”Aş vrea să-ţi dau numai veşti rele Dar nu ţi le dau, Pentru că mi-am închis toate căile, Pentru că ţi-am interzis toate accesele, Ţi-aş putea povesti Absenţa ta Imediat după prezenţa ta, Plânsul tău a prevenit ninsoarea, Lacrimile tale au ars Lucrurile de care s-au atins, Ştiu că erai năucită, Ştiu că nu-ţi venea să crezi, Dar eu care am început totul Trebuia să sfârşesc totul, Chiar dacă pe neaşteptate, Chiar dacă ţi-am putut părea Un golan, Să ştii că atunci Când ne-am despărţit Te-am iubit cel mai mult Şi ca dovadă această ninsoare Care trebuie să te purifice, Care trebuie să mă purifice, Nu-ţi spuneam eu Că e nevoie de o ninsoare Care să spele totul? Ţi-aş mai da câte-o veste, Ţi-aş mai cere câte-o veste, Dar între noi nu mai e loc De nici o ninsoare, Ţi-am spus că n-am să te mai caut, Îţi spun că […]
P
“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am zărit doi șerpi încolăciți. Poate făceau dragoste. Să vă spun drept, nu știu cum fac șerpii dragoste. Sau poate se luptau. Deodată am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă și chiar peste șerpii încolăciți. Era un vultur care a înhățat unul din șerpi și s-a ridicat cu el în văzduh. Așadar, vulturul le-a întrerupt șerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănțuiți, nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste și luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Și, oricum, pentru unul din șerpi nu mai avea importanță diferența dintre dragoste și luptă. Pentru el totul se sfârșise. Nu va mai […]
”În stejărişul cel sălbatic Călugărul s-a afundat, Trăind tot trist şi singuratic, În posturi, rugă şi oftat. Cu o lopată preasmerită El şi-a săpat al său mormânt Şi pentru moartea-i multdorită Se tot ruga la orice sfânt. Dar, într-o vară, când în pragul Colibei sale se ruga, Văzu aiurea cum dubravul* (*dubrav = stejăriș) Încet-încet se-nnegura; Văzu cum ceaţa peste lacuri Se aşternea, iar luna-n nori Aluneca încet pe lacuri, Parcă-nroşită de fiori. Privi la apă plin de groază, Înfiorat până-n rărunchi… Valuri pe lac se înspumează Şi se opresc pe-ai săi genunchi… Deodată… ca a nopţii umbră, Din ape iese o femeie, Ce lin pe maluri se adumbră, Albă, ca neaua ce scânteie. Ea pe călugăr îl priveşte Şi-şi piaptănă umedul păr, Monahu-atunci se-ngălbeneşte: Era frumoasă-ntr-adevăr. Din cap făcând semn de-aprobare, Cu mâna îl cheamă duios… Dar, ca şi steaua căzătoare, Piere sub valul somnoros. El noaptea n-a putut […]
”Ce faci la ora când mi-e dor de tine şi nici un fel de răni nu te opresc să-mi reconstitui trupul în ruine şi să-mi refaci tot viciul omenesc? Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe şi te implor, ca într-un turn complex, să-mi regăsesc plăceri din tinereţe, să-ţi pun cu moartea focul meu în sex. Mi-e teamă de o vârstă fără milă când am să cad la pragul tău, înfrânt, şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă să mă mai scol nebun de la pământ. Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura, cu nebunia de soldat bătrân, ce-şi vindecă în cer harababura şi-mi dai motiv în viaţă să rămân. Ce faci, adolescentă numai noapte? Din jaful care n-are nici un rost, te recompun cu gust de mere coapte şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost. Eu te iubesc cu lipsa de ruşine a unei făr’delegi cu chipul tău […]
”Voi fi întotdeauna cel care a așteptat să i se deschidă ușa, în fața unui perete fără ușă.” Fernando Pessoa
”Unii vor iubire, alţii vor putere, Unii doar un umăr pentru-o mângâiere, Unii casă mare şi maşină nouă, Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă, Unii să audă, alţii să vorbească, Unii doar o clipă cerul să privească, Unii o moşie mare şi bogată, Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată, Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi, Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi, Unii vor un munte, alţii vor o mare, Unii doar să aibă cele necesare, Unii vor avere, faimă, bogăţii, Alţii sănătate pentru-ai lor copii, Unii vor să aibă propriul răsărit, Alţii doar să uite ceea ce-au iubit… Pelerini prin lume între nu şi da, Fiecare suflet are rana sa ! Nu tot cel ce râde este fericit, Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit ! Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul, Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul; Fii cu gânduri bune şi […]
”Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu, simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv, Ca neamul omenesc de-a pururi Să fie interogativ.” Adrian Păunescu, ”Dreptul la întrebare”
”Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor, M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior, M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal Şi să pot să ajung acest fel de final. Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig, Peste-un râu îngheţat, către lume să strig Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc Şi nemernicul ger să ma ardă pe loc. Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci, Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi, Am nevoie să pot potoli cu ceva, Un incendiu pornit dinspre inima mea. Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid Şi călduri vor veni să ne pună la zid, Dar eu nu mai suport nici femele fierbinţi, Nici pavaje ce duc la ieşirea din minţi. Am văzut despărţiri, decorate urât, Cu satanice ploi ce plângeau şi atât Şi-am văzut şi căderi pe o pantă de schi, Unde totu-i frumos şi se […]
”Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire.” Octavian Paler, ”Viața pe un peron”
”Cum treci acum şi apa e-n ruine, Şi-ţi este bine şi îmi este bine, Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine E vie vrerea ambelor destine. Te voi iubi cu milă şi mirare Cu întrebare şi cu disperare, Cu gelozie şi cu larmă mare, C-un fel de fărdelege care doare. Şi jur pe tine şi pe apa toată Care ne ţine barca înclinată Că vei rămâne – dincolo de număr Şi dincolo de forme, măşti şi vorbe – A mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.” Adrian Păunescu, ”A mea”
”Știu unde Nu știu de unde, Nu știu de ce Și nu știu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.” Adrian Păunescu, ”Detalii”
”Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…” Octavian Paler
”Acest cadavru este fostul Noe, Care-a salvat idei, orgolii, specii, Pe Noe jur acum, pentru toți vecii, Că pentru a iubi eu nu cer voie. Ci nu mă umili, amară lume, Nu-mi cerceta conștiința și cearceaful, Că te blestem să se aleagă praful De tine, de-al tău drum și de-al tău nume. Iată-l pe Noe, podidit de viermii Pe care i-a salvat, salvînd și lumea, Tu, lume, ce-ai gustat deșertăciunea, De ce mă dai cu capul de toți țărmii? Nu simți că, dacă pier, te las săracă, Doar poruncind cuvintelor să tacă?” Adrian Păunescu
”Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușește doar să-l obosească și mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit…” Octavian Paler
“The tree is bent when it is young” Orhan Pamuk