”O, viață de chin necurmat! Putea-voi cândva, din nou fericită Să-nnod firulvieții, de unde-a plecat? Nu știu: prea mă arde, mă mistuie-n piept Dorul – foc și vâlvoare – De ceea ce-a fost deplină-mplinire. Pe alții să-ntreb nu cutez, nici aștept Răspuns la-ntrebare. Tu singur, iubite, ce-ai pus stăpânire Pe-ntreaga mea fire, Spune-mi să știu și nădejde-nsorită Sădește-mi în sufletul greu încercat. Să spun n-aș putea ce dulce simțire Înpiept mi se zbate. De ziua, nici noaptea nu-mi găsesc pace. Căci văzul, auzul și-a simțului fire în parte și toate Aprins-au văpaia ce-n suflet îmi zace Și inima-mi coace. Tu singur, iubite, simțirea pierită Mi-o poți întări, doar tu, nimeni alt! O, spune-mi de-ajunge-voi oare și când Ochii să-ți văd înc-o dată La locul pe unde sărutul le-am dat. Spune-mi, iubite, că vii pe curând, Spune-mi și-alină-mi pe dată Durerile multe ce-n piept mi se zbat. Fie, cât fi-vei plecat […]
Boccaccio, Giovanni
”Elisa îi răspunse zâmbind că îl ascultă cu dragă inimă și începu cu dulce glas, așa precum urmează: Iubire, de-o fi să-ți mai scap din gheare, Nu-mi vine-a crede c-altădată Ușor am să cad prinsă-n laț sau fiare. Copilă, pătruns-am în jocul tău; crunt, Crezându-l liman de veșnică pace, Și armele toate le-am pusla pământ, Cum cel cu deplină încredere face. Dar tu, despot rău, pizmaș pe noroace, Pe mine-ai sărit de îndată, Cu brațe de fier m-ai strâns în prinsoare. Pe urmă în lanțuri pe veci cetluită, Plânsă de lacrimi, de chin și durere, Celui prin care mi-e moartea sortită Prinsă m-ai dat și mă are-n putere; E atâta de aspră-a stăpânului vrere, Că plânsul și jalea mea toată Nicicând n-au aflat la el îndurare. Rugările mele vântul le duce, Nimica n-aude, nimica n-ascultă, Chinu-mi sporește, viața mi-e cruce Și moartea încă tot mă-nspăimântă. Te-ndură, stăpână, de mine cea […]
”Plăcute doamne, la început Filomena și acu la urmă Pampinea ne-au spus multe adevăruri despre prostia noastră și despre frumusețea cuvintelor de duh; de aceea nu-i de lipsă să stăruim mai mult asupra acestor lucruri. Dar peste ceea ce s-a spus despre cuvintele de duh, vreau să v-aduc aminte că ele sunt de așa natură, încât trebuie să muște pe ascultător cum mușcă o oaie și nu cum mușcă un câine; căci de-ar mușca astfel, cuvântul n-ar mai fi cuvânt de duh, ci mojicie. Or, lucrul ăsta l-au vădit în chip desăvârșit și vorbele madonnei Oretta și răspunsul lui Cisti. Pe de altă parte însă e adevărat că, dacă vorba de duh e spusă întru răspuns și cel care răspunde mușcă precum un câine, fiindcă la rândul lui a fost și el mușcat, omul nu-i vrednic de ocară, așa cum ar fi fost altminteri; de aceea se cuvine s-avem de […]
”N-aș ști să spun, frumoase doamne, cine greșește mai vârtos: firea când împreună un suflet nobil c-un trup hâd, ori poate soarta când alege un meșteșug netrebnic unei făpturi cu suflet nobil, precum s-a întâmplat cu florentinul nostru Cisti, ori precum zilnic se întâmplă cu atâția, după cum vedem. Căci pe numitul Cisti, om înzestrat de la natură c-un suflet nobil și ales, soarta îl făcu brutar. Și eu de bună seamă aș blestema și firea și soarta deopotrivă, dacă n-aș ști că cea dintâi e cumpănită și înțeleaptă, iar că pe de-altă parte soarta are o mie de ochi, deși prostia omenească o înfățișează oarbă. De aceea socotesc că ele, prevăzătoare fiind și înțelepte foarte, fac tocmai ca și oamenii când, neștiind ce anume le pregătește viitorul, își îngroapă lucrurile cele mai de preț, ca să le aibă la nevoie în cine știe ce ungher netrebnic de princasă, de […]
