”Ideea fundamentală e că lumea naturală şi cea spirituală se află într-o strânsă corespondenţă. Metoda de lucru e introspecţia (în stare de veghe) şi visul (în starea somnului) pentru a releva „Sensul ascuns al Cuvântului”. Cuvântul este graţia care face legătura între Domnul şi om.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”dacă pornirea-mi răutăcioasă este de-a râde de toate şi ea bântuie văile cu trandafiri şi locurile unde-s crinii — căci râsul are-nchisă-n el pornirea răutăţii lumii, dar se sfinţeşte şi se eliberează prin fericirea care-o simte — dacă alfa şi omega ale înţelepciunii friele este că tot ce-i greu trebuie să se uşureze, ca orice trup să fie dănţuitor şi orice spirit ca o pasăre să fie, da, acestea-s alfa şi omega ale înţelepciunii mele” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Cele 7 peceți”
“People think of faith as being something that you don’t really believe, a device in helping you believe simply it. Of course that is quite wrong. As Pascal says, faith is a gift of God. It is different from the proof of it. It is the kind of faith God himself places in the heart, of which the proof is often the instrument… He says of it, too, that it is the heart which is aware of God, and not reason. That is what faith is: God perceived by the heart, not be reason.” Malcolm Muggeridge, ”The End of Christendom”
”Uite ce repede judecăm noi uneori existența și oamenii…Viața merită să fie trăită din pricina faptului că ea stârnește așa frumoase sentimente.” Nichita Stănescu
”Swedenborg se întoarce la Stockholm în 1741 şi e ales (la propunerea lui Linné) membru al Academiei Regale de Ştiinţe. Devine teozof, se îndreaptă către Dumnezeu prin forţa ştiinţei, devine un om căruia ştiinţa i-a dat gustul infinitului, al absolutului. De aici înainte începe cea de a doua viaţă a lui Swedenborg: se dezinteresează de ştiinţele exacte, trecând definitiv la teozofie şi religie. În Cartea de vise este consemnată marea iluminare din 1743, când el a primit puterea de a comunica direct cu spirite şi îngeri. Îşi propune să studieze în aceeaşi manieră sistematică lumea spiritului. Se spune că într-o seară, în 1745, la Londra, într-o viziune i se arată Domnul Nostru Iisus, care-i comunică misiunea sa nouă: cu acelaşi zel şi metodă cu care a descris lumea sensibilă, trebuie să exploreze lumea suprasensibilă, lumea supranaturală; să devină profet, să devină în mod ştiinţific vizionar. În Cartea de vise putem […]
”Nu mai răscoli fierea în paharul pe care singur mi l-am pregătit să-l beau, îi ceru Denethor. Oare n-am gustat-o îndeajuns atâtea nopţi la rând, presimţind că la fund voi da peste ce-i încă şi mai amar? Şi cu adevărat aşa este. Ce n-aş da să nu fi fost aşa!” J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”
”Știu – urmă ea cu vioiciune – că o nenorocire e pentru noi amîndoi că ne-am văzut și ne vedem, dar sufletul mi se umple de o nespusă dulceață când privesc în ochii lui, fie ei chiar încruntați, și mă cutremur când mâna lui mă atinge. Nu eu din mine însămi voiesc, nici nu voința lui mă siluiește, ci o soartă neînduplecată ne ține sub stăpînirea ei, și nu putem altfel decît cum putem. Îmi arde pămîntul sub picioare când stau astfel, pe ascuns venită, cu dânsul, și totuși viață pentru mine sunt numai clipele petrecute cu dânsul; de aici înainte totul e zbuciumare, neliniște mistuitoare, dorință fierbinte. Nemaiputînd să mai port rușinea pe care eu însămi mi-o fac, nu-mi mai rămîne decît să fug din lume, fie în mormînt, fie în tăinicia unei mănăstiri.” Ioan Slavici, ”Mara”
