de-a fi trăit?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)
”De ce să-mi fie ruşine, stăpână? Pentru că vorbesc cinstit? Nu este căsătoria onorabilă chiar pentru un cerşetor? Seniorul dumneavoastră nu e onorabil fără a fi căsătorit? Poate că, ruşinoasă cum sânteţi, aţi fi vrut să nu spun „un bărbat„, ci „un soţ„; nu jignesc pe nimeni dacă vorbele sincere nu trădează gânduri urâte. Ce rău vedeţi în cuvintele: „mai grea din pricina unui bărbat„ atunci când e vorba de soţ şi soţie? Altminteri povara ar fi mai curând uşoară decît grea. întrebaţi-o şi pe domnişoara Beatrice — iat-o că vine.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”(…) dar că doctrina lui Paracelsus seamănă mult cu cea susţinută de Haeckel şi Darwin, cu diferenţa, totuşi, că Paracelsus consideră formele, care evoluează continuu, ca vehicule necesare unui principiu spiritual viu, care evoluează continuu în căutarea unor moduri superioare de manifestare. Din contra, mulţi dintre filosofii speculativi moderni consideră principiul inteligent al vieţii ca neexistând şi viaţa ca fiind doar o manifestare a activităţii chimice şi fizice a materiei moarte, aflată într-o stare de dezvoltare incomprehensibilă şi lipsită de cauze.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”
“It is one of the strictest conditions of initiation that occult knowledge may never be sold or used for gain.” Dion Fortune, ”Psychic Self-Defense”
”Precum atunci când primu-i foc petrece pe locu-n care se sfârşi Hristos, în timp ce Ebrul pe sub cumpeni trece iar Gangele pe sub zenit, setos, sta soarele; era-n amurg, când blând un înger sfânt ni se ivi voios. Şedea pe mal, ferit de foc, cântând „Ferice cei cu inimă curată”, cu-n glas mai viu ca-al celor vii părând. Apoi: „în foc să v-azvârliţi pe dată căci drum pe culme fără el nu-ncape; şi nu fiţi surzi la ruga-n vers cântată”. Astfel grăi când ne văzu pe-aproape; şi pricepând, simţii fiori în spate, ca omul dus de viu ca să-l îngroape. Cu palmele la cer împreunate cătam la foc şi frământam în minte făpturi pe rug de flăcări încleştate. Spre mine-atunci poeţii luară-aminte şi: „Doar de chin să tremuri se cuvine şi nu de moarte , zise-al meu părinte. Adu-ţi aminte! De te-am dus cu bine pe Gherion, acum, că-i […]
”O, iad! O, chinuri grele! Văd prea bine Că v-aţi legat să faceţi haz de mine. De-aveaţi un dram de bună-cuviinţă, M-aţi fi scutit de-această umilinţă. Nu vi-i de-ajuns că mă urâţi cumplit? Acuma şi-n batjocuri v-aţi unit? Vi-i chipul omenesc, precât se pare; O, fiţi la fel de oameni şi-n purtare! Zadarnic mă slăviţi peste măsură, Când inima v-o ştiu mocnind de ură… De dragul Hermiei vă învrăjbiţi, Şi-acum vă-ntreceţi să mă umiliţi. Isprava-i asta, faptă de bărbaţi, Obrajii mei în lacrimi să-i scăldaţi? Un om de neam nicicând n-ar cuteza Să râdă de durerea altcuiva, Cum râdeţi voi acum de-obida mea.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
”Aici din ploi se închegau puhoaie, Şi către sat se prăvăleau urlând, De-aici spre sat treceau în ierni de groază Lupi suri, cu cozi târşite pe pământ. Aici creşteau flori albe şi mai cresc Dar lăcrămau sub rouă strânse-n cete Şi-aveau un farmec mai duios, mai trist Decât au cele mai mâhnite fete. Copil fiind, veneam ades aici, Mărturisesc, cu spaimă şi oroare, Mă atrăgea bolnavul peisaj Cu flori atât de trist strălucitoare. îmi era milă. Mila-mi aducea Mângâietoare lacrimi pe pupilă, Şi sufletu-mi se bucura-n secret, Fără să ştiu, de-această caldă milă. De cel ce-am fost atunci azi mă desparte Ceva ca un troian ori ca un nor. Zâmbesc înveselit gândind acuma La farsa ce-mi jucam neştiutor. Nu mai păstrez simţirile de-atunci, îmi par imaginare, de poveste… Păstrez doar amintirea unul loc îngrozitor, ce astăzi nu mai este.” Nicolae Labiș, ”Frământarea intimă” (fragment)
“Era o amarnică dezamăgire în aceste cuvinte. În clipa când le zicea, el se simțea mai sărac decât până atunci. Pierduse toate bucuriile, toată părerea de bine pe care omul o simte când vede pe acela pentru care simte tragere de inimă, când îi vorbește, când poate să-i facă vreo mulțumire, când primește o vorbă bună de la dânsul, când se gândește la el, pierduse mângâierea ce se revarsă peste sufletul omenesc la vederea podoabelor lumii, căci nimic nu dă lumii o mai strălucită podoabă decât omul despre care putem să ne facem gânduri bune și plăcute.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
“Moartea, ca și nașterea, n-are decât o însemnătate relativă în cursul adevăratei existențe a sufletului.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
”Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinţi sunt veştede. Din când în când Mă urc în lumea voastră în nopţi grozav de liniştite şi senine, Şi-atunci aprind mari focuri Şi zămislesc comori Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeți. Apoi cobor din nou prin hrube trudnice În apa luminoasă, minunată. Sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi.” Nicolae Labiș, ”Sunt spiritul adâncurilor”
“Vroiam să verific dacă siguranța mea de sine, reînvierea mea neașteptată nu erau o simplă excitație, o simplă reacție de apărare împotriva loviturii pe care o primisem, căci știam că foarte adesea singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezența altora, în fața cărora suntem siliți să bravăm, stăpâniți de o dorință obscură de a stârni în ei îndoiala, deși știm bine că asta nu mai folosește la nimic…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
“Valoarea unei opere stă în fericirea pe care o naşte, nu în preţul cu care e împopoţonată.” Panait Istrati, ”Nerantula”
“Dincolo. Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeşte cu mine, Mă iubeşte sincer, Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În păr, În linia vieţii din palmă Că această casă n-are decât o singură intrare, Că-mi ascunde pe cineva în baie. Sau, mă rog, în casa vecină, Sau într-o altă casă, Undeva pe stradă, Într-alt oraş, sau într-o pădure, Ori pe fundul mării. Cineva stă ascuns acolo, Pândindu-mi gândurile, Ascultând sentimentele mele eterne Cu ochii pe ceas.” Marin Sorescu
“Fiecare moarte materială pecetluiește regretul zădărniciei. În ochii muribundului, în lumina ultimei clipe, tremură durerea neputincioasă a sufletului. A trăit în zadar.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
