”Ce am făcut ca să merit dragostea? Ce am făcut de mi se refuză dragostea?… La ambele întrebări, cel care oferă dragostea poate răspunde: Pentru că tu eşti tu – un răspuns care-l balansează periculos şi imprevizibil pe cel iubit între grandoare şi depresie.” Alain de Botton
„La originea oricărei ispite, există prilejul întrevăzut de a merge spre divinitate pe un drum mai scurt decât cel al realului; pe un drum pe care ţi l-ai inventa tu singur, în ciuda interdicţiilor pe care le ridică legile Creaţiei, ordinea divină şi însăşi natura omului.” Denis de Rougemont
”Închide Coranul şi liber gândeşte Şi liber la toate în jur să priveşti. Dă totul şi iartă oricui te răneşte Şi-ascunde-te-n taină când vrei să zâmbeşti.” Omar Khayyam, ”Suprema înțelepciune – detașarea”
”Nimic nu-mi poate fi mai plăcut, dragă prietene, decât să mă reîntorc în singurătatea mea, sub copacii mei stufoși, pe țărmul Loarei. Dacă Dumnezeu e cel mai mare tămăduitor al rănilor sufletești, natura îți dăruiește leacurile cele mai neîntrecute.” Alexandre Dumas
”Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniţă; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, şi care nu şi-a salvat nu numai sufletul, ci şi viaţa.” G. K. Chesterton
“Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, totală, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat.” Garabet Ibraileanu, ”Adela”
”Iubirea atinge apogeul în clipele când se dovedește că persoana iubită înțelege, mai limpede decât au fost vreodată capabili ceilalți, ba poate chiar și noi înșine, acele părți din noi care sunt haotice, stânjenitoare și rușinoase. Faptul că altcineva își dă seama cine suntem, iar apoi ne oferă deopotrivă compasiune și iertare, scoate în evidență întreaga noastră capacitate de-a avea încredere și de-a dărui. Iubirea este un dividend al recunoștinței față de felul cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.” Alain de Botton
„O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire.” Garabet Ibrăileanu
”Când iubeşti şi nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi cu nimic obiectul iubirii – fără nici o vină că el nu te iubeşte – ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.” Ileana Vulpescu
”Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără regret, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” Charles Dickens
”A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încât să nu trăieşti şi să nu găndeşti decât pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” Honoré de Balzac
”Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra frunții tale, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.” Emily Brontë
”Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfârșit și care a rânduit prin legi nestrămutate ca tot ce-i omenesc să piară, iubirea mea – mai arzătoare ca orișicare alta, pe care nici o hotărâre, nici o povață, nici o rușine ce-ar fi putut s-o amenințe sau vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frângă și nici măcar s-o zdruncine – s-a măcinat ea însăși cu vremea, în așa măsură, încât nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară decât doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avânte prea departe pe primejdioasele-i întinsuri; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind înlăturată orișice suferință, rămas-am doar cu bucuria.” Giovanni Boccaccio, ”Decameronul”
”Se spune că cele mai dureroase clipe sunt în despărțirile după care nu mai există revederi, dar ceea ce simțea Yu Hua era și mai dureros. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.” ”Povestea izvorului roșu” (poveste chinezească repovestită de Eufrosina Dorobanțu)
”Am închis ochii. Și am strâns pleoapele ca să nu lase să treacă lacrimile, așa cum strângi din buze ca să nu iasă strigătul sau urletul de durere. Pentru ca lacrimile sau strigătele să rămână adunate în inimă. Până în clipa în care strigătele sau lacrimile sau urletele și toată durerea vor izbucni, vor exploda, pentru că au fost prea mult timp adunate înăuntru, sub o prea mare presiune. Dar atunci nu mai sunt doar lacrimi și strigăte, căci coșul pieptului, coastele și toată carnea explodează.” Constantin Virgil Gheorghiu
”Let me ask you something. If someone prays for patience, you think God gives them patience? Or does he give them the opportunity to be patient? If he prayed for courage, does God give him courage, or does he give him opportunities to be courageous? If someone prayed for the family to be closer, do you think God zaps them with warm fuzzy feelings, or does he give them opportunities to love each other?” Morgan Freeman (în filmul ”Evan Almighty”)
“Our toil must be in silence, and our efforts all in secret; for this enlightened age, when men believe not even what they see, the doubting of wise men would be his greatest strength.” Bram Stoker, ”Dracula”
„Singurătatea nu nicidecum un sentiment atât de rău. E precum liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.” Haruki Murakami
”Doar chipul tău prelung iubito, lasă-l aşa cum este, răzimat între două bătăi ale inimii mele, ca între Tigru şi Eufrat.” Nichita Stănescu
”Cerul era înstelat. Din puzderia de luminițe care luceau, nu lipsea niciuna. Steaua Lisandrei căzuse fără să lase pe cer vreun semn, vreun gol, așa cum nici în aglomerația străzii nu se simțea lipsa unui om. Și totuși, în câte ascunzișuri de suflet și gând nu a rămas ca un ferment de dăruire, de generozitate, trecerea ei pe pământ!” Cella Serghi
