”Doamne, ce noapte s-a scurs! Cât de frumoasă e ziua Şi viaţa lucidă de zi! Prieteni, vă scriu o scrisoare, Cred c-am avut un vis rău, Se făcea c-a venit, străvezie, O fată ce nu se mai află, Se făcea că am stins un incendiu Noi cei ce aici ne iubim. Prieteni, sunt vise haotice Care se-ncheagă atunci Când ziua gândirea colindă Spre mari bucurii şi primejdii Şi când dureroase aduceri aminte Ne tulbură. Dar dacă va fi un război Şi noi nu vom face destul Să nu fie, Şi dacă cu toţii sperăm: — Vom trăi mai departe — Ce nopţi vom avea noi apoi, Ce vorbe-am putea să mai spunem Umbrelor scumpe şi îngrozitoare Şi multe, mai multe atunci? Trăim bucurii şi mâhniri, Nopți zbuciumate ori calme, Zile voioase ori triste (Albe şi negre cocoare), Fluviul vieţii se scurge încet, încărcat şi deplin. Dar vinele noastre palpită De-o […]
“When there is no faith, there is no conscience. When there is no conscience, there is no morality. When there is no morality, there is no humanity.” Kamaran Ihsan Salih
”Ce să-ţi spun? îl întrebă înţeleptul Simeon. Ce am avut de spus, ţi-am spus. Mai întăi trebuia să răsuflu şi să mă bucur că te-am văzut. – Ah! urmă el oftînd. În lumea asta sânt puţini oameni în care poţi avea credinţă. Eu socot că un om în viaţă nu-şi poate face decît trei prietini. Unul poate moare. Pe altul poate-l apucă nebunia dragostelor. Dar unul tot îi rămîne. Aşa, eu îndată ce am ajuns la tine, mă simţesc mai împăcat, căci am ajuns la prietinul meu cel adevărat…” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
“To see the heavens, you must climb to the heavens.” (Erudian proverb) J.V. Hilliard, ”The Last Keeper”
”Uitarea este leac al multor dureri pe pământ; dar nu toate sufletele oamenilor sânt ca apele care se tulbură, fac creţuri şi se zbuciumă în furtună, iar apoi s alină şi ntind un luciu curat, ca şi cum în veci nimic nu le ar fi răscolit. Uneori durerile aprige lasă pe urma lor o drojdie de otravă: sânt suflete care cu greu se lămuresc. Aşa era sufletul lui Tudor Şoimaru. Era încă în el o nehotărîre ş-o suferinţă. Când vedea în lumina amintirii pe Magda, se încrunta, şi era bine încredinţat că, dacă i-ar fi răsărit din pămînt, ar fi ridicat pumnul s o zdrobească. Uneori însă Magda aceasta îi zîmbea. Vremea, cu toate acestea, ajutată de moşneagul cu barba tuşinată, îl scotea la un liman nebănuit de el.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”- Spune-mi, frate iubite, dacă sânt treaz… – Asta nu pot s-o ştiu… răspunse râzând boierul. – Spune-mi dacă nu visez, şi dacă am auzit bine! Ce se-ntîmplă? – Ce să se întîmple? taci şi aşteaptă să se desăvârşească rânduiala care ne poartă pe acest drum… Până acum tu eşti ca unul care a găsit o comoară… Se uimeşte, nu-i vine a crede, se gândeşte că aşa lucru e cel mai rar în lume şi-n viaţă, cu toate acestea e adevărat! – E adevărat, e adevărat… îngână Tudor Şoimaru. Parcă mă tem de o nenorocire! – Se poate să vie şi asta, grăi Bîrnovă. Scrie la carte că era la elini un rege care s-a înfricoşat aşa din pricina necontenitelor lui noroace. Fii cu inima tare, aşteaptă, şi culcă-te, ca să fii hodinit mâni… Cine ştie! poate trebuie să răpim pe fată!” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”Straniu vis! Şi parcă Sărutul ei aprins, pe gura mea, Atâta viaţă răspândise-n mine, Că m-am trezit, deodată, împărat. O, Doamne, cât de dulce mi-e iubirea, Când numai umbra ei îmi dăruieşte Comori de fericire!” William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”
”- Bine, vom pleca mâne în zori; ori chiar la noapte, dacă vrei. – Până atunci, grăi deodată Bîrnovă în dosul lor, face să privim cum se ţese o mărire, care mâne se va destrăma şi va putrezi ca o pânză netrebnică… – Hm! de ce vorbeşti aşa? zise tatarul; şi eu sânt neam de domn; îmi aminteşti că sunt pulbere şi ticăloşie? Bîrnovă prinse a râde. – Văd că cunoşti şi tu adînc din cărţi, beiule, – dar tu te-ai ridicat şi te ţii sus, cu braţul tău; şi vitejii au în lumea asta altă soartă… – Nu; căci singur ai spus, şi o ştiu şi eu; în lumea noastră totul e deşertăciune. Numai Tudor Şoimaru are dreptate, căci el urmăreşte o clipă de dragoste care face mai mult decît o viaţă de mărire. – Of, Doamne… murmură Şoimaru, strîngînd braţul beiului; amar şi aspru e acest dar dumnezeiesc!” […]
