Citate, poezie și literatură

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 222024
 

“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.” Garabet Ibraileanu, ”Adela”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 222024
 

”Iubirea atinge apogeul în clipele când se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase. Faptul că altcineva își dă seama cine suntem, iar apoi ne oferă deopotrivă compasiune și iertare, scoate în evidență întreaga noastră capacitate de-a avea încredere și de-a dărui. Iubirea este un dividend al recunoștinței față de felul cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.” Alain de Botton

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 212024
 

„O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire.” Garabet Ibrăileanu

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 212024
 

”Când iubeşti şi nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi cu nimic obiectul iubirii – fără nici o vină că el nu te iubeşte – ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.” Ileana Vulpescu

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 212024
 

”Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără regret, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” Charles Dickens

 Balzac, Honore de  Comentariile sunt închise pentru
aug. 202024
 

”A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu găndeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” Honoré de Balzac

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 182024
 

”Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra frunții tale, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.” Emily Brontë

 Boccaccio, Giovanni  Comentariile sunt închise pentru
aug. 182024
 

”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 162024
 

”Se spune că cele mai dureroase clipe sunt în despărțirile după care nu mai există revederi, dar ceea ce simțea Yu Hua era și mai dureros. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 162024
 

”Am închis ochii. Și am strâns pleoapele ca să nu lase să treacă lacrimile, așa cum strângi din buze ca să nu iasă strigătul sau urletul de durere. Pentru ca lacrimile sau strigătele să rămână adunate în inimă. Până în clipa în care strigătele sau lacrimile sau urletele și toată durerea vor izbucni, vor exploda, pentru că au fost prea mult timp adunate înăuntru, sub o prea mare presiune. Dar atunci nu mai sunt doar lacrimi și strigăte, căci coșul pieptului, coastele și toată carnea explodează.” Constantin Virgil Gheorghiu

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 152024
 

”Let me ask you something. If someone prays for patience, you think God gives them patience? Or does he give them the opportunity to be patient? If he prayed for courage, does God give him courage, or does he give him opportunities to be courageous? If someone prayed for the family to be closer, do you think God zaps them with warm fuzzy feelings, or does he give them opportunities to love each other?” Morgan Freeman (în filmul ”Evan Almighty”)

Vasile Voiculescu – ”De Profundis”

 Vasile Voiculescu – ”De Profundis”  Voiculescu, Vasile  Comentariile sunt închise pentru Vasile Voiculescu – ”De Profundis”
aug. 152024
 

”Am căzut, fiindcă m-ai smuls Tu din Tine, Pentru că m-ai zvârlit am căzut… Aşa strigă toată eternitatea din mine. Umple-mă cu păcat, umple-mă cu ruşine, Sfânt am fost, sfânt rămân, ca la început, Vina mea s-a iscat în lut. Eu, a patra-ţi ipostază, ţip din ruine: Cine, Doamne, mă va pune la loc? Cine? Nu dragoste, nu milă, nu iertare, Vreau dumnezeiasca mea stare, Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce am avut, Întregeşte-mă şi întregeşte-te Doamne iar cu mine.” Vasile Voiculescu, ”De Profundis”

 Citate, poezie și literatură  Comentariile sunt închise pentru
aug. 142024
 

“Our toil must be in silence, and our efforts all in secret; for this enlightened age, when men believe not even what they see, the doubting of wise men would be his greatest strength.” Bram Stoker, ”Dracula”

 Murakami, Haruki  Comentariile sunt închise pentru
aug. 142024
 

„Singurătatea nu nicidecum un sentiment atât de rău. E precum liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.” Haruki Murakami

 Stănescu, Nichita  Comentariile sunt închise pentru
aug. 132024
 

”Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.” Nichita Stănescu