Wallflowers

”Mă ridic în mâini pe marginea polobocului cu ovăz şi sar cu picioarele în seminţele reci şi alunecoase. M-am cufundat aproape până la genunchi. M-aşez cât pot mai bine pe zgrunţurii dedesubt şi trag capacul deasupra. Întuneric, tăcere… Ghemuită în ascunzişul meu surd şi orb, încep a aştepta cu ochii închişi. Nicio mişcare, niciun zgomot. Am lăsat lumea undeva departe cu soarele strâns şi-am intrat în nefiinţa negrului. Îmi face impresia că m-am despărţit de viaţă, c-am pus capac luminii şi mişcării, izolându-mă în neclintire.” Profira Sadoveanu, ”Mormolocul”

”Am scoborât moale în iarba mătăsoasă a primăverii. Te priveşte de pretutindeni zâmbet dulce şi te mângâie liniştea caldă – cu fire de iarbă şi flori de câmp pe picioare. E mare grădina lui Cocârţă, cu mulţi cireşi sălbatici şi meri strâmbi şi fantastici. Când am isprăvit de înotat prin apa ei, scoborâm în drumul de ţară, în faţa bisericuţii din Oprişeni care-şi ascute singuratic clopotniţa pe cerul albastru mort. Am tăcut cu toţii. Ziua stă neclintită în zări albe. Pe poarta cu cunună de fier se intră în singurătatea morţilor. Vin de pe dealuri glasuri de câini, se miră ascuţit, aproape, o păsărică nevăzută. Biserica nu ne priveşte; ne lasă să intrăm stingheri în inima ei încremenită, rănită cu cruci şi pietre de morminte. Călcăm încet pe cărăruşele înguste de iarbă şi flori ce şerpuiesc frânt şi pierdut printre somnul de aer al celor ce nu sunt. Parcă mergem […]

”În viaţa fiecăruia se întâmplă ca dintr-o dată, poarta trântită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decât un poate, lumea să se tranfigureze, un sânge nou să ne curgă prin vene. Asta-i speranţa.” Nina Berberova