”E de prisos să-ncerc să mă aţin Pe urma ei… Deci, să mă culc puţin! Povara întristării mă zdrobeşte Când somnul datoria nu-mi plăteşte; Aştept; că poate-n sfânta lui risipă, Va poposi şi lângă mine-o clipă.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“„N-am încotro!” Aceasta e o vorbă pe care de obicei n-o înțelege decât acela care o grăiește, căci numai rar se întâmplă ca un om să înțeleagă strâmtorarea în care se află alții.” Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”
“Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin… Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse… Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului… O fi deşartă chiar râvna aceas- ta… Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nici o valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!… Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice […]
“Da, zisei, povestea care se repetă, temerea de totdeauna care rupe vraja, şi o rupe când el , când ea, cine iubeşte mai puţin .” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat? Şi-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată, De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum. Şi imaginile-s şterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă există) printre nori îşi face drum. Ai ştiut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o […]
”Mai întâi, lasă capul în jos, apoi renunţă la toate lucrurile care te distrag unul câte unul. Îmbrăţişează lumina şi las-o să te călăuzească dincolo de vântul dorinţei. Vei găsi acolo un izvor şi hrănită de apele sale vei rodi veşnic, precum un copac.” Rumi
”Ce foc simt în urechi? E-adevărat? Mândria mi-e atît de osândită? Dispreţ, adio! Fumuri, v-am lăsat! Nu voi o să mă faceţi fericită! Iubeşte, Benedick, te-oi răsplăti Cu-o inimă-mblânzită de-al tău drag, Şi dacă stărui, te voi îmboldi Să trecem amândoi al nunţii prag; Spun toţi că meriţi: ci eu, pasămite, o ştiu mai mult decît din auzite!” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
“Vina mea e că m-am băgat și-am încercat să fac imposibilul, să dau viață unei scheme, să inventez, să pompez poezia și filozofia în niște plămâni morți.” Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”
”Victima este mai întâi transformată în nimic, apoi renaşte instantaneu într-o stare jalnică, umilă, iar de-a lungul noii sale vieţi păstrează integral memoria şi experienţa vieţii anterioare, fără a o putea folosi sau comunica altcuiva. Această formă de pedeapsă este rezervată elitei, pentru a-i împiedica să ajungă aroganţi sau nepăsători datorită poziţiei deţinute. — „Aşa că, dacă nu mă ajuţi…” — „Bine, lasă-mă să mă gândesc ce pot face. Între timp îţi recomand să te transformi în fiinţă umană şi să-ţi iei o cameră la un hotel. Îţi trebuie un somn bun, reconfortant”. Henry Gregor Felsen, ”Pe planeta Adnaxas nu sunt copaci”
”„Ce-aud, maestre?”-am întrebat şi-am mas s-ascult pe-al treilea ce striga: „Iubeşte” pe cel ce-n tine fără milă-a tras”. „Această brână, zise el, loveşte în cei pizmaşi, drept care rupt anume din dragoste e biciul ce-i plesneşte. Altminteri frâul se rosteşte-n nume; şi-ai să-l auzi pân-ai s-ajungi iertarea în celalt brâu şi vei pricepe cum e. Ci-ndreaptă-ţi ochii şi scrutează zarea căci vei vedea şezând mulţimi ‘nainte pe lângă stâncă sprijinind cărarea.” Privii deci ţintă şi cu luare-aminte şi-un şir de umbre-ntrezării la rând, înfăşurate-n cenuşii veşminte. Şi-ajunşi aproape le-auzii strigând: „Te roagă-n ceruri pentru noi, Mărie”, „Mihai” şi „Petru” şi „Voi sfinţi” chemând. Nu-i om pe lume, cât de crud să fie ce nu s-ar frânge de dureri şi jale de câte ochii-mi arătară mie. Când am ajuns de ei aproape-n cale şi fiecare desluşii ce pate, din ochii mei porni a curge vale. Din pănură purtau veşminte-n spate şi […]
”De ce m-alungi, când ard de dorul tău? Doar c-un duşman te porţi atât de rău.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” Liviu Rebreanu
“Marea taină era prezentă în mine și prin ea înțelesei că natura nu e plină de sufletul nostru, deși ne naștem cu acest miraculos sentiment, trăim veșnic cu el, credem cu putere în realitatea lui și în clipe de disperare ne adresăm munților, care nu ne-au făcut nimic, norilor și apelor și pădurilor, să ne redea ceea ce le-am dăruit (investiție naivă!), sufletul nostru intact și pur, ca să scăpăm de cel murdărit de oameni și de noi înșine. Strigi, dar pădurea tace. Ecoul îți întoarce doar propriu-ți glas, propria-ți deznădejde…” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Statistic», fiecare are un criminal în el, aşa cum îşi are partea sa de nebunie sau de sfinţenie. Datorită acestor predispoziţii înnăscute, general umane, stăruie peste tot oarecari înclinaţii spre sugestionabilitate, respectiv spre patologic.” Carl Gustav Jung, ”Psihologie individuală și socială”, cap. ”După catastrofă”
”Sfărâmă-te, tu, inimă orfană! În temniţă, ochi orb, în veci de veci Lipsiţi de raza zilei! Sterp pământ! Întoarce-te-n pământ şi putrezeşte! Scufundă-te în groapa lui Romeo!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