”Cu lacrimi vădesc Ce jale m-apasă c-am fost părăsit, Cu strâmb jurământ înșelat și mințit. Când dragoste, tu, în suflet mi-ai pus-o Pe-aceea ce-mi smulge zadarnic suspin, Vădit-ai într-însa Atâtea virtuți, încât pentru dânsa Ușor de răbdat îmi părea orice chin, Căruia-n minte Și-n dorul fierbinte Loc i-ai fi dat; dar azi, c-am greșit Știu bine, și focul mă arde-ndoit. Lumină în mintea-nșelată mi-a pus Chiar dânsa, iubita și viața mea toată, Plecând de la mine; Când eu, sărmanul, gândeam că mă ține Mai drag printre dragi și slugă plecată, Ea, fără-ndurare De chin și dogoare, În inima ei pe altu-a primit, Pe mine de-a pururi m-a izgonit. Când prins-am de veste că sunt alungat, În suflet un plâns dureros m-a cuprins Și stăruie-n el Și blestem azi ziua și ceasul mișel Când chipul ei dulce simțirea mi-a prins, Cu roșii bujori Din obrajii de flori. Credința, nădejdea și focul […]
”Visul din istorioara de adineauri îmi dă prilejul să vă spun o povestire, în care – spre deosebire de visul din povestea Filomenei, în care era vorba despre lucruri întâmplate mai înainte – e vorba despre două visuri care s-au și adeverit, de îndată ce-au fost povestite de cei ce le-au visat. Căci trebuie să știți, prea iubitoare doamne, că nu e om pe lumea asta care să nu viseze în somn tot soiul de năzbâtii; și deși năzbâtiile acestea îți par adevărate numai în timpul somnului, pentru că atunci când te trezești vezi limpede că numai unele sunt adevărate, altele doar cu putință și-a treia parte cu totul în afară de adevăr, cu toate acestea, zic, se întâmplă adeseori ca ele să se adeverească. Din pricina aceasta mulți dau crezare viselor, punând temei pe ele la fel precum ar pune pe orice lucru văzut aievea și ca atare de […]
”După cum s-a mai spus și într-alte rânduri aici, deși iubirea se adăpostește cu dragă inimă în casele bogaților, nu ocolește totuși nici casele sărmanilor, ba dimpotrivă uneori cu atâta strășnicie și-arată fața în ele, încât și cei săraci ajung să tremure de ea ca de un stăpân atotputernic, cum tremură bogații.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Cum ce mai e și asta? Doar nu tu ai zis de mii de ori: „cine de cine n-are parte cât ține noaptea se tot zbate„?” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Gisippo îi răspunse: – Titus, de-mi este îngăduit în numele prieteniei care ne leagă pe amândoi să te silesc a-mi face voia fără de nicio împotrivire din parte-ți, ăsta e prilejul de care mă voi folosi; iar dacă tu n-ai să te îndupleci de bună voie să m-asculți, voi face totuși ca Sofronia să fie a ta cu sila și cu puierea ce se cade s-o folosești când este vorba de binele unui prieten. Eu știu cât sunt de mări puterile iubirii și știu că nu o dată, ci de nenumărate ori i-au dus pe îndrăgostiți la moarte; tu ești așa de aproape de ea, încât nu mai poți da înapoi și nu-ți mai poți înfrânge plânsul; dac-ai urma într-acest chip, te-ai prăpădi cu zile și eu de bună seamă că ți-aș călca pe urme. Deci, chiar de nu te-aș îndrăgi din alte pricini, viața ta mi-e dragă, căci prin […]
