Wallflowers

”Tinere doamne, precum puteți băga de seamă și voi, cu multă ușurință, orice deprindere urâtă se întoarce înspre paguba aceluia ce-o are și adeseori și-a celorlalți; iar dintre aceste apucături aceea care ne târăște mai fără frâu către primejdii socot că e mânia. Mânia nu e altceva decât o pornire pripită și necugetată, pe care o ațâță în noi durerea ce ne răpește judecata și ne orbește ochii minții, stârnind în sufletele noastre zbucniri de furie pătimașă. Și, deși ea îi stăpânește destul de des și pe bărbați – pe unii mai mult, pe alții mai puțin – cu toate acestea la femei e mai păgubitoare și mai adesea întâlnită, căci focul ei seaprinde în ele mai lesne ca-n bărbați, văpaia ei arde mai spornic și mult mai greu le ține-n loc când s-au dezlănțuit o dată. Și lucrul nu e de mirare; căci, dacă stai să te gândești, focul, […]

”Sunt unii oameni atât de lipsiți de sfiiciune în dorința lor de a vădi, că știu și află anumite lucruri, pe care ar fi mai bine să nici nu le mai știe, încât ajung să creadă că, dojenindu-i pe ceilalți pentru greșelile lor neștiute de nimeni, ar putea să-și micșoreze prin aceasta propria lor rușine, când tocmai dimpotrivă nu fac decât să și-o sporească cu vârf și îndesat;” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

”(…) trăi ferice lângă dânsul ani mulți și îmbelșugați, de unde s-a iscat și vorba: Gurița sărutată în veci nu veștejește, ba dimpotrivă, ca și luna, din lună-n lună se-nnoiește.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

”Grele și dureroase sunt feluritele încercări la caresoarta ne supune; or, cum de fiecare dată când amintim de ele, cugetul nostru, care prea adesea se lasă alintat, de șoapta mângâioasă a sorții, se trezește ca dintr-un somn adânc, socot că nimănui nu-i strică să le asculte, căci cei ce-s fericiți din ele trag învățăminte, iar cei nemângâiați în ele își află mângâierea. De aceea dar, deși înaintea mea s-au spus multe povești frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și înduioșătoare; și chiar dacă până la urmă povestea mea sfârșește bine, atât de multă amărăciune cuprinde în eacă nu știu, zău, dacă bucuria sfârșitului mai poate întru-câtva să-i potolească jalea.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

”Or, tot strângând Erminio și înzecindu-și avuțiile, se nimeri o dată să ajungă la Genova un curtean destoinic, cu purtări alese și iscusit la vorbă, pe nume Guiglielmo Borsiere, ce întru nimic nu semăna curtenilor de astăzi: căci spre rușinea obiceiurilor stricate și vrednice de hulăa celora ce astăzi ar vrea să li se zică domni și să fie socotiți că atare, spre rușinea lor, zic, mai nimerit ar fi să li se zică măgari, crescuți cum sunt, nu pe la curți de domni, ci-n pleava și gunoiul drojdiilor omenești. Căci de unde în trecut menirea lor era să aducă pururi pace, de se iscau războaie sau certuri între domni, să lege nunți, și cumetrii, și bună prietenie, ori prin plăcute vorbe s-aline inimile ostenite și să desfete curtea, iar prin dojana lor usturătoare de părinte să lovească în cei netrebnici (și toate acestea pe-o plată de nimic), astăzi curtenii […]

”Vrednice doamne, frumoasă faptă e să nimerești la țintă, când ținta-i neclintită, dar ceea ce e uimitor de-a dreptul e să ochești într-însa când îți apare din senin și nu-i asemenea celorlalte. Desfrâul și viața spurcată a preoțimii, țintă statornicită de aprige săgeți, nu-i greu să-ți dea prilej s-o vorbești de rău, s-o scarmeni și s-o împungi, de-ți vine la îndemână. Și tocmai de aceea, deși socot și eu c-a nimerit din plin mireanul nostru când a tras în popă batjocorindu-l pentru fățarnica milostivire a călugărilor care dau săracilor lături ce-s bune de aruncat sau de dat la porci, tocmai de aceea, zic, socot că-i mai vrednic de laudă omul de care mi-am amintit ascultând povestea de adineauri și despre care voi vorbi numaidecât.” Giovanny Boccaccio, ”Decameronul”

”De aceea, auzindu-mi povestea, nădăjduiesc că pe viitor veți fi cu mai multă luare-aminte în răspunsurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Trebuie să știți, prietene dragi, că după cum prostia îl nenorocește adesea pe om și-l duce la sapă de lemn, tot așa înțelepciunea îl scapă pe înțelept de cele mai cumplite neajunsuri și-l pune la adăpost de rele. Că prostia îl poateaduce pe om la sapă de lemn e lucru dovedit, și pilde despre aceasta poți întâlni la fiecare pas; de aceea nu-i cu cale să vi le înșir și eu acuma, când bine știm că, zilnic, și-o mie poți vedea. Am să vă arăt în schimb, cu o mică istorioară, cum izbutește înțelepciunea să scoată omul din impas.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”