”Citeşte-i cartea feţei! Vei afla Ce-a scris cu drag, într-însa, frumuseţea. Priveşte-armonioasa îmbinare De trăsături şi vezi ce farmec are. Iar ce ţi s-o părea neclar în pagini, Găsi-vei scris în ochii lui, pe margini. Iubit răzleţ şi file care zboară! Prinde-n coperţi a dragostei comoară! Trăieşte-n mare peştele. Ascunde, În scump vestmânt, minunea de sub unde! Ochi mulţi s-au pironit pe mândra carte Cu basme-n copci de aur. Tu împarte Tezaurul nepreţuit cu el Şi n-ai să scazi în ochii tăi de fel.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
Citate, poezie și literatură
”- Nu vezi tu, Mario, că tot ce gândesc eu îngerii împlinesc în clipă? Ea îi astupă gura cu mâna. Apoi îi șopti la ureche: – Când plouă, toate grânele cresc; când Dumnezeu vrea, tu gândești ceea ce gândesc îngerii.” Mihai Eminescu, ”Sărmanul Dionis”
”(Muzică înă¬untru.) BEATRICE: Trebuie să-i urmăm pe cei din faţă. BENEDICK: în tot ce e bun. BEATRICE: Fireşte. dacă ne duc la ceva rău, îi părăsesc la prima întoarcere.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Knowing your own darkness is the best method for dealing with the darknesses of other people.” Carl Gustav Jung
“Best of all he loved the fall the leaves yellow on the cottonwoods leaves floating on the trout streams and above the hills the high blue windless skies…now he will be a part of them forever.” Ernest Hemingway
”It was lunar symbolism that enabled man to relate and connect such heterogeneous things as: birth, becoming, death, and ressurection; the waters, plants, woman, fecundity, and immortality; the cosmic darkness, prenatal existence, and life after death, followed by the rebirth of the lunar type („light coming out of darkness”); weaving, the symbol of the „thread of life,” fate, temporality, and death; and yet others. In general most of the ideas of cycle, dualism, polarity, opposition, conflict, but also of reconciliation of contraries, of coincidentia oppositorum, were either discovered or clarified by virtue of lunar symbolism. We may even speak of a metaphysics of the moon, in the sense of a consistent system of „truths” relating to the mode of being peculiar to living creatures, to everything in the cosmos that shares in life, that is, in becoming, growth and waning, death and ressurrection.” Mircea Eliade, ”The Sacred and the Profane: […]
”Eu mut o zi albă, El mută o zi neagră. Eu înaintez cu un vis, El mi-l ia la război. El îmi atacă plămânii, Eu mă gândesc un an la spital, Fac o combinaţie strălucită Şi-i câştig o zi neagră. El mută o nenorocire Şi mă ameninţă cu cancerul (Care merge deocamdată în formă de cruce), Dar eu îi pun în faţă o carte Şi-l silesc să se retragă. Îi mai câştig câteva piese, Dar uite, jumătate din viaţa mea E scoasă pe margine. -O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul, Îmi spune el. -Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor. În spatele meu soţia, copiii, Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi Tremură pentru orice mişcare a mea. Eu îmi aprind o ţigară Şi continui partida.” Marin Sorescu, ”Șah”
”Dar când înşeli pe cel ce crede-n tine, Nu pângăreşti doar dragostea ce-mbie, Ci însuşi legământul ce te ţine ca-n lanţuri ferecat de prietenie; deci brâul ultim, unde-i miez pământul, pe trădători îi arde-ntru vecie.” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XI
“Îți ești și drum lung și merindă Și vreme oricâtă, oricând. Și spațiu cabrând nenoroc. Și totu-i vibrare pe loc.” Marin Sorescu
”Dacă-l sărbătoreşti ca Dumnezeu al iubirii, în¬seamnă că nu dai preţ iubirii. N-a vrut acest’Dumnezeu să fie judecător? îndrăgostitul e străin de orice gând de plată şi răsplată.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Fără de slujbă”
”Hermia: I-arunc mustrări, iubirea mi-o dă el. Helena: O, rugile nu îl clintesc defel. Hermia: Eu îl urăsc, el tot îmi iese-n cale. Helena: Eu îl iubesc, el ură-mi dă, şi jale. Hermia: Ce vină am că mintea şi-o pierdu? Helena: De vină-i frumuseţea ta, nu tu! Această vină-asupra mea să cadă! Hermia: Fii liniştită, n-o să mă mai vadă” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“A recunoscut-o înainte de a se apropia de dânsa, deși nu o mai văzuse niciodată. De câteva zile inima lui o aștepta și o căuta. Și a găsit-o printre miile de oameni indiferenți. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde și moi. S-a cutremurat până în temeliile ființei lui, ca și când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieții. Apoi li s-au încrucișat privirile și din uimirea ei a înțeles că și ea l-a recunoscut deși nu l-a mai văzut niciodată. Mergea la brațul unui bărbat străin, dar Toma simțea cum inima ei rămânea în urmă langă inima lui.” Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”
“A gândi puţin nu înseamnă totdeauna o deficienţă. Alte forţe ale sufletului, ţinute până atunci sub obroc de trufia gândirii, ies la iveală şi îţi orientează fiinţa spre descoperirea adevărului, chiar dacă nu-l doreşti.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Viu, fără suflare, Rece, ca şi mort, Sete nu-i e niciodată Bea şi când înoată, poartă zală argintată, Nu s-aude niciodată. Şi el, la rândul lui, se gândi că e o ghicitoare foarte uşoară, fiindcă răspunsul era un lucru la care el se gândea mereu. Dar în clipa aceea nu reuşea să găsească ceva mai bun, fiindcă fusese foarte enervat de chestiunea cu ouăle. Totuşi, se dovedi a fi o încuietoare pentru bietul Bilbo, care, dacă nu era silit, n-avea niciodată nimic de-a face cu apa. Cred că ştiţi răspunsul, sau, în orice caz, sînt sigur că vă e uşor să-l ghiciţi cât ai clipi din ochi, Pentru că staţi liniştiţi acasă şi pericolul de a fi mâncaţi nu vă întunecă judecata. Bilbo îşi drese de vreo două, trei ori glasul, dar nu reuşi să găsească nici un răspuns. După un timp, Gollum începu să sîsîie de plăcere, spunându-şi: — […]
”Pădurea ta mai lumina-mpăcată Cu mkt în flori şi-n ape cu făclii, Dar trăsnet lung se coborâse din tării În verdea catedrală despicată. Ai cunoscut că liniştea s-a stins, De-acuma ţie n-o să-ţi mai revie Decât, înşelătoare, o stafie Cu pasul dincolo de vis prelins. Vedeai tălăzuind ca mări de pară, Prin crăpătură, lumea din afară, Şi ai sărit încins de-nfrigurare În primul tău botez şi scăldătoare. Ţi s-a-ntâmplat ceva; nu ai să spui Acel ceva, din neguri, nimănui, Pentru că de atunci în strat de vremi Tu cauţi puritatea şi o chemi. Ai iscodit-o-n nouri ori în munte, între copii şi-n Marele Păcat, Dar ţeasta ta, nimbată alb pe frunte, în faţa ei nu s-a-nclinat. Căci n-ai găsit-o, n-ai găsit-o, nu, Era ascunsă-n miezuri ori prea topită-n spaţii, în firul singuratic de nea care căzu, Ori în întreaga togă ce moaie-n alb Carpații. Fierbinte cercetând-o bucată cu bucată, Pierdeai […]