”MAMA!” „Viaţa nu trece, ci se prelungeşte O ştiu şi eu, şi tu, de bună samă, Şi nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte, Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă. Copiii, ştii, nu cresc, ci doar devin, La rândul lor, părinţi şi se-nfăşoară Într-un surâs născut dintr-un suspin Ce se repetă, vai, a câta oară. Îţi simt ades atingerea de mână Cum buclele de prunc mi le destramă Şi văd în vis căluţi de plastelină Pe care mi-i făceai cu grijă, mamă. Azi părul meu de-acuma e cărunt Şi vântul singuratec mi-l răsfiră, Dar am în piept o inimă de prunc Şi-ţi dăruiesc un crai cântând la liră. Viaţa nu trece, ci se prelungeşte! O ştii şi tu, şi eu, iubită mamă, Că nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte, Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă…”
Citate, poezie și literatură
”Așa e când se transformă omul. Nu i se schimbă numai pielea. Nu capătă numai colți și gheare de animal. Dar i se transformă și inima. Și, după cum, când era om ca toți oamenii, nu știa ce înseamnă să fii tigru, tot așa acum, când devenise tigru, uitase cu totul că la început fusese om.” ”Metamorfoza” (povestire chinezească repovestită de Li Yu-Gi)
”Trăiau cândva, demult, doi frați care se înțelegeau minunat. Țineau unul la altul ca umbra la omul ei. Ce mai încolo-încoace, se pare că de-atunci a rămas vorba că „se au ca frații„.” ”Metamorfoza” (povestire chinezească repovestită de Li Yu-Gi)
”Eram să te aştept prin parc Văzând că singurătăţi pe-aici m-au oprit… Dar, mereu aceleaşi uitări ! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit !? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe… Atâtea şi-atâtea… lasă ! Visezi, ca din carte !” George Bacovia, ”Requiem”
”Noaptea-ncet, ticnit se lasă- Poezie, sau destin- Luna urcă somnoroasă,- Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin- Pe sub teii încă-n floare,- Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin- Ori pe unde-ai fi în lume,- Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin- Ah, ce clară noapte-albastră,- Poezie, sau destin.” George Bacovia, ”Noapte de vară”
“The Prophet Avocatorium: A person with a big mouth should never stand out in the rain lest a frog takes up residence in the mouth of a cave.” Anthony T. Hincks
”Acea primă întâlnire, acel misterios, cum să spun, mesaj al luminii ei adresat umbrei mele m-a obsedat săptămâni în șir.” John Fowles
„Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură.” Ionel Teodoreanu, „Lorelei”
“Spuneai ceva? Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare. Şoptisei, poate, o-ntrebare, Sau, poate, un răspuns. Dar glasul nostru nu era ascuns? Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată. A fost atunci? Acum e altădată? Şi tu şi eu tăcusem parcă ani întregi Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi. Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise, În jocul de-a sfiala, amuţise. Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine. Tu mă numiseşi „Ţie”, eu te numisem „Tine”. Să te cunosc? Să mă cunoşti? Stam unul lângă altul ca plopii mari – şi proşti.” Tudor Arghezi
“Hopelessness can be contagious, but hope can be too. And there is no medicine to match it.” Mitch Albom, ”Finding Chika: A Little Girl, an Earthquake, and the Making of a Family”
”Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, îndeplinindu-ţi-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.” Lucian Blaga
”Ținem negreșit să tălmăcim prin vorbe o realitate pe care numai sufletul o poate pătrunde.” Liviu Rebreanu
”Adeseori, întâlnim oameni, chiar străini întru totul, care ne interesează de la prima vedere, dintr-o dată, fără a fi nevoie să fie spus vreun cuvânt.” F. M. Dostoievski
”M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul „iubire”, şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire…” Cella Serghi
”Şi iată-mi a doua prudenţă omenească: Pe vanitoşi îi ocrotesc mai mult decît pe orgolioşi. Căci vanitatea rănită, nu-i ea, oare, mama oricărei tragedii? Dar unde-i rănit orgoliul, se naşte ceva mai bun decît orgoliul.” Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre prudența omenească”