”Emoţiile mortale sunt intense, palide şi egale. Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor de o clipă – şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e de presupus că tocmai cei mândri, care îşi ascund simţirea, sunt cei care, şi mai ales prin asta, suferă cu adevărat.” Camil Petrescu
“The misuse of creation begins when we no longer recognize any higher instance than ourselves, when we see nothing else but ourselves.” Pope Benedict XVI
”Tu te hrăneşti cu fumul sărac din vatra lumii. Cât o să-ţi chinui mintea cu-a fi şi a nu fi? Nu-ţi irosi câştigul de fiecare zi Cârpind la zdreanţa vieţii pe care-ai s-o dai humii.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Ah! două suflete-s în mine! Cum se zbat În piept să nu mai locuiască împreună! Unul de lume strâns mă ţine, încleştat; cu voluptate, celălalt puternic către cereşti limanuri mă îndrumă.” Johann Wolfgang von Goethe
”Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: „Ia te uită, în acest trup chiar a trăit cineva.” Paulo Coelho
”În pasiunile exasperante, există un fel de dublă vedere; mintea încordată ca un fier înroşit în foc până la alb, ajunge până la paroxismul forţelor şi creează nişte facultăţi trecătoare, dar puternice, nişte izbucniri de judecată clară, cum aruncă farurile intermitente dârele de lumină în noapte.” Michel Zevaco, ”Eroina”
“People, in general, would rather die than forgive. It’s that hard.” Sue Monk Kidd
”Nu e nimic în lume mai scump decât sănătatea şi nimic mai frumos ca omul sănătos şi la trup şi la suflet. Că degeaba eşti sănătos ca un taur, dacă umbli toată ziua bosumflat şi nu te bucuri de viaţă, de parcă ai avea bătături pe suflet.” Amza Pellea
”Cine era omul acesta care, cu privirea sa pătrunzătoare, cu zâmbetul său fermecător, spunea atâtea lucruri ciudate, deşi, aparent, buzele lui nu rosteau decât cuvinte banale? De ce, dacă-l ura ― căci îl ura din răsputeri! ― de ce gândul la îngrozitorul supliciu, gândul ăsta care ar fi trebuit să-l bucure îi stârnea atâta groază şi scârbă? De ce? Ce se întâmpla cu el? Între două fiinţe deopotrivă de frumoase şi de pure există afinităţi secrete care fac ca, fără ca să se cunoască, ele să se ghicească şi să se preţuiască una pe alta la adevărata lor valoare.” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. V
”E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.” Ionel Teodoreanu
”De vrei s-atingi sublima singurătate-a serii Şi-a stelelor înalte, desparte-te de toate: Prieteni şi iubite. Nici lacrimă durerii Străine să nu dărui, nici zâmbete-nşelate.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Vocea îi era sugrumată, ochii săi mari, negri, cuprinși de nemișcarea extazului erau muiați în lacrimi; toată făptura îi era invadată de frumusețea sfântă a ținutului înconjurător. În această plenitudine de senzații, inimile se caută pentru a se întâlni cu alte inimi.” Alexandre Dumas
“Every man has some reminiscences which he would not tell to everyone, but only to his friends. He has others which he would not reveal even to his friends, but only to himself, and that in secret. But finally there are still others which a man is even afraid to tell himself, and every decent man has a considerable number of such things stored away. That is, one can even say that the more decent he is, the greater the number of such things in his mind.” Fyodor Dostoevsky
„Deoarece omul ăsta îi întrece pe diplomaţii cei mai dibaci prin sinceritatea lui îndrăzneaţă ― îşi spuse ea ― de ce n-aş folosi şi eu aceeaşi sinceritate, ca pe o armă periculoasă, ce s-ar întoarce împotriva lui?” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. V
”O prietenie nu se verifică în așa numitele „ceasuri-grele” ale vieții. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l încuraja cu „sinceritățile” tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real și justificabil, dar care poate nu corespunde experienței destinului celuilalt), a nu-l prețui prin ceea ce îți convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuși, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.” Mircea Eliade, ”Oceanografie”
„Te-am întâlnit atât de dintr-odată şi de neaşteptat, încât acel ah, care mi-a sărit de pe buze a plutit buimac prin aer până s-a lovit de o creangă şi s-a aşezat pe ea, şi s-a făcut cuib şi timpul zburând pe acolo şi-a lăsat în el orele… Atât de neaşteptat ne-am întâlnit încât trupul mi-a fost smuls şi lovit de timp şi ecourile lui se întorc abia acum şi se opresc în faţa mea ca nişte statui…” Nichita Stănescu
“Here is my secret. It’s quite simple: One sees clearly only with the heart. Anything essential is invisible to the eyes.” Antoine de Saint-Exupéry, ”The Little Prince”
”Eu nu te văd, ci te imaginez într-una şi nu te aud, ci te murmur, te cânt” Nichita Stănescu
”Intru în paravan. Uşa se deschide asupra vieţii de-afară c-un scârţâit ruginit de poveste veche cu babe vrăjitoare şi odăi tainice în care nu se poate intra sub pedeapsă de moarte. O pădure de cărţi; pe rafturi, jos, pe lăzi, zac clituri prăfuite şi rufoase, legate amestecat cu sfoară şi aţe de păianjen. E cald şi izolat; afară vântul se zbuciumă, bate în uşi şi-n ferestre; dar tăcerea insulei cărţilor rămâne totuşi neclintită. M-aşez jos, cu religiozitate. Fiecare carte e-un prieten scump, care-mi murmură la ureche povestea lui scrisă cu sânge negru. Ascult împietrită şi intru şi eu în viaţa fără timp a paravanului.” Profira Sadoveanu, ”Mormolocul”
”Plângea un strop de apă: „Sunt despărţit de Mare!” Zâmbi atuncea Marea: „Noi suntem totul. Oare Supremul zeu nu-i unda? Deşi suntem departe, Un punct ce nu se vede abia de ne desparte.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
