Wallflowers

”Acesta e numai voioşie din creştet până în tălpi; a tăiat de vreo două-trei ori coarda arcului lui Cupidon, iar acest gâde mic nu îndrăzneşte să tragă în el. Inima lui e ca un clopot şi limba ca un ciocan; când izbeşte cu ciocanul, clopotul sună, pentru că ce-i gândeşte inima, limba rosteşte.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

”şi-l întrebai: „Au ce-o fi vrut să zică cel din Romagna când vorbea de-un bun ce, păgubind, mai multora le strică?” „El ispăşeşte, mă-nvăţă, ‘n surghiun al pizmei rău’ şi, dojenind pe fraţi, de ea-i fereşte. – Ascultă ce-am să-ţi spun: Fiindcă râvniţi cu mult prea mult nesaţ un bun ce-i scris ca prin părtaşi să pată, vă suflă pizma-n foaie şi oftaţi. Căci dacă dorul de suprema roată dorinţele vi le-ar mâna în sus, nici teamă-n suflet n-aţi simţi vreodată. Pe cât mai mulţi «al nostru» spun şi-au spus, pe-atâta-n cer ce-i împărţit sporeşte şi-aşijderi mila pentru cel răpus.” „Dorinţa mea şi mintea-mi lăcomeşte mai multe-a şti, răspuns-am, ca-nainte şi o-ndoială mă cuprinde-n cleşte. Cum poate -un bun, de-i împărţit, părinte, să-mbogăţească pe mai mulţi prin sine, decât de-ar fi pe mai puţini s-alinte?” „Pentru că scurmi, grăi atunci spre mine, ţărâna voastră zi şi noapte-ntruna, te zbaţi în […]

”E de prisos să-ncerc să mă aţin Pe urma ei… Deci, să mă culc puţin! Povara întristării mă zdrobeşte Când somnul datoria nu-mi plăteşte; Aştept; că poate-n sfânta lui risipă, Va poposi şi lângă mine-o clipă.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin… Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse… Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului… O fi deşartă chiar râvna aceas- ta… Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nici o valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!… Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice […]

”Ce foc simt în urechi? E-adevărat? Mândria mi-e atît de osândită? Dispreţ, adio! Fumuri, v-am lăsat! Nu voi o să mă faceţi fericită! Iubeşte, Benedick, te-oi răsplăti Cu-o inimă-mblânzită de-al tău drag, Şi dacă stărui, te voi îmboldi Să trecem amândoi al nunţii prag; Spun toţi că meriţi: ci eu, pasămite, o ştiu mai mult decît din auzite!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

”Victima este mai întâi transformată în nimic, apoi renaşte instantaneu într-o stare jalnică, umilă, iar de-a lungul noii sale vieţi păstrează integral memoria şi experienţa vieţii anterioare, fără a o putea folosi sau comunica altcuiva. Această formă de pedeapsă este rezervată elitei, pentru a-i împiedica să ajungă aroganţi sau nepăsători datorită poziţiei deţinute. — „Aşa că, dacă nu mă ajuţi…” — „Bine, lasă-mă să mă gândesc ce pot face. Între timp îţi recomand să te transformi în fiinţă umană şi să-ţi iei o cameră la un hotel. Îţi trebuie un somn bun, reconfortant”. Henry Gregor Felsen, ”Pe planeta Adnaxas nu sunt copaci”