”Dorea cu orice chip să-l vadă. Dar în clipa când fata apăru, tocmai atunci boierul asculta cu înmărmurire cântecul flăcăului Sian Vin, atunci şi chiar atunci, melodia se frânse; tânărul amuţi ca de o minune. Faţa îi ardea ca focul, ochii i se aprindeau de emoţie. O văzuse pe fată… O văzuse pe fata care stătea încuiată şi glasul său se frânse ca şi al unei păsări măiestre care presimte primejdia. Se uitară şi se uitară unul la altul şi nu mai conteneau. Parcă aveau să-şi spună o poveste fără sfârşit. O poveste frumoasă şi caldă ca privirea lor, ca soarele şi ca luna, şi dulce ca şopotul pârâiaşelor.” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Uneori melodiile, curate ca apa râului răcoros, îi aduceau jale; alteori, aprinse ca jăratecul, îi aprindeau inima. Iar acolo, în inimă, ardea şi dragostea fetei pentru cel care le cânta. Cine era acela însă? se întreba fata de după zidurile şi uşile grele. Nu putea să-l vadă la chip pe Sian Vin…” ”Cântecul de dragoste” (poveste chinezească)
”Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire.” Octavian Paler, ”Viața pe un peron”
”Să fii plin de admiraţie şi departe de orice invidie; să te înveseleşti în mare măsură de binele altora; să iubeşti cu o asemenea generozitate a inimii încât dragostea ta să fie o posesiune dragă în absenţa răutăţii; acestea sunt daruri ale sorţii, daruri pe care banii nu le pot cumpăra. Cel care are asemenea comoară se va bucura de Univers ca şi cum acesta i-ar aparţine şi îi va ajuta şi pe alţii să se bucure alături de el.” Robert Louis Stevenson
Nicolae Labiș – ”Scrisoarea mamei (de Anul Nou)”
”În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş, Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri, Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi Urmează-n taină calea iernaticei iubiri. Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire — E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai, în vremurile-acelea săpate-n amintire C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai. Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată Şi năvălea într-însa al datinei popor! — Strălucitoare capre cu lâna colorată Şi toboşari de basme săltând într-un picior. Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet, Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc, Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted, Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc. Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale, Care-aduceau colinde la noi în lung convoi, Când ascultam la geamuri şi palma dumitale îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi. Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire; M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l […]
”- Dar afară de asta, – şi Şoimaru începu a râde, – dacă vine o întîmplare ş-o greutate, vin la cunoştinţă veche… Cine se teme? – Nu se teme nimeni, răspunse liniştit Bîrnovă. Eu cuget numai.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
”- Femeile nu m-au oprit mult în viaţă! răspunse Şoimaru. Mie mi-i dor să văd apa Răutului şi mormintele părinteşti… – Asta i boală moldovenească, zise iar tatarul râzând. De ce? N-ai cer necuprins până la Dumnezeu? N-ai stepă fără hotar? Omul trebuie să fie ca pasărea văzduhului, şi ochiul lui nu trebuie să încremenească asupra unei pietre.” Mihail Sadoveanu, ”Neamul Șoimăreștilor”
Adrian Păunescu – ”A mea”
”Cum treci acum şi apa e-n ruine, Şi-ţi este bine şi îmi este bine, Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine E vie vrerea ambelor destine. Te voi iubi cu milă şi mirare Cu întrebare şi cu disperare, Cu gelozie şi cu larmă mare, C-un fel de fărdelege care doare. Şi jur pe tine şi pe apa toată Care ne ţine barca înclinată Că vei rămâne – dincolo de număr Şi dincolo de forme, măşti şi vorbe – A mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.” Adrian Păunescu, ”A mea”
”Știu unde Nu știu de unde, Nu știu de ce Și nu știu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.” Adrian Păunescu, ”Detalii”
”Hei, tinere, nu-ţi bate joc de mine; Eu nu vorbesc ca un bătrân smintit, Nici, ocrotit de-al anilor hrisov, Nu mă fălesc cu ce-am făcut de tânăr Sau cu ce-aş face de-aş fi bătrân.” William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”
”Tăcute-s căile pământului, potecile-ncurcate şi drumurile netezi, tăcute şi-nţelepte… Cine mai bine decât ele-i cunoaşte pe oameni? Căile fără capăt i-au văzut încrezători şi deznădăjduiţi, veseli şi trişti, cântând şi lăcrămând, căci viaţa oamenilor se scurge între cel dintâi şi cel din urmă drum. Sunt drumuri ale vieţii şi drumuri ale Mastarei, sunt drumuri ale luptei, pândite de Ormag, dar toate tac. Şi lungă-i calea lacrimilor, o, Vam, şi dincolo de ea aşteaptă altă cale.” Vladimir Colin, ”Legendele țării lui Vam”
”Tot ce se naşte dintr-un gând curat E vrednic doar de laudă. Chemaţi-i!” William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”