Wallflowers

”O, viață de chin necurmat! Putea-voi cândva, din nou fericită Să-nnod firulvieții, de unde-a plecat? Nu știu: prea mă arde, mă mistuie-n piept Dorul – foc și vâlvoare – De ceea ce-a fost deplină-mplinire. Pe alții să-ntreb nu cutez, nici aștept Răspuns la-ntrebare. Tu singur, iubite, ce-ai pus stăpânire Pe-ntreaga mea fire, Spune-mi să știu și nădejde-nsorită Sădește-mi în sufletul greu încercat. Să spun n-aș putea ce dulce simțire Înpiept mi se zbate. De ziua, nici noaptea nu-mi găsesc pace. Căci văzul, auzul și-a simțului fire în parte și toate Aprins-au văpaia ce-n suflet îmi zace Și inima-mi coace. Tu singur, iubite, simțirea pierită Mi-o poți întări, doar tu, nimeni alt! O, spune-mi de-ajunge-voi oare și când Ochii să-ți văd înc-o dată La locul pe unde sărutul le-am dat. Spune-mi, iubite, că vii pe curând, Spune-mi și-alină-mi pe dată Durerile multe ce-n piept mi se zbat. Fie, cât fi-vei plecat […]

”Cu lacrimi vădesc Ce jale m-apasă c-am fost părăsit, Cu strâmb jurământ înșelat și mințit. Când dragoste, tu, în suflet mi-ai pus-o Pe-aceea ce-mi smulge zadarnic suspin, Vădit-ai într-însa Atâtea virtuți, încât pentru dânsa Ușor de răbdat îmi părea orice chin, Căruia-n minte Și-n dorul fierbinte Loc i-ai fi dat; dar azi, c-am greșit Știu bine, și focul mă arde-ndoit. Lumină în mintea-nșelată mi-a pus Chiar dânsa, iubita și viața mea toată, Plecând de la mine; Când eu, sărmanul, gândeam că mă ține Mai drag printre dragi și slugă plecată, Ea, fără-ndurare De chin și dogoare, În inima ei pe altu-a primit, Pe mine de-a pururi m-a izgonit. Când prins-am de veste că sunt alungat, În suflet un plâns dureros m-a cuprins Și stăruie-n el Și blestem azi ziua și ceasul mișel Când chipul ei dulce simțirea mi-a prins, Cu roșii bujori Din obrajii de flori. Credința, nădejdea și focul […]

”După cum s-a mai spus și într-alte rânduri aici, deși iubirea se adăpostește cu dragă inimă în casele bogaților, nu ocolește totuși nici casele sărmanilor, ba dimpotrivă uneori cu atâta strășnicie și-arată fața în ele, încât și cei săraci ajung să tremure de ea ca de un stăpân atotputernic, cum tremură bogații.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

”Gisippo îi răspunse: – Titus, de-mi este îngăduit în numele prieteniei care ne leagă pe amândoi să te silesc a-mi face voia fără de nicio împotrivire din parte-ți, ăsta e prilejul de care mă voi folosi; iar dacă tu n-ai să te îndupleci de bună voie să m-asculți, voi face totuși ca Sofronia să fie a ta cu sila și cu puierea ce se cade s-o folosești când este vorba de binele unui prieten. Eu știu cât sunt de mări puterile iubirii și știu că nu o dată, ci de nenumărate ori i-au dus pe îndrăgostiți la moarte; tu ești așa de aproape de ea, încât nu mai poți da înapoi și nu-ți mai poți înfrânge plânsul; dac-ai urma într-acest chip, te-ai prăpădi cu zile și eu de bună seamă că ți-aș călca pe urme. Deci, chiar de nu te-aș îndrăgi din alte pricini, viața ta mi-e dragă, căci prin […]

”Grațioase doamne, domniile-voastre poate n-ați auzit încă în ce chip poți să-l vâri pe necuratul în iad; de aceea vă voi spune eu, fără să ies de pe făgașul poveștilor de astăzi; iar dumneavoastră, învățând cum vine treaba asta, s-ar putea s-ajungeți în rai, și să pricepeți totodată că dragostea, deși se adăpostește mai bucuroasă în palate și-n încăperi luxoase decât în jalnice bordeie, totuși nu-i scris niciunde că nu-și poate vădi puterea și prin păduri stufoase, prin munți stâncoși și peșteri neumblate; drept care ne putem da seama că-n lumea asta toate supuse sunt puterii ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”

”Cine-ar cânta, de nu cânt eu, ce-n mine port mii de doruri împlinite, cine? Vino, iubire, tu izvor de bucurii, izvor al împlinirii și al nădejdii toate; vin’ să cântăm puțin, nu bietele suspine, nici dorurile vii, ce bucuria ta mai dulce mi-o arată, ci doar văpaia, chin și fericire-n care ard deplin, cântându-ți ție slavă, iubire, numai ție. Când m-a cuprins văpaia ta cea dragă, din primul ceas tu mi-ai adus în cale un tânăr prea frumos, cum nu-i mai mândru-n lumea-ntreagă, nici mai viteaz când poartă zale și nici mai inimos. Iubirea arde-n mine atât de luminos, încât cu tine cânt de drag și bucurie. N-am gând mai dulce altul decât îmi e să știu că mulțumită ție îi sunt la fel de dragă pe cât îmi e și el; aleasa fericirii de mi-a fost dat să fiu pe-acest tărâm, pentru credința-ntreagă ce-i port, socot la fel să […]

”Plăcute doamne, tare-i greu să știi ce anume ar fi spre binele cuiva. Căci, după cum se întâmpla adesea, unii, gândind că dacă ar fi bogați s-ar pune la adăpost de rele și-ar duce un trai lipsit de griji, nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia, dar pe deasupra se mai zbat și singuri, fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-și ajungă ținta; iar după ce au ajuns bogați, se pomenesc ca din senin că dau peste un tâlhar, care, râvnindu-le avutul, se pune și-i omoară pe ei, sărmanii, care mai înainte, așa săraci cum se aflau, țineau totuși la viață. Alții în schimb, prin mii de lupte primejdioase și prin vărsări de sânge -sânge de frate sau de prieten – ajunși din simpli oameni de rând la treptele măririi, crezând c-au dobândit marea fericire, fără a mai pune la […]