”De rupi o coardă de vioara, Ea geme, moare, tremurând. O altă coardă îi ia locul S-auzi vioara iar cântând. Dar când c-o lovitură slabă, În coarda inimii lovești, Ea geme atunci o viață-ntreagă Și nu mai poți s-o-nlocuiești.” Mihai Eminescu
”Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nţeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul îngheţat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieţii-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aş cruce pe-un mormânt! Care-i scopul vieţii mele, De ce gându-mi e proroc, De ce ştiu ce-i scris în stele, Când în van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieţii-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd faţa-mi de mort. Doar atunci când prin lumine M-oi sui la Dumnezeu, Veţi gândi şi voi la mine Cum am fost în lume eu.” Mihai Eminescu, ””Cântecul lăutarului”
”Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în fața-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în feresti, Se-toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Și parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu te strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți… O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smuls… Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!” Mihai Eminescu, ””Departe sunt de tine” (1878, 1 martie)
”Din lyra spartă a mea cântare Zboar-amorţită, un glas de vânt, Să se oprească tânguitoare Pe un mormânt! Oare femeia pe care mie Dumnezeu sântul o-a destinat În patu-acela de cununie S-a-nfăşurat? O caut, gându-mi şi-o-nchipuieşte, Dar n-am văzut-o de când eu sunt… Oare amorul ce îmi zâmbeşte E în mormânt?” Mihai Eminescu, ”Din lira spartă”
”Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți.” Mihai Eminescu
