Citate, poezie și literatură

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
feb. 132021
 

“Statul!… Statul care ucide!… În spate statul nostru, în față statul dușman, și la mijloc noi” Liviu Rebreanu

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
feb. 122021
 

“În cultură, un gânditor, dacă nu e liber, nu mai e om de cultură capabil să exprime ceva propriu, ci un simplu truditor într-o profesie ca oricare alta; care nu solicită opțiuni individuale.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
feb. 082021
 

”Cu greu vom mai zări cerul nostru ancestral prin aceste sfere umede; după o vreme vom înceta să-I mai zărim. Prin această pedeapsă înfricoşătoare nu ne mai este îngăduită viziunea directă; vom putea vedea numai cu ajutorul luminii exterioare; ceea ce avem noi acum nu sunt ochi ci doar ferestre. Durerea noastră nu va fi mai mică nici când vom auzi în aer fraterna răsuflare a vânturilor, cu care noi înşine nu vom mai putea să ne amestecăm, căci aceasta nu va mai avea ca adăpost lumea sublimă şi deschisă ci temniţa strâmtă a pieptului! Dar Tu, Cel care ne alungi şi ne ceri să coborâm din înalturi într-un loc atât de jos, hotărăşte o limită pentru suferinţele noastre! O, Stăpâne şi Tată, atât de repede cuprins de nepăsare pentru lucrarea mâinilor Tale, hotărăşte un soroc pedepsei noastre, binevoieşte să rosteşti pentru noi ultimele cuvinte, câtă vreme mai putem să […]

 Khayyam, Omar  Comentariile sunt închise pentru
feb. 052021
 

”Dervişule, aruncă acest văl înflorat Şi-mbracă-al sărăciei vestmânt neîntinat. N-ai să mai vezi pe nimeni grăbit să ţi se-nchine, Dar ai s-auzi cum cântă tot cerul pentru tine.” Omar Khayyam, ”Incertitudinile credinței” (fragment)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 312021
 

”Pe tată şi pe fiu i-am asmuţit ca sfetnicul ce vrând să se răzbune pe Absalon, cu David l-a-nvrăjbit. Am rupt pe cei sortiţi să se-mpreune şi rupt de trup mi-e capul fără minte; cuvântă-n mine legea care spune: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte».” Dante Aligheri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXVIII

Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă”

 Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă”  Labiș, Nicolae  Comentariile sunt închise pentru Nicolae Labiș – ”Tânăra gardă”
ian. 292021
 

”Vârsta În dimineaţă bolta vibrează străvezie De-ntâile semnale şi-ntâile chemări, Rostogolit sub ceruri un vânt porni să-nvie în viscol de petale rotindu-l între zări. Sunt locurile limpezi şi codrii încă lini, Dar soarele fierbinte şi-aţâţător pătrunde, Adulmecă văzduhul, trezite de lumini, Neliniştite ramuri, neliniştite unde. întâi, vestind furtuna, în stol, mari păsări prind Să-mpestriţeze câmpul cu umbrele fugare. Şi strigătele scurte pe care le aprind Nervos parcă se-ntreabă: — De ce oare? Şi se adună norii bufnindu-se-ntre ei. Izvoare se-adapă din ploi cu toată gura, Cad trăsnete grăbite în falduri de scântei Şi răvăşită, bubuie natura. Se mântuie-apoi toate şi aburi cresc pe creastă, Sub cerul pur izvoare bogate trec în salt, Şi stăruie pe noua întindere, mai castă, Ozonul cu mkeasma-i adusă mai înalt. Aceasta-i tinereţea, furtună şi senin, Beţie a visării, sforţări de zi, lucide, Triumf de certitudini, al îndoielii chin, Miraculoasa floare cununa şi-o deschide.” Nicolae Labiș, […]

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 292021
 

”Nu! S-ar supăra grozav de-aş invoca Vreun demon de o stranie natură În cercul dragei lui şi l-aş lăsa Să-l amăgească ca şi să-l descânte. Atunci s-ar supăra. Dar vraja mea E dreaptă şi cinstită; spre-a veni, Îl chem în numele iubitei sale.” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

 Khayyam, Omar  Comentariile sunt închise pentru
ian. 292021
 

”Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, lar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea. Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea? Şi-acum – ce sens plecarea?” Omar Khayyam, ”Nimicnicia şi absurdul vieţii” (fragment)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 292021
 

”Sub jugul dragostei amare ajunse-acuma de ruşine Cel cândva mult bogat, iar astăzi sărac cum altu-n lume nu-i!” ”O mie și una de nopți”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 282021
 

“What we need now are heroes and heroines, about a million of them, one brave deed is worth a thousand books. Sentiment without action is the ruin of the soul.” Edward Abbey

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 242021
 

”[…] amorul este o ființă curioasă. S-a zis că e orb; se poate. Dar și dacă vede, trebuie să mărturisim că foarte mult îi plac lucrurile bizare.” Nicolae Filimon

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 242021
 

“Vulnerability really means to be strong and secure enough within yourself that you are able to walk outside without your armor on. You are able to show up in life as just you. That is genuine strength and courage. Armor may look tough, but all it does is mask insecurity and fear.” Alaric Hutchinson, Living Peace: Essential Teachings for Enriching Life

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
ian. 232021
 

“Rushing into action, you fail. Trying to grasp things, you lose them. Forcing a project to completion, you ruin what was almost ripe. Therefore the Master takes action by letting things take their course. He remains as calm at the end as at the beginning. He has nothing, thus has nothing to lose. What he desires is non-desire; what he learns is to unlearn. He simply reminds people of who they have always been. He cares about nothing but the Tao. Thus he can care for all things.” Lao Tzu – ”Tao Te Ching”

Lucian Blaga – ”Lacrimile”

 Blaga, Lucian  Comentariile sunt închise pentru Lucian Blaga – ”Lacrimile”
ian. 232021
 

“Când izgonit din cuibul veşniciei întâiul om trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrându-l lumina, zarea, norii – şi din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul – Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întâiul om căzu cu faţa-n pulberea pământului: „Stăpâne, ia-mi vederea, ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii c-un giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori, căci vezi – lumina lor mă doare”. Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete – lacrimile.” Lucian Blaga, ”Lacrimile”