”Tinere doamne, precum puteți băga de seamă și voi, cu multă ușurință, orice deprindere urâtă se întoarce înspre paguba aceluia ce-o are și adeseori și-a celorlalți; iar dintre aceste apucături aceea care ne târăște mai fără frâu către primejdii socot că e mânia. Mânia nu e altceva decât o pornire pripită și necugetată, pe care o ațâță în noi durerea ce ne răpește judecata și ne orbește ochii minții, stârnind în sufletele noastre zbucniri de furie pătimașă. Și, deși ea îi stăpânește destul de des și pe bărbați – pe unii mai mult, pe alții mai puțin – cu toate acestea la femei e mai păgubitoare și mai adesea întâlnită, căci focul ei seaprinde în ele mai lesne ca-n bărbați, văpaia ei arde mai spornic și mult mai greu le ține-n loc când s-au dezlănțuit o dată. Și lucrul nu e de mirare; căci, dacă stai să te gândești, focul, […]
”Grațioase doamne, domniile-voastre poate n-ați auzit încă în ce chip poți să-l vâri pe necuratul în iad; de aceea vă voi spune eu, fără să ies de pe făgașul poveștilor de astăzi; iar dumneavoastră, învățând cum vine treaba asta, s-ar putea s-ajungeți în rai, și să pricepeți totodată că dragostea, deși se adăpostește mai bucuroasă în palate și-n încăperi luxoase decât în jalnice bordeie, totuși nu-i scris niciunde că nu-și poate vădi puterea și prin păduri stufoase, prin munți stâncoși și peșteri neumblate; drept care ne putem da seama că-n lumea asta toate supuse sunt puterii ei.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Sunt unii oameni atât de lipsiți de sfiiciune în dorința lor de a vădi, că știu și află anumite lucruri, pe care ar fi mai bine să nici nu le mai știe, încât ajung să creadă că, dojenindu-i pe ceilalți pentru greșelile lor neștiute de nimeni, ar putea să-și micșoreze prin aceasta propria lor rușine, când tocmai dimpotrivă nu fac decât să și-o sporească cu vârf și îndesat;” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Cine-ar cânta, de nu cânt eu, ce-n mine port mii de doruri împlinite, cine? Vino, iubire, tu izvor de bucurii, izvor al împlinirii și al nădejdii toate; vin’ să cântăm puțin, nu bietele suspine, nici dorurile vii, ce bucuria ta mai dulce mi-o arată, ci doar văpaia, chin și fericire-n care ard deplin, cântându-ți ție slavă, iubire, numai ție. Când m-a cuprins văpaia ta cea dragă, din primul ceas tu mi-ai adus în cale un tânăr prea frumos, cum nu-i mai mândru-n lumea-ntreagă, nici mai viteaz când poartă zale și nici mai inimos. Iubirea arde-n mine atât de luminos, încât cu tine cânt de drag și bucurie. N-am gând mai dulce altul decât îmi e să știu că mulțumită ție îi sunt la fel de dragă pe cât îmi e și el; aleasa fericirii de mi-a fost dat să fiu pe-acest tărâm, pentru credința-ntreagă ce-i port, socot la fel să […]
”(…) trăi ferice lângă dânsul ani mulți și îmbelșugați, de unde s-a iscat și vorba: Gurița sărutată în veci nu veștejește, ba dimpotrivă, ca și luna, din lună-n lună se-nnoiește.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Plăcute doamne, tare-i greu să știi ce anume ar fi spre binele cuiva. Căci, după cum se întâmpla adesea, unii, gândind că dacă ar fi bogați s-ar pune la adăpost de rele și-ar duce un trai lipsit de griji, nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia, dar pe deasupra se mai zbat și singuri, fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-și ajungă ținta; iar după ce au ajuns bogați, se pomenesc ca din senin că dau peste un tâlhar, care, râvnindu-le avutul, se pune și-i omoară pe ei, sărmanii, care mai înainte, așa săraci cum se aflau, țineau totuși la viață. Alții în schimb, prin mii de lupte primejdioase și prin vărsări de sânge -sânge de frate sau de prieten – ajunși din simpli oameni de rând la treptele măririi, crezând c-au dobândit marea fericire, fără a mai pune la […]