“And now here is my secret, a very simple secret: It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.” Antoine de Saint-Exupéry, ”The Little Prince”
”Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.” Michelangelo
”Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.” Henryk Sienkiewicz
“Worry is the secret weapon perpetrated upon us by the dark forces of the world that lurk in the shape of fear, uncertainty, confusion, and loss. We, on the other hand, have our own secret weapon against these incorporeal fiends. It is laughter.” Vera Nazarian, ”The Perpetual Calendar of Inspiration”
”Cât timp au să te-nşele parfumuri şi culori? Ce-i rău, ce-i bine – Cartea pe cei naivi înveţi-i. De-ai fi tu chiar izvorul Zemzem, chiar apa vieţii, Tot în pământ la urmă tăcut ai să cobori.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
„Chiar dacă lucrurile sunt complicate, încâlcite şi ai senzaţia că eşti neputincios, că nu poţi face nimic, nu dispera şi nu te înfuria. Nu cumva să-l iei pe „imposibil” în braţe. Orice e posibil, numai că trebuie să te consolezi cu ideea că va dura probabil foarte mult şi trebuie să iei totul uşor, uşor.” Haruki Murakami
”Pardaillan se ridică, înaintă cât putu, întinse mâna şi apucă legătura de chei. Într o clipă descuie enormele lacăte ale cătuşelor care i împiedicau gleznele. Apoi, voi să pornească. Dar un fel de deznădejde furioasă îi cuprinse sufletul. Pardaillan nu mai putea merge! De abia se mai putea ţine pe picioare. Cunoscu o clipă de disperare, de spaimă, apoi se stăpâni şi şi udă mâinile în apa stătută din băltoacele podelii. Răcoarea aceasta îl învioră definitiv. Atunci se ridică în picioare. – Vreau, scrâşni el cu dinţii încleştaţi de sforţarea de voinţă… Vreau!… Deci, pot!… Vreau să umblu!… Şi astfel se împlini acea minune, ca forţa firească a sufletului să învingă suferinţele trupului. Pardaillan, istovit, se ridică şi păşi… luă în mână felinarul şi legătura de chei, ieşind astfel din mormântul său.” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. III
”Emoţiile mortale sunt intense, palide şi egale. Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor de o clipă – şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e de presupus că tocmai cei mândri, care îşi ascund simţirea, sunt cei care, şi mai ales prin asta, suferă cu adevărat.” Camil Petrescu
“The misuse of creation begins when we no longer recognize any higher instance than ourselves, when we see nothing else but ourselves.” Pope Benedict XVI
”Tu te hrăneşti cu fumul sărac din vatra lumii. Cât o să-ţi chinui mintea cu-a fi şi a nu fi? Nu-ţi irosi câştigul de fiecare zi Cârpind la zdreanţa vieţii pe care-ai s-o dai humii.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Ah! două suflete-s în mine! Cum se zbat În piept să nu mai locuiască împreună! Unul de lume strâns mă ţine, încleştat; cu voluptate, celălalt puternic către cereşti limanuri mă îndrumă.” Johann Wolfgang von Goethe
”Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: „Ia te uită, în acest trup chiar a trăit cineva.” Paulo Coelho
”În pasiunile exasperante, există un fel de dublă vedere; mintea încordată ca un fier înroşit în foc până la alb, ajunge până la paroxismul forţelor şi creează nişte facultăţi trecătoare, dar puternice, nişte izbucniri de judecată clară, cum aruncă farurile intermitente dârele de lumină în noapte.” Michel Zevaco, ”Eroina”
“People, in general, would rather die than forgive. It’s that hard.” Sue Monk Kidd
”Nu e nimic în lume mai scump decât sănătatea şi nimic mai frumos ca omul sănătos şi la trup şi la suflet. Că degeaba eşti sănătos ca un taur, dacă umbli toată ziua bosumflat şi nu te bucuri de viaţă, de parcă ai avea bătături pe suflet.” Amza Pellea
”Cine era omul acesta care, cu privirea sa pătrunzătoare, cu zâmbetul său fermecător, spunea atâtea lucruri ciudate, deşi, aparent, buzele lui nu rosteau decât cuvinte banale? De ce, dacă-l ura ― căci îl ura din răsputeri! ― de ce gândul la îngrozitorul supliciu, gândul ăsta care ar fi trebuit să-l bucure îi stârnea atâta groază şi scârbă? De ce? Ce se întâmpla cu el? Între două fiinţe deopotrivă de frumoase şi de pure există afinităţi secrete care fac ca, fără ca să se cunoască, ele să se ghicească şi să se preţuiască una pe alta la adevărata lor valoare.” Michel Zevaco, ”Cavalerii Pardaillan”, vol. V
”E ciudată și patetică senzația de lumină în lumina pe care ți-o dă gândul că ai trecut prin mintea unui orb. E mai mult decât un tunel. E ca un vis scurt al morții, din care ochii se deșteaptă cu o mirare înduioșată, regăsindu-și lumina.” Ionel Teodoreanu
”De vrei s-atingi sublima singurătate-a serii Şi-a stelelor înalte, desparte-te de toate: Prieteni şi iubite. Nici lacrimă durerii Străine să nu dărui, nici zâmbete-nşelate.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Vocea îi era sugrumată, ochii săi mari, negri, cuprinși de nemișcarea extazului erau muiați în lacrimi; toată făptura îi era invadată de frumusețea sfântă a ținutului înconjurător. În această plenitudine de senzații, inimile se caută pentru a se întâlni cu alte inimi.” Alexandre Dumas
“Every man has some reminiscences which he would not tell to everyone, but only to his friends. He has others which he would not reveal even to his friends, but only to himself, and that in secret. But finally there are still others which a man is even afraid to tell himself, and every decent man has a considerable number of such things stored away. That is, one can even say that the more decent he is, the greater the number of such things in his mind.” Fyodor Dostoevsky