”(…) viaţa savantului plină de căutare obositoare, o căutare în beznă, cum a numit-o el însuşi mai târziu; beznă, care a fost, poate, condiţia de a ajunge la lumină, la revelaţie, la „făcliile învierii”. Momentul crizei marchează starea de grație, un lucru cumplit, căci e greu de purtat graţia divină, precum tot ceea ce este dincolo de înţelegerea şi ştiinţa umană. Boala apare ca mijloc de purificare, boala de origine divină, ca mijloc şi ca probă pentru a pătrunde în zona spirituală, lucru tulburător pentru cel care trebuie să trăiască încă în material. Experienţă posibilă dar dureroasă, dând naştere la fenomene noi, pe care omul nedeprins cu conştiinţa spiritualului le confundă cu bolile psihice incurabile.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
”De exemplu, dacă e vorba de lumină, lumina e pentru el o metaforă, simbolul evident al adevărului. Calul simbolizează inteligenţă, căci el ne duce de la un loc la altul. Swedenborg stabileşte astfel un întreg sistem de corespondenţe. Prin aceasta se apropie de cabalişti. Apoi ajunge la ideea că, în lume, totul se bazează pe corespondenţe, că întreaga creaţie e, de fapt, o scriere secretă, o criptografie pe care trebuie s-o descifrăm, că toate lucrurile sunt în realitate cuvinte, numai lucrurile pe care nu le putem înţelege rămân pentru noi literă moartă. Îmi amintesc de o teribilă aserţiune a lui Carlyle, care l-a citit, nu fără profit, pe Swedenborg şi a spus: Istoria universală e o scriere pe care trebuie s-o descifrăm şi s-o transcriem continuu. Şi e adevărat: necontenit suntem martorii istoriei universale şi în acelaşi timp actorii ei. Suntem, de asemenea, literele, simbolurile: un text divin în care […]
”Virgil atunci în braţe mă cuprinse, precum de zgomot deşteptată o mamă, când vede-n preajmă flăcările-ncinse, cuprinde pruncul alergând cu teamă şi uită-n grija ce i-o dă pârjolul să-şi ia ceva, căci la copil ia seamă” Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXIII
”Stâncile-nfuriate, Ploile-nspumate Rupe-vor lăcale, Porţi de închisoare; Fibus să se-ntarte Strălucind departe, Veşnic o să poarte Soarta schimbătoare.” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”
“Sufletul meu rătăcește aici într-un deșert fără popasuri ca o pasăre ce și-a pierdut cuibul…” Liviu Rebreanu, ”Ion”
”Îngerii, deci, se apropie de cel mort. Dumnezeu nu condamnă pe nimeni la infern. Dumnezeu ar vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Dar în acelaşi timp Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, teribilul privilegiu de a se condamna el însuşi la iad sau de a merita cerul. Altfel spus, Swedenborg menţine pentru lumea cealaltă doctrina liberului arbitru pe care doctrina ortodoxă o suprimă după moarte.” Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise” (prefață)
“Nu apari în ochii unuia aşa cum eşti, ci aşa cum au reuşit alţii să sugereze o imagine despre tine.” Marin Preda, ”Cel mai iubit dintre pământeni”
”Să vedem, înainte de toate, care era viziunea lui Swedenborg în ceea ce priveşte lumea cealaltă, viziunea despre imortalitatea personală, în care el a crezut, şi vom constata că totul se bazează pe liberul arbitru. În Divina Commedia a lui Dante – operă atât de frumoasă din punct de vedere literar – liberul arbitru încetează în momentul morţii. Morţii sunt judecaţi de un tribunal care hotărăşte dacă ei merită cerul sau infernul. Dimpotrivă, în opera lui Swedenborg lucrurile stau altfel. Swedenborg ne spune că atunci când un om moare, el nu-şi dă seama că e mort, fiindcă tot ce-l înconjoară rămâne identic. Continuă să se afle în casa lui, prietenii vin să-l vadă, umblă pe străzile oraşului. Nu se gândeşte că e mort. Dar curând începe să remarce câte ceva. Începe să observe un lucru care la început îl bucură, apoi îl nelinişteşte: totul pe lumea cealaltă este mult mai […]
