”O gură parfumată arginţii mi i-a stors Şi-ncrederea-Ţi în mine a năruit-o vinul. Urmează Raiul? iadul? Mi-aştept senin destinul. Căci iadul – cine-l ştie? Din cer, cine s-a-ntors?” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)
”Precum atunci, la fel şi azi mă doare tot ce-am văzut umblând prin iad cândva şi-a minţii forţă-o ţin în frâu mai tare, ca-n veci virtuţii ce-i al ei să-i dea; căci dacă cerul sau ursita mie mi-au dat-o-n dar, să nu-mi bat joc de ea.” Dante Aligheri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXVI
”Când inima-mi rămâne-aici, să plec? Lut greu, te-ntoarce, regăseşte-ţi centrul!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”Tăcerea e cel mai desăvîrşit sol al bucuriei; n-aş fi îndeajuns de fericit dacă aş putea să spun cât de fericit sânt. Domnişoară, după cum eşti a mea sânt şi eu al dumitale; schim¬bul acesta mă face omul cel mai fericit.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”O, tu, cel speriat de cruda Soartă, Te linişteşte! Nu ştii tu cuvântul Că toată firea – vie fie, moartă – E-n mâna Celui ce-a zidit pământul? Căci ce e scris, e scris – şi n-o să ardă Nimic vreodată-n lume legământul! Iar de ce nu ţi-e scris, de bună seamă Că nu ai pentru ce să-ţi fie teamă. Şi, Doamne-nalt, pot eu petrece oare O zi să nu slăvesc a Ta-nălţime? Cui să-i păstrez atâtea daruri rare, Şi glasu-mi de poet, şi-aceste rime? Tu daruri noi îmi dai., şi fiecare. Primit din mâna ta, e-n întregime Mult mai frumos decât cel dinainte. Şi, până să ţi-l cer, mi-l dai, Părinte! Şi-atunci cum aş putea eu să nu cânt Mărirea Ta şi să nu te slăvesc În sufletu-mi şi-n ochii-a câte sunt? Ci n-am grumaz să pot – mărturisesc! Şi nici atâta har într-un cuvânt, Cât să te cânt şi […]
”(…)simbolizînd asexuali- tatea neofitului. După părerea noastră, semnificaţia religioasă a tuturor acestor obiceiuri este următoarea: novicele are o şansă în plus de a accede la un mod specific de existenţă — de exemplu, să devină bărbat sau femeie — dacă mai întîi devine simbolic o totalitate. Pentru gândirea mitică, un mod parti¬cular de a fi este necesarmente precedat de un mod total de a fi. Androginul este considerat superior celor două sexe tocmai pentru că întrupează totalitatea şi deci perfecţiunea.” Mircea Eliade, ”Nașteri mistice”
“One does not become enlightened by imagining figures of light, but by making the darkness conscious.” Carl Gustav Jung
“Și totuși, Cosmosul, Viața au o funcție ambivalentă. Pe de-o parte, ele îl proiectează pe om în suferință și, grație karmei, îl integrează ciclului infinit al transmigrațiilor; pe de altă parte, îl ajută, indirect, să caute și să găsească „mântuirea” sufletului, autonomia, libertatea absolută (mokșa, mukti). Cu cât omul suferă mai mult, așadar cu cât este mai solidar cu Cosmosul, cu atât crește în el dorința eliberării, cu atât îl frământă mai mult setea de mântuire.” Mircea Eliade, ”Patanjali and Yoga”
”Dorinţa, acest cuvânt el singur înseamnă că m-am pierdut. Vă stăpânesc, o, fii ai mei — dar într-o astfel de faptă, totul trebuie să fie siguranţă, nimic do¬rinţă.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre preafericirea ne-vroită”
”Nicicând nădejdea n-a fost prea mare, răspunse el. Doar nădejdea nebunului, după cum mi s-a spus.” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”
”Şotroanele-s de mâl acoperite, Potecile ce şerpuiau prin ierburi Sunt neumblate, nu se mai cunosc. Colindele şi basmele-s uitate Şi cântecul de slavă sau de joc. Iar luna, doamna valurilor mării, De furie pălind, văzduhu-l udă Şi răspândeşte aburi reci şi umezi Ce-aduc dureri încrâncenate-n oase. Întregul crug al vremii se răstoarnă: Căruntul ger se lasă peste roze, Cununa de omăt şi sloi a iernii E-mpodobită azi cu flori şi muguri, Şi anotimpurile vin de-a valma, Că nimeni nu le mai cunoaşte rostul . William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară””
”Suflam pe nări adânc şi vijelios şi nu puteam să umblu mai departe, ci, dimpotrivă, m-aşezai pe jos. Grăi Virgil: „De lene te desparte, căci stând în puf, sub gros şi cald veşmânt, de glorie-n lume n-are nimeni parte, şi viaţa e degeaba pe pământ, căci ţi se stinge urma din trecut ca spuma-n apă şi ca fumu-n vânt. Sus deci şi-nfrânge greul nevăzut cu suflet dârz ce pururi biruieşte, de nu se lasă covârşit de lut. De-aici n-ajunge să te smulgi; porneşte: urcuş mai lung ne-aşteaptă decât crezi şi, de-nţelegi, de vorbă-mi te slujeşte.” Pornii atunci, vădindu-i că păstrez puteri mai mari decât simţeam în mine şi-am zis: „Te du, sunt tare şi cutez”.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIV
