Wallflowers

”Mercuţio: Dragă Benvolio! Dă-mi o mână de ajutor! Mintea mea o ia razna! Romeo: Plesneşte-o cu biciul şi strânge-o-n pinteni! Altfel pierzi alergarea.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

“Until you make the unconscious conscious, it will direct your life and you will call it fate.” Carl Gustav Jung

”El a-nşelat sălbăticiuni şi dezlegat-a taine. Dar monştrii săi şi tainele ar trebui să şi le domesti¬cească, să le prefacă în prunci ai cerului.” Nietzsche – ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”)

”Cimilituri gingaş meşteşugite! Dar n-aş putea nicicând să cred, iubite, Că spui minciuni. Te rog cu stăruinţă, Cum îi îndeamnă buna-cuviinţă Pe-o fată şi-un flăcău ca să se poarte, Întinde-ţi aşternutul mai departe.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Or, cine își cunoaște clipa de față, până nu devine trecut? Sensul ei total ne apare mai târziu, așa cum mergând pe un drum necunoscut, deși avem iluzia că îl cunoaștem cu fiecare pas pe care îl facem, abia uitându-ne în urmă ne dăm seama cât de drept sau de sinuos a fost…” Marin Preda, ”Viața ca o pradă”

”Romeo: Să mergem cât mai grabnic! Lorenzo: Mai domol! Te-mpiedici când alergi, şi calci în gol.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

”Nu m-am gândit niciodată să mă însor. Nu trebuie să par mândru. Ferice de cei care, auzindu-se judecaţi, sânt în stare să se îndrepte.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

”Credinţa este o stea luminoasă care îl ajută pe cercetător să dezlege misterele naturii. Trebuie să căutaţi centrul vostru de greutate în Dumnezeu şi să vă bazaţi încrederea pe o credinţă divină, sinceră, curată şi puternică, şi să-i rămâneţi credincioşi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată simţirea şi cu tot cugetul. Dacă veţi avea o asemenea credinţă, Dumnezeu (înţelepciunea) nu vă va ascunde adevărul Lui, ci vă va dezvălui operele sale într-un mod credibil, vizibil şi consolator.” Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”

”Să trăiască fără de ceartă în ce priveşte acestea. Dacă l-ar istovi pe cel sublim sublimul său, atunci ar începe abea să fie frumos şi, gustîndu-l, aş putea chiar să-i găsesc savoarea. Doar lepădîndu-se de sine însuşi, cu astfel de salt ar ieşi din propria sa umbră şi ar putea să facă saltul spre un soare care ar fi al său. Prea multă vreme a stat la umbră, acest ispăşitor al spiritului; obrajii i-au pălit, şi-n aşteptare era să piară de flămînd.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre sufletele sublime”