“Fericirea îl copleși. Uită toate primejdiile, toată lumea în îmbrățișarea ei. El și ea erau începutul și sfârșitul.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“Da, iată, afecțiunea, sentimentele pot sări ușor barierele dacă oamenii nu-și poartă sufletul într-o carapace.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Altfel, cineva povestea ceva pe seama cărţilor mele; se spunea că va fi un liber divinus de Dei cultu et amore; cred că era şi ceva despre spiritibus; mă gândeam că am spus ceva despre asta în al meu De Infinito, dar nu mi se răspundea la aceasta. Apoi îmi veni în gând mesajul că tot ce e iubire pentru ceva, fie că era vorba despre operele mele la care lucrez – când le iubeşti pe ele în sine şi nu ca pe un medium către unicul amorem, care merge la Dumnezeu şi la Iisus Hristos – acesta ar fi amor meretricius; de aceea, astfel de lucruri sunt mereu comparate cu meretricationi în cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce mi s-a întâmplat; dar când ai iubirea cea mai profundă pentru Dumnezeu, nu mai simţi nici o altă iubire decât aceea pe care o găseşti în încrederea în Dumnezeu.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea […]
”Totuşi, această senzaţie de bine din interior era atât de puternică, mai ales când eram singur, fără compania cuiva, dimineaţa, seara, în timpul zilei, încât se poate compara cu o bucurie cerească aici, pe pământ; şi sper s-o păstrez bine, atâta timp cât, prin graţia unică a Domnului Nostru, pot merge pe o cale curată, având o dreaptă înţelegere, căci dacă mă îndepărtez şi caut mulţumire în temporal, aceasta va dispărea. Dacă dispunem tot timpul de principiul interior, care e influxus de la duhul Dumnezeiesc, Dumnezeu e Cel care ştie mai bine. Simţeam un fel de exultation, căci mă gândeam că atunci când am mulţumirea cerească, de ce să mă duc să caut lumescul, care, în comparaţie, nu e nimic, e inconstant, dăunător, luptând împotrivă acolo şi distrugător.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Că justificările fac să se întunece credinţa, aceasta se vede şi din faptul că înţelegerea nu merge prea departe; decât până la probabilităţi; în aceasta rezidă mereu, ca să zicem aşa, probaţio majoris sau minoris; căci justificările venite din propria noastră înţelegere sunt mereu supuse dubiului care întunecă lumina credinţei. Dar credinţa e numai un dar al lui Dumnezeu pe care-l primim dacă trăim după poruncile lui Dumnezeu şi, în consecinţă, numai dacă ne rugăm tot timpul pentru aceasta.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
”Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum. Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum! Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea. Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate. Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea Carpaţii albi ai dragostei curate. Atât de mult visată ai fost, când pentru mine Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine, Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti. Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare, În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb Neîntinat de valul suspinelor hilare, Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb. Şi iată că sărutul dintâi, înnobilându-l Cu contemplări subtile de văi şi de tăceri, Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvântul, Esenţa vremii noastre şi-a luptelor de ieri. Rămânem în tăcere şi amintiri prelunge, […]
”În acea zi am fost, de asemenea, puţin neliniştit în inima mea, deoarece gândurile mele zburau contrar voinţei mele şi nu puteam să le reţin. Am fost la serviciul religios şi găseam că gândurile despre credinţă şi despre Hristos, despre meritele sale şi alte lucruri asemănătoare, precum şi cele care le însoţeau şi le confirmau provocau totuşi nelinişte şi dădeau ocazie la gânduri contrarii, care nu se pot preveni atunci când vrei să crezi prin propria ta judecată şi nu prin graţia Domnului. În sfârşit, îmi fu dat prin graţia Duhului de a avea credinţă, fără raisonnement, să fiu asigurat prin ea, când vedeam gândurile mele care confirmau acest fapt, ca dedesubtul meu; în inima mea râdeam de ele, şi mai mult încă de cele care le zguduiau şi le contraziceau; credinţa era cu mult deasupra gândurilor înţelegerii mele. Numai atunci au avut pace: Dumnezeu să mă întărească, pentru că […]
”Totuşi, eu sunt sigur că Dumnezeu acordă graţia şi are milă pentru toţi bieţii păcătoşi care vor să se convertească şi cu o credinţă constantă caută adăpost în mila Lui insesizabilă şi prin meritul Mântuitorului nostru Iisus Hristos; astfel sunt eu, sigur de Graţia Sa, şi mă pun la adăpostul Lui, dat fiind că eu cred în mod sigur că am primit iertarea păcatelor mele, ceea ce e mângâierea mea; să mă întărească Dumnezeu în dragostea pentru Iisus Hristos.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”
